ZF 24

Ponta, Isărescu, preşedintele bulgar şi comisarul regional inaugurează podul Calafat-Vidin

Podul de peste Dunăre de la Calafat-Vidin. Mediafax Foto

Podul de peste Dunăre de la Calafat-Vidin. Mediafax Foto

Autor: Marius Fratila

12.06.2013, 20:18 278

Premierul Victor Ponta l-a invitat pe guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu să participe la inaugurarea noului pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin, programată pentru vineri, iar acesta ar fi acceptat, afirmă surse guvernamentale.

Invitaţia a fost adresată în condiţiile în care acordul României cu Bulgaria pentru construirea podului Calafat-Vidin a fost semnat în martie 2000, când Guvernul era condus de Mugur Isărescu. La ceremonia de inaugurare va fi prezent, alături de premierul bulgar Plamen Oresharski şi preşedintele Bulgariei Rosen Plevneliev şi comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn, proiectul fiind finanţat din fonduri ISPA.

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente. Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia). Costurile totale ale proiectului totalizează 226 de milioane de euro.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO