ZF 24

Sefa agentiei din Deva a Broker Cluj, anchetata pentru frauda, dadea in urma cu un an sfaturi de investitii la Bursa intr-un saptamanal local

Sefa agentiei din Deva a Broker Cluj, anchetata pentru frauda, dadea in urma cu un an sfaturi de investitii la Bursa intr-un saptamanal local
30.01.2009, 12:56 86

„Personal, dupa 10 ani de experienta, nu cunosc niciun investitor care sa-si fi pierdut toti banii jucand la Bursa”, declara Adriana Constantin, sefa agentiei din Deva a Broker Cluj intr-un interviu publicat in februarie 2008 in saptamanalul Replica de Hunedoara.

In prezent, ea este anchetata de Serviciului de Investigare a Fraudelor din Hunedoara pentru o frauda de peste 200.000 de euro pe care ar fi infaptuit-o. Clientii care i-au incredintat banii in scopul realizarii de investitii pe piata de capital, nu stiu in prezent cand isi vor recupera sumele investite.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie Hunedoara, Adriana Constantin ar fi eliberat documente fictive pentru sumele incasate de la clienti, insusindu-si o parte din acestea, iar o alta parte ar fi utilizat-o pentru efectuarea de tranzactii bursiere in nume propriu.

„Pe parcursul perioadei pentru inducerea in eroare a persoanelor care au depus sumele de bani pentru tranzactionare de actiuni, susnumita le-a eliberat acestora portofolii client, care contineau date fictive prin care se atesta calitatea de actionar al acestor persoane la societatile comerciale listate pe bursa”, se mai arata in informarea transmisa de IPJ Hunedoara.

Unii dintre clientii agentiei din Deva a Broker Cluj au aflat ca nu detin actiuni pe Bursa, desi primeau periodic informari in care li se prezenta situatia porofoliului.

Reprezentantii IPJ Hunedoara au stabilit din primele cercetari ca prejudiciul suferit de clientii agentiei ar fi de circa 870.000 de lei, insa pierderile ar putea fi mai mari, avand in vedere ca agentia administra conturi de cateva milioane de euro.

„Avem ca si client un hunedorean, de fapt o familie hunedorena, care are in acest moment plasamente de circa un milion de euro la Bursa. Pe langa ei mai exista circa 10 hunedoreni care au investit la bursa intre 700 si 800 de mii de euro”, spunea Adriana Constantin in februarie 2008.

Ea a fost amendata de CNVM cu 10.000 de lei si i s-a interzis sa mai deruleze activitati pe piata de capital in urmatorii cinci ani. Politia din Hunedoara o cerceteaza in stare de libertate.

AFACERI DE LA ZERO