ZF 24

Romgaz, noua febleţe a analiştilor care văd un potenţial de creştere de 20% până la 63% faţă de preţul minim din ofertă

Romgaz, noua febleţe a analiştilor care văd un...

Autor: Adrian Cojocar

25.10.2013, 00:08 1623

Aproape toţi analiştii de pe bursă, care nu sunt implicaţi în interme­die­rea ofertei Romgaz, con­sideră că titlurile pro­ducătorului de gaze sunt atractive cel puţin la preţul minim din ofertă de 24 de lei/acţiune şi recomandă subscrie­rea de acţiuni Romgaz.

Analiştii de pe bursă consideră că libe­ralizarea preţului la gaze, ran­da­mentul ridicat din dividende, precum şi poziţia solidă a Romgaz Mediaş, care are marje de profit în jurul nivelului de 30%, rezerve de cash de 550 mil. euro şi nu are datorii, reprezintă premise pentru o apreciere în viitor a acţiunilor Romgaz cu 20% până la 63% faţă de preţul minim din oferta de listare aflată în desfăşurare de 24 lei/acţiune.

În ceea ce priveşte riscurile, aceştia cred că cele mai importante sunt cel de ma­jorare a redevenţelor companiei, ris­cul de scădere a consumului pe fondul ma­jorării preţurilor, respectiv riscul po­litic şi nivelul oarecum ridicat al crean­ţe­lor neîncasate de la alte companii de stat.

Oferta Romgaz se va încheia pe data de 31 octombrie, iar luni 28 octom­brie este ultima zi în care investitorii de retail vor beneficia de discountul de 5% oferit acestora.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO