ZF 24

Orange îşi apără baza de abonaţi cu un nou plan tarifar: apeluri şi SMS-uri nelimitate la 15 euro

Clienţii care vor să cumpere un abonament nou nu pot alege planul tarifar Panteră 15. Foto: Florin Caşotă

Clienţii care vor să cumpere un abonament nou nu pot alege planul tarifar Panteră 15. Foto: Florin Caşotă

Autor: Adrian Seceleanu

30.06.2014, 11:04 17099

Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a introdus discret în oferta sa comercială - disponibilă exclusiv pentru clienţii care au deja un abonament care se apropie de perioada de expirare - un nou plan tarifar care include pentru un tarif lunar de 15 euro apeluri şi SMS-uri nelimitate în orice reţea şi 2 GB de trafic de date pe internet, potrivit informaţiilor de pe piaţă şi informaţiilor furnizate de operatorii din call-center-ul companiei.

Abonamentul Panteră 15 nu este listat pe pagina web a companiei în condiţiile în care acesta nu poate fi contractat de un client nou, care nu are un abonament la Orange.

„Această ofertă nu este disponibilă pentru crearea unui abonament nou, ci doar pentru prelungirea contractelor“, potrivit informaţiilor furnizate ieri de operatorii din call-center-ul Orange. Panteră 15 nu este disponibil nici pentru clienţii care intenţionează să îşi transfere (porteze) numărul de mobil din altă reţea la Orange, conform aceleiaşi surse. „Pentru clienţii care doresc să îşi porteze un număr în reţeaua Orange există o altă ofertă: se oferă cu 100% mai multe resurse, se dublează resursele din orice abonament ales“.

Mutarea Orange, care are cel mai mare număr de abonamente din industrie - peste patru milioane, vine în contextul în care competiţia de pe piaţa locală de telefonie mobilă s-a intensificat în ultimii ani, iar rivalii de la Cosmote şi Vodafone au în ofertă diferite abonamente cu apeluri şi SMS-uri nelimitate. Românii cheltuie anual peste trei miliarde de euro pe servicii de telecomunicaţii, cele mai mari sume fiind direcţionate către telefonia mobilă.

Decizia Orange de a lansa un abonament cu resurse „nelimitate“ la un preţ de 15 euro, cât costă cel mai ieftin abonament relativ similar de la Vodafone şi Cosmote, arată că în acest moment aceasta este limita de jos de preţ „digerabilă“ de către greii industriei locale de telefonie mobilă. Drumul operatorilor către acest tip de oferte cu apeluri şi SMS-uri nelimitate a fost unul parcurs prudent de cei trei mari jucători de pe piaţă, care au încercat să-şi proteje astfel marjele de profit şi veniturile. Primul pas a fost făcut de Cosmote în vara lui 2012 cu un abonament la 31 de euro care includea doar apeluri nelimitate, o schimbare majoră pentru configuraţia de la acea dată a pieţei. În aprilie 2013, Vodafone introducea la rândul său un portofoliu complet de abonamente cu apeluri şi SMS-uri nelimitate, cu tarife care porneau de la 29 de euro pe lună - primul de acest tip de pe piaţă. În septembrie 2013, Cosmote şi-a relansat oferta de abonamente, introducând un plan tarifar cu apeluri şi SMS-uri nelimitate la 31 de euro - Free L. Două luni mai târziu, Cosmote reduce la 15 euro pe lună tariful pentru abonamentul Free L.

În aprilie 2014, RCS&RDS, cea mai mare companie locală de cablu şi cel mai mic jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, introduce cele mai agresive planuri tarifare cu apeluri nelimitate (fără SMS-uri), la tarife care variază între 5 şi 10 euro pe lună - tariful de 5 euro fiind disponibil pentru clien­ţii care au abonament şi la cablu TV şi internet de la operatorul controlat de Zoltan Teszari.

Cea mai recentă mutare aparţine Voda­fone, care a relansat în urmă cu o săptămână portofoliul de abonamente Red, introducând astfel un nou plan la 19 euro pe lună. Clienţii care nu vor şi un smartphone la preţ subvenţionat împreună cu Red 19 pot obţine doar un sim de la Vodafone plătind astfel un preţ mai mic cu 4 euro pe lună: 15 euro, atât cât cer şi Orange şi Cosmote.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO