• Leu / EUR4.9419
  • Leu / GBP5.6702
  • Leu / USD4.9805
ZF 24

VIDEO: Doar câteva utilaje de construcţii mai “mişună” pe autostrada Orăştie-Sibiu, ce ar trebui să fie gata în noiembrie

VIDEO: Doar câteva utilaje de construcţii mai “mişună” pe autostrada Orăştie-Sibiu, ce ar trebui să fie gata în noiembrie

Autor: Andreea Neferu

17.09.2014, 19:06 1940

O filmare din avion cu lotul al treilea al autostrăzii Orăştie-Sibiu, tronson care are ca termen de finalizare luna noiembrie a acestui an, a fost publicată de către utilizatorii forumurilor dedicate subiectelor de infrastructură, imaginile aratând mai degrabă o lipsă de mobilizare pe şantier. Iar aceasta în ciuda faptului că CNADNR, compania care are în subordine autostrăzile, a transmis astăzi un comunicat de presă în care susţinea că lucrările pe acest tronson sunt în plină desfăşurare. În filmarea aeriană realizată astăzi se poate însă observa că doar câteva utilaje se află în mişcare pe şantier, restul fiind “parcate” pe lângă autostradă.

“Lucrările de drum la autostrada Orăştie-Sibiu sunt în desfăşurare. Motivul pentru care o parte din utilaje aşteaptă să poată interveni se referă la faptul că procesul tehnologic nu presupune utilizarea concomitantă a tuturor utilajelor, pe tronsonul de autostradă desfăşurându-se lucrări de asfaltare”, potrivit CNADNR.

Compania de drumuri mai susţine că “ipotezele lansate în mass-media conform cărora motivul unei presupuse opriri a lucrărilor ar fi de natură financiară sunt complet false, întrucât au fost efectuate plăţi, iar în perioada imediat următoare vor fi efectuate şi alte plăţi semnificative în vederea atragerii de fonduri europene”.

Contractul pentru autostrada Orăştie-Sibiu, lot 3, are o valoare de 138 de milioane de euro şi se află pe mâna italienilor de la Impregilo. Autostrada avea ca termen iniţial de finalizare luna aprilie a anului trecut, însă finalizarea acesteia a fost întârziată pe fondul unor alunecări de teren. În primăvară, fostul ministru al transporturilor ameninţa cu rezilierea contractului cu Impregilo pentru acest tronson pentru că CNADNR şi firma italiană nu s-ar fi înţeles “din punct de vedere tehnic şi financiar”. În cele din urmă, contractul nu a mai fost reziliat.

Filmarea aeriană a lotului al treilea al autostrăzii Orăştie-Sibiu a fost realizată de compania de servicii profesionale de fotografiere şi filmări aeriene Inter-Fly, la comanda forumurilor de infrastructureă forum.peundemerg.ro şi forum.construim-romania.ro.

 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9419
Diferență: -0,1051
Ieri: 4.9471
Azi: 4.9805
Diferență: -0,6483
Ieri: 5.0130
Azi: 5.6702
Diferență: -0,3585
Ieri: 5.6906
Azi: 5.0577
Diferență: -0,2426
Ieri: 5.0700