ZF Live

ZF Live. Adrian Luca, Transfer Pricing Services: Guvernul trebuie să facă analize sectoriale de profitabilitate înainte să impoziteze marile companii pe cifra de afaceri. Tot acest sistem de impozitare pare mai degrabă o măsură pur administrativă, pur politică şi care include şi o componentă de populism.

Autor: Ramona Cornea

31.08.2023, 17:30 740

„Să vii şi să spui că ne gândim să punem 1% pe cifra de afaceri pentru companiile multinaţionale fără a defini ce înseamnă companie multinaţională este ca şi cum ai cere un prânz gratis, vii şi iei fără să dai nimic în schimb.”

Guvernul trebuie să facă analize sectoriale de profitabilitate înainte impoziteze marile companii pe cifra de afaceri, spune Adrian Luca, partener fondator al Transfer Pricing Services. Declaraţia lui vine în contextul în care guvernul condus de Marcel Ciolacu discută despre posibilitatea de a taxa diferit marile companii, cele cu afaceri de peste 50 - 100 mil. euro. Mai exact, aceste firme ar urma să plătească fie un impozit de minimum 1% pe cifra de afaceri, fie de 16% pe profit.

„Guvernul trebuie să meargă şi să facă acele analize sectoriale de profitabilitate, să ai o înţelegere asupra ce poate să producă fiecare sector, cu particularităţile. Tot acest sistem de impozitare pare mai degrabă o măsură pur administrativă, pur politică şi care include inclusiv o componentă de populism. Este foarte simplu: impozităm pe toată lumea, prezentăm în continuare companiile multinaţionale ca pe băieţii deştepţi care nu plătesc suficiente impozite, contribuabilul mic este mulţumit, alegătorul este mulţumit, bugetul este mulţumit fiindcă orice am face el obţine 500.000 sau 1 mil. euro, dar nu vedem reversul”, a spus Adrian Luca în cadrul emisiunii de business ZF Live.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO