ZF Live

ZF Live. Georgiana Cristea, trainer & coach: În topul calităţilor antreprenorilor români este adaptabilitatea, cred că adaptabilitatea este scrisă în ADN-ul nostru

Georgiana Cristea, trainer & coach:
Flexibilitatea este o calitate care îi ajută pe liderii companiilor locale să-şi păstreze afacerile vii, indiferent de perioada în care se află. În ceea ce priveşte defectele antreprenorilor români,  viteza cu care iau anumite decizii poate să aibă minusurile sale.

Georgiana Cristea, trainer & coach: Flexibilitatea este o calitate care îi ajută pe liderii companiilor locale să-şi păstreze afacerile vii, indiferent de perioada în care se află. În ceea ce priveşte defectele antreprenorilor români, viteza cu care iau anumite decizii poate să aibă minusurile sale.

Autor: Ramona Cornea

27.01.2024, 11:22 99

„A doua calitate este deschiderea şi dorinţa de a învăţa lucruri care nu sunt neapărat din domeniul său de interes în momentul acela. A treia calitate pe care aş remarca-o este agilitatea, rapiditatea cu care ia deciziile şi cu care implementează anumite lucruri.”

Adaptabilitatea este cea mai mare calitate a antreprenorilor români, consideră Georgiana Cristea, trainer, coach şi fondator al companiei GEO Training.

„În primul rând, nu este o legendă că noi, românii, suntem foarte adaptabili. Deci adaptabilitatea aş pune-o în topul calităţilor pe care le-am văzut şi la antreprenorii români cu care lucrez. Eu lucrez şi cu antreprenori care conduc în momentul acesta firme foarte mari, dar şi cu antreprenori care conduc firme medii sau mici, iar adaptabilitatea cred că este scrisă în ADN-ul nostru. Ca să ajungi până la 40-50-60 de ani în România trebuie să fii o persoană foarte flexibilă şi foarte adaptabilă”, a spus Georgiana Cristea în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Astfel, flexibilitatea este o calitate care îi ajută pe liderii companiilor locale să-şi păstreze afacerile vii, indiferent de perioada în care se află. „Eu mă uit la faţeta pozitivă şi spun că un lider român n-o să fie niciodată la fel de închistat în ideile sale. Liderii din afară dacă au spus un lucru, acela rămâne, sunt mult mai puţin flexibili, sunt mult mai puţin adaptabili. Românii găsesc o variantă să rezolve lucrurile mai rapid. A doua calitate este deschiderea şi dorinţa de a învăţa lucruri care nu sunt neapărat din domeniul său de interes în momentul acela”, a adăugat Georgiana Cristea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO