Sistemul de sănătate din România are neapărat nevoie de apariţia asigurărilor medicale private, care să funcţioneze în paralel cu cele de stat, iar dezvoltarea unor lanţuri puternice de clinici şi spitale în ultimii ani ar putea stimula acest segment, este de părere Prof. Univ. Dr. Ciprian Duţă, fondatorul clinicii MedVarix din Timişoara.
”Este nevoie de asigurări private de sănătate. Toată lumea este de acord cu acest lucru. În orice ţară există o secţie de servicii privat în spitalul public. În trecut, sistemul privat nu era de natură să stimuleze apariţia acestui produs, dar acum piaţa de servicii medicale private a crescut, prin lanţurile de clinici, şi ele pot face lobby pentru segmentul asigurărilor private”, a spus Ciprian Duţă în cadrul conferinţei ZF/BT Health – Sănătatea în prim plan organizată la Timişoara.
Clinica MedVarix este o clinică chirurgicală privată specializată în diagnosticul şi tratamentul varicelor şi al hemoroizilor. Alături de aceste specializări principale, clinica oferă chirurgie plastică, chirurgie estetică şi consultaţii de chirurgie generală şi mică chirurgie, dermatologie şi ecografie.
Născut în 1962 în Timişoara, Dr. Ciprian Duţă a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti în 1988. Începând cu anul 1990, este medic în cadrul clinicii II de chirurgie a Spitalului Judeţean din Timişoara. În 2005 a fondat clinica MedVarix.
O altă problemă discutată în cadrul conferinţei de la Timişoara se referă la finanţarea spitalelor publice şi dificultăţile financiare cu care se confruntă acestea adeseori. În opinia participanţilor, problema este întreţinută şi agravată de supradimensionarea organigramei, ceea ce pune presiune pe cheltuieli.
”Ne plângem în sistemul public că nu sunt bani. Dar nici nu ştim să facem un echilibru în cheltuieli. Un manager de spital de stat are mâinile legate. Lumea ştie că 80% din activitatea oricărei secţii se bazează pe munca a 2-3 oameni. Iar restul se complac, indiferent dacă au sau nu pacienţi, dacă îşi fac sau nu treaba”.
Ciprian Duţă crede că schimbările legislative care ar face sistemul public să funcţioneze sunt foarte mari şi greu de asumat de politicieni.
”Niciodată un privat nu poate fi neprofitabil. Angajările din mediul privat se fac în funcţie de profitabilitate. Studiile arată că spitalele publice nu pot fi profitabile pentru că ele trebuie să fie la dispoziţia pacienţilor non-stop, cu toate specializările. Prin urmare, trebuie plătiţi mulţi oameni care nu au mereu de lucru”.
În aceste condiţii, piaţa serviciilor medicale private a dezvoltat predominant clinicile de nişă, care degrevează spitalele publice de anumite tratamente.
Clinica MedVarix a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri de 3,6 milioane lei şi un profit net de 1,6 milioane lei.