ZF 24

Sezamo ia un nou manager din echipa Bolt: Cristian Sălceanu este noul country manager al supermarketului online ceh în România

Sezamo ia un nou manager din echipa Bolt: Cristian...

Autor: Ioana Niţă

29.11.2023, 13:25 1750

Supermarketul online Sezamo, parte din grupul ceh Rohlik, a găsit un nou country manager pentru operaţiunile din România, de data aceasta un manager local pe care l-a recrutat din echipa Bolt România – compania estoniană care oferă servicii de ride-hailing, dar şi o aplicaţie de comandă de mâncare, ce include şi un minisupermarket online. Este vorba de Cristian Sălceanu, care a ocupat în ultimii aproape patru ani funcţia de country manager pentru Bolt în România. Acum el a preluat poziţia de country manager pentru Sezamo România de la Gabriel Makki, care este şi CEO al operaţiunilor grupului în Ungaria – Kifli - şi care a condus şi businessul din România pentru câteva luni, după plecarea lui Tomáš Chadzivasilis - cehul care a pus bazele grupului Rohlik pe plan local.

„Am dedicat timp pentru identificarea unui lider local care va integra cu succes valorile grupului, cu o înţelegere deplină a pieţei locale şi care va conduce compania către noua sa etapă de dezvoltare. Prin analiza atentă a pieţei, am identificat cea mai potrivită opţiune în persoana lui Cristian, căruia îi oferim tot suportul şi know-how-ul grupului Rohlik”, a declarat Olin Novák, CEO Internaţional Rohlik Group – grup cu afaceri totale de aproape 600 de milioane de euro în 2022. Pe lângă Cehia, Ungaria şi România, Rohlik mai are operaţiuni şi în Austria şi Germania.

Grupul ceh a lansat supermarketul online Sezamo în România în octombrie 2022, investiţia iniţială pentru intrarea pe piaţa locală fiind de 6 milioane euro, sumă suplimentată ulterior până la 10 milioane de euro. Reprezentanţii Sezamo România nu au oferit detalii despre rezultatele businessului după un an de activitate, însă au precizat că în ultima perioadă supermarketul online  a avut creşteri de circa 50% lunar ca volum – număr de clienţi, număr de comenzi, potenţialul de creştere pe piaţa locală fiind însă şi mai mare, mai ales pe segmentul familiilor, dar şi al pensionarilor şi al persoanelor cu diete speciale.

„În ultimele luni, Sezamo nu numai că m-a convins, ci a şi demonstrat un angajament puternic de a oferi produse de top pentru cei care preţuiesc calitatea şi  timpul liber. Împreună ne propunem să le dovedim clienţilor noştri că pot accesa produse de înaltă calitate la preţuri competitive, fără a fi nevoie să părăsească confortul casei lor. Mă voi asigura că toţi clienţii noştri sunt încântaţi de experienţa Sezamo”, a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager Sezamo.

Înainte de a se alătura echipei Sezamo şi de a lucra în cadrul Bolt România, Cristian Sălceanu a mai ocupat poziţia de director executiv pentru clinicile Dr. Leahu pentru o perioadă scurtă de zece luni, iar anterior a fost timp de 12 ani în echipa Orange România, unde a avut mai multe roluri.

Cristian Sălceanu este a doua persoană recrutată de grupul ceh Rohlik din cadrul Bolt România, după Andreea Magraon, fost marketing manager în cadrul Bolt, care din septembrie anul curent ocupă poziţia de Chief Marketing Officer în cadrul Sezamo România.

Sezamo este un „one-stop-shop” de produse proaspete, o comandă la supermarketul online înlocuind până la 8 drumuri în oraş - la farmacie, măcelărie, băcănie, patiserie, piaţă, pescărie, pet shop şi magazin cu produse pentru diete speciale. Supermarketul colaborează cu furnizori şi fermieri locali care împărtăşesc viziunea lor privind sustenabilitatea, precum Nasul Roşu, Coşul cu Fructe, Sirio Organic, Rora sau Livada Domniţei. Clienţii Sezamo pot alege dintr-o gamă  de peste 450 de produse cu gust autentic, de la micii fermieri, producători locali şi internaţionali. Fructele şi legumele locale vin direct de la recoltă la uşa clienţilor în doar câteva ore, iar datorită lanţului termic, ajung proaspete la clienţi.

„Experienţa este cel mai bun indicator al calităţii, aşa că invit toţi clienţii noi şi existenţi să experimenteze direct calitatea şi diversitatea ofertei noastre, oferindu-le posibilitatea de a gusta gratuit fructe şi legume, în limita a 50 de lei (pe baza unui cod promoţional adăugat la finalizarea comenii, sezamo50 – n.red.”, a precizat Cristian Sălceanu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO