ZF 24

Mai multe restaurante Pizza Hut vor fi închise pentru reorganizare cu scopul optimizării costurilor. Sphera Group, administrator: Optimizăm costurile şi creştem agilitatea în condiţiile unei concurenţe tot mai ridicate

Mai multe restaurante Pizza Hut vor fi închise pentru...

Autor: Liviu Popescu

25.09.2023, 21:36 654

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), administrator în sistem de franciză al restaurantelor Pizza Hut, KFC şi Taco Bell, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că implementează un proces de reorganizare a reţelei de restaurante Pizza Hut date fiind rezultatele în scădere din ultima perioadă.

Astfel, potrivit companiei, acest proces include şi închiderea a 13 restaurante Pizza Hut într-o perioadă de aproximativ şase luni în special unităţi care deservesc zone cu un grad mare de suprapunere, rezultat în urma consolidării sub un singur brand şi alinierii operaţiunilor Pizza Hut şi Pizza Hut Delivery.

“Intenţia Companiei este ca eficientizarea reţelei de restaurante să aibă un impact cât mai redus asupra angajaţilor, care vor fi relocaţi în cadrul reţelei Sphera Group, în timp ce clienţii vor beneficia de aceleaşi produse şi servicii în restaurante Pizza Hut aflate în proximitate”.

Mai jos anunţul companiei

Conducerea Sphera Franchise Group S.A. (denumită în continuare "Compania") informează cu privire la următoarele evenimente / măsuri la nivelul societăţii American Restaurant System S.A., subsidiara Companiei ce operează în România brandurile Pizza Hut® şi Pizza Hut Delivery®.

American Restaurant System va intra în perioada următoare într-o etapă de intensificare a procesului de eficientizare a activităţii, prin reorganizarea reţelei de restaurante, cu scopul optimizării costurilor, creşterii agilităţii în condiţiile unei concurenţe tot mai ridicate şi îmbunătăţirii experienţei clienţilor, care se vor reflecta în redresarea indicatorilor de profitabilitate.

Acest proces include şi închiderea a 13 restaurante Pizza Hut într-o perioadă de aproximativ 6 luni, în special unităţi care deservesc zone cu un grad mare de suprapunere, rezultat în urma consolidării sub un singur brand şi alinierii operaţiunilor Pizza Hut şi Pizza Hut Delivery. Intenţia Companiei este ca eficientizarea reţelei de restaurante să aibă un impact cât mai redus asupra angajaţilor, care vor fi relocaţi în cadrul reţelei Sphera Group, în timp ce clienţii vor beneficia de aceleaşi produse şi servicii în restaurante Pizza Hut aflate în proximitate.

De asemenea, începând cu data de 01.09.2023, funcţia de Director General al American Restaurant System S.A. este deţinută de către dl. Costică Mişaca, pentru un mandat iniţial de 2 (doi) ani, valabil până la data de 31.08.2025, care va avea competenţele şi atribuţiile rezervate de lege şi/sau stabilite prin Actul Constitutiv al American Restaurant System S.A., având putere de reprezentare a American Restaurant System în relaţia cu terţii şi în justiţie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO