Pentru prima dată un raport al unei instituţii de stat din România face lumină asupra enigmei risipirii banilor alocaţi în fiecare an pentru construcţia de şosele.
Cu un buget între 1,4 şi 1,8 mld. de euro alocat în fiecare an în ultimii cinci, CNADNR este cea mai bogată instituţie de stat din România, dar nimeni nu a făcut până acum o analiză a raportului între banii cheltuiţi şi realizări.
Consiliul Concurenţei a furnizat însă în această săptămână un raport de 302 pagini privind piaţa de construcţii din România în care este analizată în detaliu construcţia de autostrăzi din România începând din 1972 încoace, când au fost daţi în folosinţă primii 100 de kilometri.
Nici Ministerul Transporturilor, care a controlat această companie până la începutul acestui an, nici Guvernul, prin Corpul de control al Premierului, nici vreun institut de cercetare (şi sunt cel puţin patru care afirmă că se ocupă cu economia românească), nici Facultatea de transporturi şi nici măcar Curtea de Conturi nu au reuşit să pună până acum pe masă un raport în care să se arate cu date oficiale că într-adevăr două treimi din banii alocaţi pentru şosele în România sunt risipiţi.
Astfel, raportul Concurenţei arată că în Bulgaria costul pe kilometru de autostradă la şes este de 2 mil. euro faţă de 6 mil. euro în România. Raportul este important pentru că eficienţa în administrarea banilor publici presupune să ai în primul rând transparenţă. În mod normal, o companie de anvergura CNADNR ar trebui să ţină o conferinţă de presă la fiecare trei luni în care să prezinte raportul de activitate, unde să arate banii plătiţi versus avansul fiecărei lucrări efectuate.
În loc de asta, această companie gigantică nu este decât o sursă de nababi pe bani publici ascunşi în scorburile lor căptuşite cu contracte de zeci şi sute de milioane de euro.
Cele mai traficate funcţii din aparatul guvernamental sunt cele de directori de regionale de drumuri şi poduri care au pe mână fiecare cât bugetul unui oraş mare.
Problema este acum ce măsuri se iau în urma acestui raport şi cine răspunde pentru diferenţele de costuri între România şi ţările din jur. CC a dat o lecţie prin acest raport celor care ar trebui să păzească banii ţării. Lipsesc rapoarte similare pe sănătate unde Casa Naţională cheltuieşte în fiecare an 4 miliarde de euro, dublu faţă de acum 5 ani, iar oamenii sunt nemulţumiţi de modul cum sunt administrate serviciile medicale.
De la 1 septembrie intră în vigoare legea reducerii TVA la pâine. Unde este raportul detaliat privind oportunitatea acestei măsuri şi modul în care se va evalua impactul său în economie? Va scădea sau nu preţul produselor de panificaţie? Va scădea sau nu evaziunea fiscală? Cum să afli dacă nu ai cunoaşterea aprofundată a mediului de business al celor mai importanţi jucători din industria respectivă şi a evoluţiei sectorului?
Dintr-o înţelegere greşită a conceptului de ieşire a statului din economie, administraţia românească s-a îndepărtat de economie în ultimii 20 de ani, menţinând doar legătura fiscală prin Finanţe şi eventual punitivă, prin celelalte organe de control. Înţelegerea businessului, cunoaşterea în profunzime a fiecărui sector de activitate şi a pârghiilor de creştere sunt condiţii pentru a avea politici economice şi politici sociale eficiente. Trebuie să cunoşti cine sunt angajatorii, cine sunt cei care se luptă în fiecare zi pentru clienţi ca să poţi avea măsuri eficace pentru susţinerea lor.
Companiile şi Guvernul nu sunt duşmani, aşa cum câteodată rezultă din declaraţiile oficialilor. Nu se poate ca o firmă precum Terapia, care a rămas unul dintre puţinii producători locali de medicamente, să fie întrebată de „sănătate“ de către Ministerul Economiei abia în 2013, în cadrul unei campanii pe care instituţia din Calea Victoriei a pornit-o pentru a evalua situaţia evoluţiei industriei din România şi căi de dezvoltare.
Nu poţi face guvernarea certându-te pe indicatorul de şomaj şi inventând noi parametri pentru a arăta că albul e negru şi negrul e alb când vezi că mediul de business se deteriorează.
Din acest punct de vedere, premierul Ponta ar fi putut răspunde elegant problemei ridicate de preşedintele Băsescu la începutul săptămânii privind creşterea şomajului invitând firmele private care au făcut cele mai mari disponibilizări în 2013 pentru a le întreba ce poate face pentru ele ca să oprească această evoluţie negativă. În loc să aştepte vizitele marilor companii, ar trebui să meargă către jucătorii cu capital autohton care încă rezistă pe piaţă.
Transparenţă, documentare profesionistă şi evaluare de impact a banilor cheltuiţi şi a măsurilor luate. Fără repere orice înaintare este în ceaţă.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.08.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
