România a adoptat, la finalul anului trecut, legislaţia privind desfăşurarea acţiunilor în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor (Legea nr. 414/2023) prin transpunerea Directivei Uniunii Europene 2020/1828, care are potenţialul de a schimba paradigma derulării litigiilor dintre consumatori şi companii. În esenţă, noua reglementare permite posibilitatea ca un număr foarte mare (teoretic, nelimitat) de consumatori să formuleze în acelaşi litigiu, în mod colectiv şi coordonat, pretenţii identice sau similare faţă de aceeaşi companie. Acest tip de litigii este inspirat de celebrul model american al acţiunilor colective, astfel că poate genera îngrijorare cu privire la impactul pe care noua reglementare l-ar putea avea asupra companiilor active în comerţul către consumatori (B2C). Însă, prin comparaţie cu modelul american, UE a optat pentru un model care să pună în echilibru încurajarea gestionării colective, în instanţă, a intereselor consumatorilor cu protejarea companiilor faţă de demersuri judiciare abuzive.
Litigiile colective (introduse prin Legea 414, sub denumirea europeană de acţiuni în reprezentare) se deosebesc de litigiile de volum, care se practicau şi anterior în România, respectiv un număr mare de litigii asemănătoare între o companie şi clienţii săi. Impactul acestora constă în volumul procedurilor similare, deşi fiecare litigiu în parte vizează de principiu situaţia unui singur consumator, are o miză şi efecte limitate, iar soluţiile pronunţate de instanţe în astfel de „volume” de proceduri similare sunt de multe ori diferite.
În schimb, noul sistem vizează situaţia în care în acelaşi litigiu se tranşează pretenţiile unui număr foarte mare de consumatori, potenţial portofolii întregi, care în unele industrii depăşesc sute de mii de contracte. Astfel, miza şi impactul unei singure acţiuni în reprezentare vor putea fi extrem de mari, întrucât aceasta va tranşa pretenţiile sau situaţia contractuală în cazul unui grup potenţial nelimitat de consumatori.
Chiar şi înainte de adoptarea Legii 414 au existat în România litigii iniţiate în comun de mai mulţi consumatori sau chiar de către ONG-uri care acţionau pentru protecţia drepturilor acestora, însă acestea au cunoscut multiple limitări logistice sau care ţineau de lacune de reglementare. De aceea, în ţara noastră nu au existat situaţii practice în care să se poată asigura reprezentarea unui număr foarte ridicat de consumatori în aceeaşi procedură.
Noua lege preia în mare măsură mecanismele propuse prin Directiva (UE) 2020/1828 şi aduce noutăţi atât din perspectiva desfăşurării procesului (de exemplu, referitor la persoana reclamanţilor, modalitatea de exprimare a consimţământului lor, limitele implicării consumatorilor în desfăşurarea proceselor şi rolul unor entităţi specializate în reprezentarea acestora), cât şi din perspectiva măsurilor efective la care pot fi obligate companiile (cea mai notabilă fiind posibilitatea acordării de către instanţă a unor despăgubiri în bani către un întreg portofoliu de consumatori). În plus, s-au reglementat în premieră în legislaţia din România sisteme precum finanţarea litigiilor de către terţi sau mecanisme care asigură soluţionarea amiabilă a litigiilor între companii şi un grup mare de consumatori (fără, însă, a fi necesară negocierea cu fiecare consumator în parte).
Ce entităţi pot iniţia un litigiu între consumatori şi companii
Principala noutate adusă de Legea 414 este că, prin acţiunile în reprezentare, vor putea fi gestionate pretenţiile unui număr potenţial nelimitat de consumatori, prin intermediul unei singure entităţi reclamante, care va dobândi prin efectul legii prerogativa reprezentării şi gestionării intereselor consumatorilor relevanţi.
Aceste organisme au primit denumirea de „entităţi calificate” şi pot fi atât organisme de stat (dacă sunt abilitate de lege sau de autorităţi publice în aceste sens), cât şi organisme non-guvernamentale care îndeplinesc o serie de criterii restrictive prevăzute de lege (de exemplu, entitatea trebuie să dovedească, printre altele, cel puţin 12 luni de activitate publică efectivă în domeniul protecţiei intereselor consumatorilor, că nu are scop lucrativ şi că este independentă). Verificarea îndeplinirii acestor condiţii revine chiar instanţei de judecată învestite cu o acţiune reprezentativă şi reprezintă o protecţie acordată companiilor împotriva demersurilor nelegitime. În cadrul acestor verificări, se poate investiga inclusiv modalitatea în care entitatea calificată a obţinut finanţare pentru purtarea acţiunii în reprezentare.
Odată ce se stabileşte dreptul de a iniţia procedura şi de a reprezenta un anumit grup de consumatori în cadrul acesteia, entitatea calificată nu mai trebuie să obţină instrucţiuni sau opinia consumatorilor cu privire la gestionarea litigiului. Astfel, consumatorii nici nu vor putea avea în mod individual iniţiativa demarării unei acţiuni în reprezentare şi nici nu au posibilitatea de a influenţa desfăşurarea procesului (de exemplu, cu privire la argumente, probe sau strategie). Noul sistem conferă supleţe demersurilor procedurale în faţa instanţei de judecată, dar şi scutirea – cu unele excepţii – a consumatorilor de plata costurilor aferente litigiului.
Măsurile care pot fi solicitate în instanţă de entităţile calificate în numele unui grup de consumatori
Entităţile calificate pot solicita în instanţă două categorii de măsuri ca urmare a unei pretinse încălcări de către o companie a drepturilor clienţilor ei.
Pe de o parte, prin acţiunile reprezentantive se pot solicita măsuri de încetare provizorie sau definitivă a practicilor comercianţilor. Pe de altă parte, principala noutate adusă de Legea 414 vizează măsurile reparatorii, ce pot consta în compensarea, reducerea sau rambursarea preţului, în repararea sau înlocuirea produsului, precum şi în despăgubiri pentru încălcările obligaţiilor companiilor faţă de consumatori.
Opţiunea consumatorilor de a fi sau nu reprezentaţi (sistemele opt-in şi opt-out)
Singura modalitate în care consumatorii pot influenţa desfăşurarea unei acţiuni în reprezentare este prin manifestarea consimţământului de a fi sau nu reprezentaţi într-o acţiune iniţiată de o entitate calificată.
În cazul măsurilor de încetare a unor practici, consumatorii nu trebuie să îşi exprime consimţământul pentru a fi reprezentaţi de entităţile calificate, ci aceştia au doar posibilitatea să îşi exprime dezacordul de a fi consideraţi reprezentaţi de entitatea calificată (sistemul opt-out).
În concret, după validarea calităţii de entitate calificată, se consideră că aceasta deţine consimţământul tuturor consumatorilor vizaţi de acţiunea în reprezentare prin care se urmăreşte obţinerea unor măsuri de încetare a practicilor considerate vătămătoare pentru consumatori. În astfel de situaţii, numărul de consumatori reprezentaţi poate fi nedeterminat pe durata purtării acţiunii în reprezentare, mai ales în cazurile care vizează portofolii mari de consumatori.
În schimb, în cazul acţiunilor în reprezentare care vizează măsuri reparatorii, consumatorii trebuie să îşi dea consimţământul în mod expres, în anumite termene-limită prevăzute de lege (sistemul opt-in). Legea nu detaliază condiţiile de formă pentru exprimarea opţiunii consumatorilor de a adera la o acţiune în reprezentare, iar verificarea valabilităţii acestui acord va reprezenta foarte probabil o provocare practică şi un subiect de dezbateri aprinse între entităţile calificate şi companii. Chiar şi în sistemul opt-in, după validarea consimţământului de a fi reprezentaţi într-un astfel de litigiu, rolul consumatorilor se opreşte.
Industriile ce pot fi vizate de acţiuni în reprezentare
Legea 414 cuprinde o listă de aproape 70 de acte normative care, dacă sunt încălcate, pot genera acţiuni în reprezentare. Astfel, legiuitorul încearcă să acopere cât mai multe zone ce ţin de protecţia consumatorilor. Aceste acte vizează atât protecţia consumatorilor în general, cât şi domenii mai specifice, precum răspunderea pentru defecte, industrii financiare, transport, comunicaţii, turism, energie electrică şi gaze naturale, industria de retail, protecţia datelor cu caracter personal etc.
Finanţarea acţiunilor în reprezentare (litigation funding)
Legea 414 reglementează în premieră în Romania conceptul de finanţare a litigiilor de către terţi („litigation funding”), ceea ce presupune că un terţ poate asigura costurile pentru desfăşurarea unor acţiuni în reprezentare, fără însă ca respectivul finanţator să dobândească drepturi litigioase sau prerogativa de a putea influenţa derularea litigiului, ci doar posibilitatea unui câştig în urma soluţionării procesului (în ipoteza unei soluţii favorabile).
Ca o altă modalitate de protecţie acordată companiilor împotriva litigiilor abuzive, noua reglementare impune o serie de condiţii şi limitări pentru finanţarea acţiunilor în reprezentare de către terţi (de exemplu, acţiunea nu poate fi introdusă împotriva unei companii care este concurent al finanţatorului sau împotriva unui pârât de care finanţatorul este dependent; finanţatorul nu poate influenţa deciziile de strategie cu privire la litigiul finanţat).
Posibilitatea încheierii unor tranzacţii pentru stingerea acţiunilor în reprezentare
Un alt element de noutate este posibilitatea încheierii unei înţelegeri amiabile între entitatea calificată (acţionând în numele consumatorilor) şi companii. Întreprinderile vizate de o acţiune în reprezentare pot negocia în mod direct cu o singură persoană (iar nu cu fiecare consumator în parte) cu scopul de a stinge litigiul în mod amiabil. Instanţele de judecată trebuie să valideze condiţiile înţelegerii amiabile, în scopul protejării intereselor consumatorilor. Deşi legea menţionează că tranzacţia se încheie direct între companie şi entitatea calificată, se mai menţionează totodată că aceasta este obligatorie doar pentru consumatorii care au consimţit expres la încheierea acesteia, fără a se reglementa modalitatea în care se obţine acest acord.
Astfel, soluţionarea amiabilă în bloc a pretenţiilor emise de un grup mare de consumatori, ce părea imposibilă pentru companii în vechea paradigmă, ar putea fi atinsă prin intermediul procedurilor reglementate de Legea 414.
Cum se duc la îndeplinire măsurile dispuse în urma unei acţiuni în reprezentare?
Nici Legea 414, nici Directiva 2020/1828 nu prevăd expres dacă rolul entităţilor calificate se opreşte la momentul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti sau poate continua şi în faza de executare silită (spre exemplu, dacă profesionistul nu achită benevol sumele la care a fost obligat faţă de fiecare consumator reprezentat). Aceasta va fi probabil una din provocările noii reglementări.
În concluzie, acţiunile în reprezentare vor schimba fundamental modalitatea de derulare a litigiilor dintre consumatori şi companii. Mai mult, pentru că este vorba de o noutate la nivelul întregii Uniuni Europene, introdusă de Directiva 2020/1828, care reglementează inclusiv acţiuni în reprezentare transfrontaliere, practica din toate statele membre devine relevantă pentru a se putea înţelege şi anticipa efectele acestei noi realităţi.
Material de opinie de Ana Galgoţiu-Săraru, Senior Managing Associate, şi Anca Belciu, Senior Associate, Reff & Asociaţii Deloitte Legal
