• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
ZF 24

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, îşi asumă responsabilitatea politică pentru taxa de 40% pe profiturile suplimentare ale băncilor care a generat o prăbuşire a pieţei

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, îşi asumă...

Autor: Andrei Şerbănescu

14.08.2023, 12:28 366

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni şi-a asumat responsabilitatea politică pentru decizia de săptămâna trecută de a impune o taxă de 40% pe profiturile suplimentare ale băncilor, o măsură care a tulburat investitorii şi a distrus o valoare de piaţă iniţială de 10 miliarde de dolari a instituţiilor bancare, scrie Bloomberg.

Controversata taxă, care a fost inclusă împreună cu o serie de alte măsuri în cadrul ultimei şedinţe a cabinetului guvernamental înainte de vacanţă, a fost iniţiativa lui Meloni, a declarat aceasta într-un interviu acordat ziarelor italiene de la reşedinţa sa de vacanţă din regiunea sudică Puglia. Premierul a insistat ca măsura să treacă prin cabinet lunea trecută pentru a evita orice întârziere în procesul de aprobare.

„Sistemul bancar s-a grăbit să crească ratele dobânzilor la creditele ipotecare. Cu toate acestea, a lăsat neschimbate ratele pentru cei care economisesc, fapt care a creat o dezechilibru", a declarat Meloni pentru Corriere della Sera, la Repubblica şi La Stampa în interviul publicat luni. „Este o iniţiativă pe care mi-am dorit-o de mult. Sunt de părere că măsura pe care am propus-o va transmite un mesaj ferm legat de corectitudinea statului italian”.

 
Te-ar putea interesa și:

Anunţul surpriză al taxei bancare făcut de vicepremierul Matteo Salvini a dus la o prăbuşire a pieţei, generând acuzaţii potrivit cărora coaliţia de guvernare a lui Meloni dăunează credibilităţii Italiei în rândul investitorilor.

Acţiunile băncilor şi-au revenit ulterior după ce oficialii au clarificat că guvernul va limita impactul măsurii pentru mulţi creditori.

„Nu vreau să pedepsesc băncile, dar în rândul acestora a luat naştere un dezechilibru semnificativ", a declarat Meloni pentru cele trei ziare. „Odată cu creşterea consistentă şi prelungită a dobânzilor de către BCE, gospodăriile şi întreprinderile riscă să fie penalizate".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3368
Diferență: -0,0037
Ieri: 5.3368
Azi: 4.7430
Diferență: -0,2964
Ieri: 4.7430
Azi: 6.3228
Diferență: 0,1965
Ieri: 6.3228