ZF 24

Străinii pariază pe România: O companie olandeză a investit cinci milioane de euro în afaceri cu cânepă în România

Străinii pariază pe România: O companie olandeză a...

Autor: Alina Oprea

16.10.2015, 17:23 4367

"Ultimii ani au cunoscut o creştere a pieţei de cultivare şi procesare a cânepii, cânepa procesată în România fiind căutată pentru export şi utilizată în diverse industrii. Înainte de anul 1989, România era al patrulea exportator de cânepă la nivel mondial, însă volumul de cânepă cultivată a scăzut faţă de acea perioadă, ajungând la doar câteva hectare în anii 2000. În prezent, investitorii îşi îndreaptă atenţia din nou către această piaţă. Investiţia de aproximativ 5 milioane de euro realizată de HempFlax este una privată şi susţine piaţa de cultivare şi procesare a cânepii din România", arată compania, într-un comunicat.

HempFlax a achiziţionat materia primă pentru procesare de la fermieri, sub formă de baloţi. Suprafaţa cultivată de HempFlax în 2015 este de aproximativ 500 de hectare, în zonele Sebeş, Pianu şi Petreşti, iar investitorii preconizează o creştere a suprafeţei cu aproximativ 300 de hectare de la an la an.

Capacitatea de procesare a fabricii este de patru tone de tulpini pe oră, ceea ce înseamnă un target de 5.000 de hectare cultivate astfel încât să se atingă capacitatea maximă a acesteia.

HempFlax produce fibre de cânepă, utilizate în obţinerea hârtiei şi în industria izolaţiilor, în fabricarea profilelor de uşi în industria auto, având şi aplicaţii în industria textilelor. Lemnul de cânepă este folosit în industria construcţiilor în amestec cu var hidratat pentru obţinerea unei zidării izolante potrivită atât pentru case, cât şi pentru clădiri industriale, fiind înlocuitorul cărămidei tradiţionale şi al betonului.

"Procesul de cultivare a cânepii este natural şi prietenos cu mediul, realizându-se fără pesticide, insecticide sau fungicide. După culegerea culturii de cânepă, tupinile sunt lăsate pe câmp pentru a se separa fibrele de partea lemnoasă a tulpinii. Seminţele de cânepă recoltate sunt condiţionate şi valorificate în industria alimentară, iar frunzele sunt uscate şi folosite pentru amestecuri de ceai, dar şi pentru extracţia uleiului bogat în CBD utilizat în compoziţia unor suplimente nutritive sau dermato-cosmetice", arată reprezentanţii companiei.

În România, legislaţia permite cultivarea cânepii industriale, însă pot fi crescute doar anumite soiuri.

HempFlax, companie olandeză cu activitate din anul 1994, proiectează, dezvoltă şi patentează utilaje specializate pentru cultivarea cânepii, în special pe partea de recoltare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO