Când pieţele financiare simt miros de sânge, nu ezită să atace. Şi, în definitiv este normal. Sunt banii lor. Când cineva care are un loc stabil de muncă de ani buni, cu un salariu decent şi îţi cere bani împrumut, ştii că va avea capacitatea să ţi-i înapoieze. Când îţi cere bani împrumut un om care nu a mai avut un loc de muncă de doi ani la care să stea mai mult de trei luni, dacă îi dai bani împrumut, cel mai probabil poţi să îi consideri donaţi.
Or, bugetul României arată în acest moment ca al unui pauper asistat social de Uniunea Europeană, dar care nici nu se ştie exact dacă va reuşi să ia banii europeni.
Deficitul bugetar, datoria publică, nu este a statului român. Este datoria noastră, a tuturor care trăim şi muncim în România, dar şi a copiilor şi nepoţilor noştri. Nu o rambursează nici Marcel Ciolacu, nici guvernul care va veni după alegerile din 2024, ci tot noi, care plătim taxe şi impozite aici.
Guvernul trebuie să găsească urgent bani, fie din creşterea veniturilor, fie din scăderea cheltuielilor, astfel încât să mai astupe din gaura bugetară. Variantele nu sunt foarte multe: tăieri de cheltuieli, creşterea colectării, majorarea taxelor, eliminarea nişelor fiscale şi creşterea PIB (astfel încât, chiar dacă deficitul în lei rămâne la fel, raportat la PIB scade). Creşterea PIB nu poate fi promisă, la fel ca majorarea colectării, aşa că rămân celelalte variante. Nu este clar pe unde va scoate guvernul cămaşa, dar cert este că trebuie să găsească o modalitate.
Finanţele ţării sunt într-o situaţie care începe să arate a dezastru. La cinci luni din an, gaura, în total (din subestimarea cheltuielilor şi supraestimarea veniturilor) depăşeşte 30 mld. lei. Spre comparaţie, tot deficitul bugetar pentru 2023 ar fi trebuit să fie, conform proiecţiei de la început de an, de 70 mld. lei. Iată că la cinci luni, deja discutăm, în termeni practici, de un deficit de 105 mld. lei pe tot anul. Astfel, dacă gaura nu se mai adânceşte, dar nici nu scade, deficitul va însemna 6,6% din PIB, în loc de 4,4%, cât trebuia să fie. Sigur că realitatea la final de an va arăta altfel, dar remarca este făcută doar pentru a da o dimensiune situaţiei actuale.
De ce este nevoie de scăderea deficitului bugetar? În primul rând, nu pentru că România este în procedură de deficit excesiv, ci pentru că pieţele financiare, adică cei care împrumută statul român, se uită la acest angajament, adică la capacitatea României de rambursa banii pe care ei îi împrumută. Or, când cheltuielile tale cresc mult mai repede decât veniturile, capacitatea de a plăti datoriile scade.
În tot acest context, deficitul public trebuie scăzut, sau măcar adus sub un oarecare control. Cum faci asta, însă, dacă nu vrei şi oricum nu poţi să scazi cheltuieli serioase, cum sunt salariile şi pensiile, nu poţi creşte colectarea peste noapte şi nici nu vrei să elimini nişele fiscale? Laşi totul la voia creşterii PIB, astfel încât deficitul să fie mai mic raportat la un PIB mai mare? În definitiv, aşa cum a scris Iulian Anghel, editorul politic al ZF, când plăteşti datoria nu plăteşti procente din PIB, plăteşti lei, euro sau dolari. Şi creşterea nu este sigură oricum. Iată că economia, PIB, frânează şi nu se ştie când va apăsa din nou acceleraţia.
Creşterile de taxe cu impact serios ies din ecuaţie, pentru că o majorarea care să aibă efect puternic şi pe termen scurt este creşterea de TVA. Pe lângă impactul electoral devastator pe care l-ar avea o astfel de măsură, este foarte complicat să creşti azi preţurile şi mai mult decât cresc ele singure deja. Tăieri de salarii, pensii, ies din discuţie din aceleaşi raţiuni. Dimpotrivă, se vorbeşte şi se întâmplă tocmai invers, adică majorări de venituri.
Rămân mult discutatele facilităţi fiscale. Marcel Ciolacu, premierul României, a vorbit de excepţii fiscale de 74 mld. lei pe an. Marcel Boloş, ministrul finanţelor din partea PNL, în aceeaşi barcă, dar în acelaşi timp de partea cealaltă a baricadei, a spus de asemenea că vede ca o posibilă soluţie eliminarea acestor nişe fiscale. Iată însă că, în ultimele zile, declaraţiile politice au luat altă turnură şi Marcel Ciolacu a spus că anul acesta nu mai elimină facilităţile fiscale.
Sigur, într-o situaţie ideală, nimeni nu ar trebui să „plătească” aceste facturi. Mai devreme sau mai târziu, scadenţa oricum vine şi cu cât măsurile sunt luate mai din timp, cu atât va fi mai puţin dureros şocul. Scopul este consolidarea fiscală, cum îi spun analiştii financiari scăderii deficitului public. Dar consolidarea fiscală nu poate cădea din cer. Dacă nici nu tăiem facilităţi fiscale, nu creştem taxe, nu scădem cheltuieli, atunci de unde să scadă deficitul bugetar?
