Liderii regiunii Asia-Pacific (APEC) au pledat astazi, la incheierea unui summit de doua zile, pentru finalizarea rapida a negocierilor de liberalizare a comertului la nivel mondial, insistand pentru o flexibilitate a negocierilor care sa conduca la un acord pana la sfarsitul anului.
Premierul australian John Howard a declarat ca apelul a fost inclus in declaratia finala a reuniunii, la care au participat si reprezentanti din Rusia, Statele Unite si China, transmite Reuters.
Participantii si-au declarat "sprijinul foarte puternic pentru reluarea discutiilor, in cadrul asa-numitei Runde de la Doha, si au cerut tuturor statelor implicate sa faca noi eforturi pentru finalizarea negocierilor, prioritare fiind agricultura si produsele industriale", a aratat Howard.
APEC, Forumul pentru Cooperare Economia in zona Asia-Pacific, care reuneste 21 de state, acopera circa jumatate din comertul mondial. Mediafax
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels