ZF 24

Grupul francez Exclusive Networks l-a numit pe Bogdan Mircea Ciobanu la conducerea operaţiunilor locale

 Grupul francez Exclusive Networks l-a numit pe Bogdan...

Autor: Ioana Niţă

27.03.2024, 18:48 133

Grupul de origine franceză Excusive Networks, care oferă o serie de soluţii şi servicii IT pentru securitate cibernetică şi infrastructură digitală de la mai mulţi furnizori IT de top, l-a numit pe Bogdan Mircea Ciobanu în funcţia de CEO a subsidiarei sale din România. În ultimii doi ani, operaţiunilor locale ale grupului au fost conduse de Mariusz Kochanski, preşedintele şi CEO al cluster-ului Exclusive Networks CEE, care a acţionat ca CEO remote pentru Exclusive Networks România. Acesta a preluat conducerea subsidiarei locale în 2022, după ce Cătălin Matei, care a condus timp de 15 ani businessul Exclusive Networks (anterior Veracomp) din România, a părăsit compania. Exclusive Networks a cumpărat în 2022 grupul de origine poloneză Veracomp care activa şi pe plan local, Veracomp România devenind ulterior Exclusive Networks România.

Bogdan Mircea Ciobanu are o vastă experienţă profesională în domeniul IT, cât şi o expertiză consolidată de management dobândită pe parcursul a peste 14 ani în companii multinaţionale.

„Este o onoare şi, în acelaşi timp, o provocare să  preiau acest rol în cadrul unuia dintre cei mai relevanţi distribuitori de soluţii IT din România, parte a probabil celui mai mare grup european de distribuţie de IT/securitate cibernetică. Cu o echipă deopotrivă competentă şi loială, ne angajăm să aducem tehnologii de top din IT şi securitate cibernetică în tot ecosistemul de afaceri din România. Prin leadership-ul nostru şi parteneriatele pe care le avem, vom continua să furnizăm valoare semnificativă, apreciată de clienţi, parteneri, şi sperăm de întreaga piaţă locală”, a spus Bogdan Ciobanu.

El a studiat ingineria la Iaşi, Bucureşti şi Paris, continuând apoi cu Executive MBA, titlul obţinut în Statele Unite şi România. Experienţa sa anterioară include funcţia de CEO la SABS, companie românească de software, şi de director regional pentru Europa de Sud-Est la Alcatel-Lucent Enterprise,  producător de soluţii de comunicaţii unificate şi reţele de date.

În noua sa funcţie, Bogdan Ciobanu are ca obiective consolidarea echipei locale, dezvoltarea reţelei de parteneri, creşterea sustenabilă şi extinderea prezenţei Exclusive Networks pe piaţa românească.

În 2022, Exclusive Networks România a avut o cifră de afaceri de peste 170 de milioane lei, marcând o creştere semnificativă de 42% faţă de 2021, când cifra de afaceri se situa la 119.585.491 lei, aceasta reprezentând deja o creştere de 31% comparativ cu anul anterior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO