ZF 24

Radu Burnete, Confederaţia Patronală Concordia: Creşterea salariului minim de la 1 octombrie încalcă unul dintre puţinele lucruri predictibile pentru mediul de afaceri. Practic, mâine, toate companiile ar trebui să actualizeze toate contractele

Radu Burnete, Confederaţia Patronală Concordia:...

Autor: Roxana Rosu

29.09.2023, 11:18 168

Creşterea salariului minim de la 1 octombrie încalcă o cutumă şi unul dintre puţinele lucruri predictibile pentru mediul de afaceri, şi anume că el era negociat în toamna anului curent între sindicate, patronate şi Guvern pentru a intra în vigoare la începutul anului următor, a declarat Radu Burnete, directorul  executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.

Guvernul a adoptat majorarea salariului minim cu aplicare de la 1 octombrie 2023. 

”Spunem încă o dată că este greşit ca această majorare să fie implementată într-un timp atât de scurt – mai sunt 3 zile până la aplicare. Practic, mâine, toate companiile ar trebui să actualizeze toate contractele pentru angajaţii remuneraţi cu salariul minim. În plus, companiile au bugetele de salarii stabilite pentru anul curent pe baza negocierilor pe care le- am purtat anul trecut. În acest moment, perspectivele economice pentru 2024 sunt deteriorate, mediul de afaceri este supus unei serii de presiuni economice externe, iar predictibilitatea este deja extrem de scăzută din cauza lipsei de transparenţă cu care au fost tratate măsurile fiscale”.

La începutul anului 2023, salariul minim în plată la nivel naţional a crescut peste rata inflaţiei, iar patronatele spun că nu există niciun motiv pentru ca acest lucru să nu se întâmple şi anul viitor.

”Însă pentru acest lucru este nevoie de timp şi de discuţii serioase în formulă tripartită, nu de decizii luate, din nou, unilateral, cu aplicare imediată”, a precizat Radu Burnete.

În plus, România trebuie, conform PNRR, să implementeze anul viitor un mecanism obiectiv pe baza căruia să fie stabilit salariul minim brut pe ţară, după cum a declarat şi Guvernul României într-un punct de vedere emis anul trecut referitor la o propunere de modificare a Codului Muncii.

Potrivit Concordia, acest nou mecanism trebuie gândit în linie cu orientările din Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

”Elaborarea acestui mecanism trebuie să aducă predictibilitate şi claritate, principii nerespectate în acest moment de Guvernul României. Mecanismul european ar trebui să fie un pas înainte, dar până să ajungem acolo, Guvernul a ales să facem un pas înapoi", a mai spus Radu Burnete.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO