ZF 24

Retailerul francez Decathlon va inaugura pe 1 noiembrie primul său magazin din Arad şi ajunge la o retea natională de 30 de unităţi

Retailerul francez Decathlon va inaugura pe 1 noiembrie...

Autor: Roxana Rosu

27.10.2023, 11:55 163

Retailerul francez Decathlon va inaugura pe 1 noiembrie primul său magazin din Arad şi ajunge la o retea natională de 30 de unităţi.

„Ne bucurăm să inaugurăm singurul magazin Decathlon din Arad, o zonă cu o aglomeraţie urbană importantă şi o cultură a sportului deja bine dezvoltată. Dorim să încurajăm toţi oamenii să practice sport în mod regulat, indiferent de abilităţi sau venit, iar datele ne arată că oamenii din Arad sunt deschişi la acest stil de viaţă. Prin intermediul produselor noastre contribuim la crearea unor obiceiuri sănătoase în rândul comunităţii”, a declarat Alex Domşa, Director de expansiune Decathlon România.

Decathlon Arad are o suprafaţă totală de 2.000 mp şi peste 50.000 de articole şi echipamente, pentru peste 50 de sporturi.

 În afară de magazinele fizice, retailerul are şi magazinul online www.decathlon.ro.

Decathlon este prezent pe piata din România din 2009 şi are 1600 de angajati. Începând cu 2005, compania franceză colaborează cu mai mulţi producători, fabricând şi în România produse marcă proprie pentru drumeţii montane, trekking şi escaladă (încălţăminte), dar şi pentru ciclism (articole textile şi biciclete pentru adulţi şi copii), vândute sub eticheta "Fabricat în România".

Decathlon are în România şi un hub logistic pentru Europa de Est, de unde aprovizionează mai multe ţări, precum Bulgaria, Ucraina, Grecia

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO