ZF 24

Romania Property Club: Iaşiul va atrage în următorii ani investitii imobiliare private de 500 milioane euro, care se vor adăuga proiectelor publice de infrastructură de 1,2 miliarde euro

Romania Property Club: Iaşiul va atrage în următorii...

Autor: Roxana Rosu

27.11.2023, 12:04 869

Iaşiul va atrage în următorii ani investitii imobiliare private de 500 milioane euro, care se vor adăuga proiectelor publice de infrastructură de 1,2 miliarde euro anuntate de autorităti, care vor transforma acest oraş în una dintre cele mai importante destinatii de investitii, sunt de părere participantii la o dezbatere organizată de Romania Property Club (RPC).

Cele mai importante proiecte de infrastructură aflate în derulare sunt investiţia de 100 de milioane de euro pentru extinderea aeroportului, Lotul Mirceşti-Paşcani din A7, de 300 mil.euro, Spitalul Regional de Urgenţă, de 670 mil.euro, achizitii de tramvaie şi  modernizarea şcolilor şi blocurilor prin fonduri PNRR de 175 mil.euro.

În sectorul privat, compania IULIUS a finalizat anul acesta o investiţie de 120 milioane de euro în proiectul de birouri Palas Campus, care se adaugă clădirilor United Business Center din ansamblul mixed-use Palas. Polul de birouri dezvoltat de Iulius la Iaşi totalizează 130.000 mp, 8 clădiri, 70 de companii partenere şi 14.000 de angajaţi.

Impact Developer & Contractor, dezvoltator cu prezenţă naţională, a obţinut anul acesta autorizaţia de construire pentru proiectul Greenfield Copou, cu o valoare de piaţă estimată la peste 175 milioane de euro. ”Dezvoltat pe o suprafaţă de 50.263 mp, proiectul va cuprinde 1.062 de apartamente situate în 26 de imobile, 1.083 de locuri de parcare subterane şi supraterane, şi peste 18.000 mp de parcuri, spaţii verzi şi numeroase facilităţi”, spune Tinu Sebeşanu, CEO, Impact Developer & Contractor.

Judeţul Iaşi are o populaţie de 983.506 de persoane, a doua cea mai populată zonă după Bucureşti, iar zona metropolitană găzduieşte mai mult de jumătate din total. Sistemul educaţional din Iaşi numără peste 55.000 de studenţi români şi expaţi, o bază puternică de forţă de muncă educată care a atras zeci de companii multinaţionale în ultimii ani, inclusiv Amazon.

Mediul de afaceri dinamic menţine rata şomajului la un nivel redus, de 3%.

Stocul modern de birouri este de 260.000 mp, cu un nivel al chiriei între 12-15 Euro/mp, în timp ce rata de neocupare se află într-un interval de o singură cifră.

Oferta modernă de spaţii de locuit este moderată, datele imobiliare.ro arătând că în 2023 oferta totală este în medie la 1.275 apartamente per trimestru, +6% faţă de 2022, iar proprietăţile nou intrate în piaţă (410 medie trimestrială) sunt cu -18% faţă de 2022.

În ceea ce priveşte sectorul de retail, proiecte ce totalizează 20.000 mp sunt în dezvoltare, urmând să fie adăugate stocului de 170.000 mp. O dovadă a potenţialului ridicat al zonei este anunţul Ikea de a inaugura un nou magazin în Iaşi, al treilea oraş după Bucureşti şi Timişoara. La nivel naţional regiunea de Nord-Est este cea mai puţin dezvoltată din punct de vedere logistic şi industrial, reprezentând doar 2% din stocul de 7 milioane de mp.

Sectorul hotelier este subdezvoltat. Cu un total de 1.622 de camere, piaţa hotelieră din Iaşi a crescut doar cu 11% în 10 ani, deşi creşterea numărului de turişti a fost de 105%. Doar 12% din oferta hotelieră este afiliată unui brand internaţional, brandurile prezente fiind Hampton by Hilton şi Ramada, în categoria 3*.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO