ZF Live

ZF Live. Adriana Georgescu, WU Executive MBA Bucharest: Deşi suntem în plină criză, vom începe noua serie de Executive MBA cu cel mai mare număr de cursanţi. Mulţi se gândesc să intre pe piaţa joburilor internaţionale, pentru că experienţa muncii în regim remote a deschis oportunităţi de locuri de muncă mult mai variate

Autor: Alexandra Matei

07.09.2020, 00:07 236

♦ Programul se află în cel de-al 14-lea an de activitate în România, până acum având aproximativ 400 de absolvenţi ♦ Programul se desfăşoară pe parcursul a 16 luni, cu întâlniri periodice o dată la şase săptămâni ♦ 70% dintre cursanţi sunt bărbaţi, iar 30% femei, acestea din urmă putând să beneficieze de burse speciale pentru femeile lider.

Pandemia nu a diminuat dorinţa oamenilor de a evolua în carieră, iar anul acesta, peste 27 de studenţi vor începe programul de MBA la Bucureşti, în cadrul WU Executive Academy, program care face diferenţa pe piaţa internaţională a joburilor şi prin care peste 70% dintre studenţi avansează în companie după absolvire.

„Este momentul oportun pentru un MBA, pentru că mulţi oameni au nevoie să iasă din această criză cu noi cunoştinţe pe care să le adapteze şi să le pună în aplicare după ce se va termina această perioadă. Foarte mulţi se gândesc să intre pe piaţa joburilor internaţionale, pentru că experienţa muncii în regim remote a deschis oportunităţi de locuri de muncă mult mai variate“, a declarat Adriana Georgescu, program manager, executive MBA Bucharest în timpul emisiunii online de business ZF Live.

Programul se adresează, în principal, oamenilor care au căpătat deja o experienţă în interiorul unei companii şi care doresc să avanseze, cei mai mulţi dintre cursanţi având aproximativ şapte ani de experienţă în management şi vârsta medie de 36 de ani.

Noul ciclu pentru programul ce va debuta în această toamnă va fi o adevărată provocare, spune Adriana Georgescu, se va încerca susţinerea cursurilor faţă în faţă, iar în prezent se aşteaptă primirea unei noi tehnologii de la Viena, pentru a se putea introduce şi cursurile hibrid pentru cei care nu pot participa la acestea.

Un astfel de program se întinde pe o durată de 16 luni şi cuprinde 14 cursuri, studenţii primind doar trei note pe baza assignmenturilor realizate. MBA-ul se încheie cu un proiect final, ce constă în realizarea unui business plan pentru lansarea unui produs/serviciu străin introdus pe piaţa din România sau viceversa, pe care cursanţii îl vor prezenta la Viena.

Paleta de cursuri este destul de largă, întrucât acoperă zone precum management, HR, finanţe, inovaţii şi IT. Cursanţii lucrează cu 14 profesori, jumătate dintre ei fiind de la Universitatea din Viena, jumătate din toată lumea.

În ceea ce priveşte profilul noii clase de MBA, dominanţi sunt oamenii din zona de IT şi telecomunicaţii (22%), urmând apoi cei din domeniul energiei (14%) şi inginerii (11%).

„Avem un mix foarte frumos în clase şi încercăm să avem un număr egal de oameni din toate departamentele unei companii“, adaugă Adriana Georgescu, managerul acestui program, cu o vechime de 11 ani în cadrul Universităţii din Viena.

Preţul programului întreg este de 35.000 de euro, iar după spusele acesteia, cursanţii îşi recuperează în totalitate banii în primii trei ani de după absolvire, odată cu schimbarea poziţiei/companiei şi prin creşterea salariilor cu circa 1.000 de euro. În plus, ea susţine că o treime dintre studenţi sunt susţinuţi financiar de companiile pentru care lucrează, o altă treime practică metoda de co-paying cu acestea şi restul se finanţează singuri.

Universitatea din Viena se află în topul primelor 50 de universităţi din lume, unul dintre criteriile foarte importante după care se realizează această clasificare fiind creşterea salarială din primii ani de activitate de după absolvire.

În cadrul acestui MBA există colaborări atât în ţară, cât şi la nivel european cu diverse firme de head hunting, iar Universitatea din Viena are un departament care se ocupă de carie­rele studenţilor şi îi ajută să-şi găsească joburi, indiferent de ţara în care se află.

Adriana Georgescu este de părere că acele cursuri pentru care optează mulţi dintre studenţi reprezintă punc­tele slabe ale economiei României, pe care aceştia doresc să le îmbunătăţească.

Printre aceste cursuri se numără cele de pe partea de change management, financiar şi negociere.

„Cursurile se schimbă la fiecare 2-3 ani. Ne uităm în permanenţă pe plan mondial la MBA-uri şi încercăm să adaptăm constant programa“, mai adaugă aceasta.

Managerul programului de MBA susţine că partea aplicată a cunoştinţelor dobândite în urma studiilor lipseşte la universităţile din România, aceasta fiind şi diferenţa majoră între ţara noastră şi ceea ce se întâmplă în alte ţări la nivel de învăţământ universitar şi postuniversitar.

ZF Live
Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO