ZF 24

Mircea Sandu, audiat la DNA în dosarul privind o posibilă mituire a unor arbitri

Mircea Sandu, audiat la DNA în dosarul privind o posibilă mituire a unor arbitri

Foto: Octav Ganea

Autor: Mediafax

07.07.2011, 10:36 131

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, s-apezentat, joi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentrua fi audiat în dosarul în care procurorii fac cercetări în urmaunor declaraţii potrivit cărora patronul Politehnicii Timişoara arfi vrut să mituiască arbitri.

Mircea Sandu a fost citat pentru a fi audiat în acest dosar încare procurorii anticorupţie s-au sesizat după ce preşedinteleFederaţiei Române de Fotbal (FRF) a declarat cotidianului ProSportcă patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, "se pregătea sădea 1,5 milioane de euro la ligă şi 500.000 la arbitri" pentru caformaţia sa să câştige titlul sezonul trecut.

Preşedintele FRF a venit la sediul DNA în jurul orei 10.00, elnefiind însoţit de avocat. Mircea Sandu a spus că nu vrea să facăacum declaraţii privind audierea sa la DNA.

Şi Gigi Becali a fost citat petnru a fi audiat ca martor înacest dosar, finanţatorul stelist declarând că se va prezenta numaicând va dori şi nu le va spune nimic procurorilor anticorupţie.

Gigi Becali crede că acţiunea DNA îl vizează pe preşedinteleLigii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, el precizând căfinanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, i-a spus înurmă cu o lună şi jumătate că şeful LPF va fi arestat. Citiţi maimult despre audierea lui Mircea Sandu la DNA pewww.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO