ZF 24

Start-up-ul BobNet vrea să lanseze o serie de modele noi de business pentru industria de retail, investiţia totală fiind de 20 mil. euro. Jumătate va fi investiţie proprie, iar restul va fi co-investiţia retailerilor

Start-up-ul BobNet vrea să lanseze o serie de modele noi...

Autor: Ioana Niţă

07.09.2023, 15:50 3003

Start-up-ul local BobNet, care dezvoltă soluţii hardware şi software pentru automatizarea industriei de retail, şi-a propus să lanseze pe piaţă modele noi de business în industria de retail – lanţuri automatizate de retail cu acoperire globală, europeană sau regională, pentru care investiţia totală se ridică la minim 20 de milioane de euro. Jumătate din sumă va fi acoperită de BobNet, start-up-ul fiind susţinut de fondul american de investiţii NCH Capital, iar restul va fi co-investiţia retailerilor care vor răspunde acestei invitaţii de parteneriat din partea companiei locale. Suma de 20 de milioane de euro este o investiţie comună care reprezintă capitalul de start al parteneriatelor pe care BobNet le va face cu jucătorii din industria de retail, start-up-ul punând la dispoziţie o tehnologie de gestiune automatizată în domeniul lanţurilor de retail (Chain MS).

Grupul BobNet a pornit în 2018 cu proiectul Bob Concierge, prin care le pune la dispoziţie utilizatorilor produse alimentare şi servicii printr-un aparat complet automatizat, instalat în holurile scărilor de bloc, iar ulterior, în 2022, a lansat un alt dispozitiv IoT (Internet of Things) care funcţionează însă ca un restaurant complet automatizat, numit Bob Bistro. Înainte de lansarea dispozitivului Bob Bistro, grupul a deschis o fabrică de dispozitive IoT la Piteşti, care să îi permită scalarea businessului şi prin oferirea tehnologiei proprii către terţi ca soluţie independentă. În prezent, în cadrul fabricii se produc mai multe dispozitive automatizate pentru industria de retail şi logistică.

Prin dispozitivele IoT dezvoltate, grupul BobNet şi-a propus să optimizeze şi să automatizeze activitatea de retail, astfel că doreşte să colaboreze cu parteneri din industria de retail care să împărtăşească viziunea sa pentru modernizarea retailului tradiţional.

Grupul BobNet revoluţionează retailul tradiţional prin reţelele de dispozitive automatizate, adaptate pentru o gamă largă de sectoare de retail, permiţând crearea de lanţuri de retail eficiente, indiferent de mărimea acestora. Astfel, BobNet îşi propune să implementeze automatizări şi tehnologii de vârf pentru nişe variate, precum retailul de alimente, retailul farmaceutic, soluţii de schimb pentru bateriile maşinilor electrice, soluţii de stocare a anvelopelor, inovarea comerţului electronic, restaurante şi cantine automatizate şi automatizarea retailului nişat.

În cazul retailului alimentar, BobNet vrea să introducă 3 milioane de perechi de celule de livrare controlate termic şi ambiental destinate clienţilor finali, iniţiativă prin îşi propune să le ofere retailerilor parteneri un avantaj competitiv în piaţă. În ceea ce priveşte retailul farmaceutic, grupul şi-a propus să dezvolte 100.000 de farmacii automate, echipate cu tehnologie de control termic de vârf.  

Pe zona de sustenabilitate, BobNet vrea să introducă 100.000 de centre de schimb de baterii auto autonome şi ecologice pentru sistemele de alimentare cu energie pentru automobilele electrice. Tot în domeniul auto, iniţiativa BobNet vizează lansarea pe piaţă a 100.000 de spaţii de stocare automate pentru anvelope pentru facilitarea păstrării şi distribuirii anvelopelor. 

În cazul comerţului electronic, grupul vrea să introducă 50.000 de magazine automate pentru comercializarea produselor electronice, iar în domeniul HoReCa, BobNet şi-a propus să lanseze 10.000 de unităţi automate de catering şi restaurante.

Pentru administrarea acestor sisteme avansate de retail de proximitate, BobNet asigură sistemul său de management al proceselor de retail, numit BobNet Chain Management System, pentru automatizarea proceselor şi sistemul Simplified Warehouse Management System, pentru administrarea eficientă a depozitelor şi a stocurilor de produse. Aceste sisteme facilitează o gestionare completă a operaţiunilor, cu intervenţie umană minimă. De asemenea, gama de soluţii software Bobnet asigură şi platforma avansată ce asigură procese de vânzare complet automate şi optimizare logistică prin Sistemul de Management Ghidat Digital (Digitally Guided Management System), asigurând productivitatea şi eficienţa operaţională a lanţurilor de retail.

Tehnologia BobNet pentru retailul viitorului îşi propune să ajute companiile din retail să îşi  crească gradul de competitivitate prin extinderea canalelor de comercializare prin intermediul  aparatelor IoT inovatoare, gestionate din cloud, asigurând o prezenţă operaţională 24/7, permiţând creşterea şi optimizarea vânzărilor cu ajutorul insight-urilor din sistem, toate acestea în timp ce costurile operaţionale sunt reduse semnificativ cu ajutorul soluţiilor de automatizare

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO