În 2006, cuplul polonez Marek şi Małgorzata Rzewuski au cumpărat o casă la periferia Varşoviei, deoarece aşteptau un copil şi “ne doream mai mult spaţiu şi propria grădină”, conform Finacial Times.
La fel ca sute de mii de alţi cumpărători polonezi de case la acea vreme, ei au fost sfătuiţi de banca lor să obţină un credit ipotecar în franci elveţieni pentru a beneficia de rate ale dobânzii mai mici în Elveţia decât în Polonia. Nimeni nu a discutat reversul medaliei introducerii unui risc valutar într-o ipotecă pe 30 de ani de 200.000 de franci elveţieni (205.000 de dolari).
“Aceasta a fost prezentată ca fiind cea mai bună oportunitate de pe piaţă”, îşi aminteşte Marek. “Francul elveţian era foarte stabil şi foarte popular, iar noi cunoşteam mulţi oameni care făceau acelaşi lucru”.
Doi ani mai târziu, însă, a lovit criza financiară globală. Investitorii s-au repezit la francul elveţian ca la un refugiu în faţa turbulenţelor de pe piaţă, iar valoarea sa a crescut în faţa zlotului polonez şi a altor monede. În prezent, francul valorează mai mult decât dublu faţă de cursul de schimb de 2 zloţi de dinaintea crizei.
Practica de creditare în vigoare s-a încheiat în 2008. În anii care au trecut de atunci, a devenit o bombă cu ceas pentru sectorul bancar polonez, deoarece clienţi precum familia Rzewuski au început să câştige procese pentru a obliga băncile să suporte costul unui pariu valutar care a mers spectaculos de prost.
Dacă deţinătorii de credite ipotecare continuă să câştige luptele în instanţă, oficialii şi bancherii avertizează că unii creditori ar putea intra în colaps.
“Este obligaţia mea să trag un semnal de alarmă, pentru că a pretinde că totul este în regulă va avea consecinţe dramatice”, spune Jacek Jastrzębski, preşedintele KNF, organismul de supraveghere financiară din Polonia.
Creditele ipotecare cu franci elveţieni au fost vândute şi în alte părţi din Europa Centrală şi de Est. Odată ce acest pariu elveţian s-a dovedit a fi greşit, guvernele din multe alte ţări au intervenit pentru a impune limite asupra ratelor de schimb pentru rambursare sau pentru a converti împrumuturile în moneda locală.
În Ungaria, în 2014, guvernul a obligat băncile să convertească în forinţi împrumuturi în valută în valoare de 12 miliarde de dolari. În Croaţia, o schemă similară de conversie în anul următor a costat băncile aproximativ 1 miliard de dolari.
În schimb, Polonia a permis ca problema francilor elveţieni să se agraveze, iar mulţi creditori au încă o expunere semnificativă. Băncile au 347.000 de credite în monedă elveţiană în bilanţurile lor, în valoare totală de 14,3 miliarde de franci elveţieni, potrivit KNF.
În cazul în care instanţele decid că fiecare bancă trebuie să suporte costul total al investiţiilor lor elveţiene, Jastrzębski se teme că cel puţin una sau două s-ar putea prăbuşi.
Unul a căzut deja. Cel de-al zecelea creditor din ţară, Getin Noble, a trebuit să fie salvat în septembrie de fondul de garantare bancară al statului polonez şi de un consorţiu de bănci. Salvarea în valoare de 10,3 miliarde de zloţi (2,2 miliarde de dolari) a fost cea mai mare operaţiune de salvare a Poloniei de după epoca sovietică.
Getin suferise deja mai mulţi ani de pierderi din cauza vânzării agresive de produse subprime, dar era, de asemenea, puternic expusă la francul elveţian, care reprezenta un sfert din portofoliul său de credite.
Băncile poloneze au constituit provizioane în valoare totală de 30 de miliarde de zloţi pentru a-şi acoperi creditele în franci elveţieni. Dar factura lor finală ar putea creşte cu încă 100 de miliarde de zloţi dacă justiţia va decide că ar fi trebuit să primească un venit cu dobândă zero pentru creditele ipotecare nevalabile în franci elveţieni, potrivit lui Jastrzębski.
Instanţele poloneze au anulat deja multe credite ipotecare în franci elveţieni, după ce au decis că băncile au folosit rate de schimb valutar “abusive” în comparaţie cu cele ale Băncii Naţionale a Poloniei.
Dar bătălia judiciară s-a mutat recent pe chestiunea dacă băncile aveau dreptul de a percepe taxe de la clienţi pentru utilizarea capitalului lor până la anularea creditelor ipotecare, o chestiune care a fost adusă luna trecută şi de o instanţă din Varşovia în faţa Curţii Europene de Justiţie.
În cazul în care instanţele din Polonia şi din Europa se vor poziţiona de partea consumatorilor, consecinţele potenţiale ar fi mai grave. Până la cinci bănci ar fi împinse în pragul colapsului într-un scenariu mai pesimist, avertizează Cezary Stypułkowski, directorul executiv al mBank.
Judecătorii ar putea în cele din urmă să forţeze băncile să nu mai acorde împrumuturi, spune el. “Nu poţi avea un sistem funcţional atunci când oamenii îşi obţin apartamentele gratuit, fără să plătească nimic pentru utilizarea capitalului şi fără să-şi asume nici-un fel de risc”.
Bătălia în instanţă are loc în condiţiile în care băncile suportă deja costul unei vacanţe de plată de opt luni, acordată în iulie de guvern pentru a-i ajuta pe deţinătorii de credite ipotecare să facă faţă inflaţiei, care luna trecută a urcat la un maxim al ultimilor 26 de ani, de 17,9%.
Pe 8 noiembrie, mBank s-a alăturat altor instituţii poloneze în cădere. Aceasta a raportat o pierdere de 2,28 miliarde de zloţi în trimestrul al treilea, comparativ cu un profit de 27 milioane de zloţi în aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania mamă germană Commerzbank a anunţat deja în septembrie o taxă unică de 490 de milioane de euro pentru a proviziona mBank împotriva expunerii la credite în franci elveţieni.
În timp ce inflaţia a crescut vertiginos, economia Poloniei s-a contractat de la invazia Rusiei în Ucraina.
Incertitudinea războiului actual contrastează, de asemenea, cu previziunile de creştere solidă de acum două decenii, când politicienii încurajau împrumuturile cu franci elveţieni pentru că nimeni nu dorea “să priveze debitorii de visul de a avea propriul apartament”, spune Jastrzębski.
El se teme acum de o furtună perfectă pentru economia mai largă a Poloniei. “O criză bancară cuplată cu o criză energetică şi cu situaţia geopolitică ar putea fi un dezastru”, spune el.
După ce Donald Tusk a devenit prim-ministru în 2007, a promis că Polonia va adera la euro în termen de patru ani.
Încrederea sa a dat undă verde creditorilor să accelereze schema de franci elveţieni. În anul în care Tusk a venit la putere, peste jumătate din creditele ipotecare poloneze erau emise în franci elveţieni.
“Chiar dacă nu era o abordare standard să acorzi un împrumut într-o monedă non-locală, gândirea era, de asemenea, că urma să intrăm în euro, aşa că riscul era scăzut”, îşi aminteşte bancherul Józef Wancer, preşedinte de onoare al consiliului de supraveghere al BNP Paribas Polonia.
“Dar unde erau toate organele administrative şi de reglementare la acea vreme, care inspectau băncile, dar nu au ridicat steagul roşu pentru a spune că acest lucru era abuziv?”
Unele bănci poloneze au fost iniţial reticente să se alăture acestui trend, potrivit directorului general al ING Bank Śląski, Brunon Bartkiewicz, care spune că a făcut lobby pe lângă autorităţile de reglementare pentru a interzice creditele ipotecare cu franci elveţieni.
Odată ce acest efort a eşuat, ING s-a alăturat luptei, spune el, “pentru că eram marginalizaţi prin faptul că nu ofeream principalul produs de pe piaţă”.
ING a început să vândă credite ipotecare cu franci elveţieni în martie 2008, cu doar câteva luni înainte ca falimentul Lehman Brothers să declanşeze o criză financiară care a pus capăt, de asemenea, ambiţiilor euro ale lui Tusk.
Situaţia deţinătorilor de credite ipotecare în franci elveţieni s-a înrăutăţit şi mai mult după ce Elveţia şi-a decuplatat francul de euro în 2015, ceea ce a dus la o creştere a valorii acestuia cu 20%. Măsura a determinat guvernul polonez să elaboreze un proiect de lege pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la pierderile de schimb valutar.
Legea ar fi obligat băncile să convertească toate creditele ipotecare în franci elveţieni în credite ipotecare în zloţi şi le-ar fi costat aproximativ 9,5 miliarde de zloţi. Însă băncile au făcut lobby cu succes împotriva punerii în aplicare a legii, în mare parte pentru că au câştigat procesele iniţiale intentate de clienţii aflaţi în dificultate.
“Băncile au calculat greşit, respingând o înţelegere”, spune fostul bancher Paweł Borys, care este acum preşedintele Fondului polonez de dezvoltare, administrat de stat. În schimb, problema a fost lăsată în mâinile judecătorilor.
Curtea Europeană de Justiţie a emis o primă opinie favorabilă deţinătorilor de credite ipotecare în 2019, după care instanţele poloneze au început şi ele să ia partea cumpărătorilor de locuinţe, ceea ce, la rândul său, a încurajat mai multe procese.
În mod ironic, aceleaşi bănci care au blocat legea de conversie din 2015 fac acum “lobby pentru ca acest guvern să creeze o legislaţie” care să le protejeze împotriva înfrângerilor din sălile de judecată, spune Borys.
Cu toate acestea, el speră că judecătorii nu vor crea o situaţie “inechitabilă” dacă vor decide că deţinătorii de credite ipotecare în franci elveţieni pot recupera costul plăţilor de dobânzi pe care trebuie să le facă deţinătorii de credite ipotecare în zloţi. “Dacă vorbim despre justiţie, acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu justiţia”, spune el.
Jastrzębski îi îndeamnă, de asemenea, pe judecători să ia în considerare implicaţiile mai largi pentru economia Poloniei ale hotărârilor care riscă să ducă la colaps băncile. “Protecţia consumatorilor devine ceva asemănător cu şarpele care îşi mănâncă propria coadă”, spune el. ”În cele din urmă, clienţii vor fi cei care vor plăti pentru această mizerie”.
Confruntat cu alegeri dificile în toamna anului viitor, guvernul de dreapta al Poloniei a trecut recent de partea consumatorilor, în special prin oferirea unei scutiri de la plata ipotecilor.
Băncile au devenit, de asemenea, o minge de fotbal politic în dezbaterea privind inflaţia galopantă, politicienii ameninţându-le cu o taxă pe profit dacă nu oferă condiţii mai bune clienţilor lor.
În luna iulie, şeful partidului de guvernământ Lege şi Justiţie, Jarosław Kaczyński, le-a spus băncilor să “îşi vină în fire şi să mărească radical dobânzile la depozite”.
Deoarece unele dintre cele mai mari bănci din Polonia sunt, de asemenea, controlate de stat, “sunt îngrijorat de modul în care guvernul poate trata acest sector, în special în timpul unui an electoral, când băncile pot fi folosite pentru a câştiga popularitate în rândul alegătorilor”, spune economistul Jakub Karnowski, care predă la Şcoala de Economie din Varşovia.
Riscul legat de francul elveţian reprezintă o problemă mare a băncilor poloneze care, în rest, s-au descurcat bine în cadrul testelor de stres europene, în special prin menţinerea unor rate de capital mai mari decât multe bănci similare. Însă creşterea ratelor dobânzilor a redus, de asemenea, puternic cererea de credite începând din vară.
“Nu cred că trebuie să ne aşteptăm la ceva de genul Greciei (în timpul crizei euro), dar este clar că situaţia băncilor poloneze nu este solidă ca piatra”, spune fostul ministru de finanţe Grzegorz Kołodko.
Salvarea Getin a fost o bună ilustrare a acestei situaţii, deşi autorităţile au poziţionat-o ca pe un incident izolat, fără risc sistemic, având în vedere gama de probleme ale băncii. “După cum puteţi vedea, procedura de rezoluţie (pentru Getin) nu a provocat o fugă la bănci, a decurs fără probleme”, a declarat ministrul polonez de finanţe, Magdalena Rzeczkowska, într-un interviu acordat luna trecută.
Cu toate acestea, unii experţi avertizează că sub sectorul bancar polonez se ascunde o altă explozie mai puternică, care va fi declanşată de o revizuire planificată a ratei de referinţă pentru creditele ipotecare şi alte împrumuturi de consum.
Reforma ratei de ofertă interbancară de la Varşovia, sau Wibor, ar fi în concordanţă cu cea întreprinsă la Londra pentru a înlocui rata Libor, afectată de fraudă, în urma unui scandal financiar din urmă cu un deceniu. Libor a fost înlocuită cu o rată bazată pe tranzacţiile de pe piaţă după ce s-a dovedit că bancherii au conspirat pentru a manipula rata interbancară.
Scandalul a determinat autorităţile financiare din întreaga lume să îşi examineze propriile criterii de referinţă şi să treacă la calcule bazate pe tranzacţii reale, în locul cotaţiilor care prezintă un risc mai mare de fraudă.
În aprilie, premierul polonez Mateusz Morawiecki, el însuşi fost director executiv al unei bănci, a declarat la o conferinţă că Polonia ar trebui să elimine Wibor până în ianuarie şi să o înlocuiască cu o “rată diferită şi transparentă”.
Nepregătit pentru anunţul lui Morawiecki, sectorul bancar a reuşit să amâne cu succes termenul din ianuarie, menţionând că reformele Libor au necesitat ani de zile pentru a fi elaborate. Însă, după comentariul premierului privind transparenţa, unii avocaţi au început procedurile în instanţă pentru a anula creditele ipotecare bazate pe Wibor.
În septembrie, avocatul Bartosz Czupajło a dat în judecată banca sa PKO, susţinând că a fost informat în mod inadecvat cu privire la riscurile utilizării unei rate variabile bazate pe Wibor atunci când PKO i-a vândut un credit ipotecar în 2012.
Czupajło spune că procesul său “nu are legătură cu banii”, ci cu scopul de a determina justiţia poloneză să decidă dacă fiecare împrumut care a folosit Wibor ar trebui anulat.
Din 2020, firma sa de avocatură a câştigat separat 60 de cazuri pentru “Frankowicze”, porecla dată cumpărătorilor de case cu franci elveţieni şi lucrează la alte 600 de cazuri.
“Cred că unul dintre motivele pentru care guvernul a vrut să înlocuiască Wibor cât mai repede posibil este că, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu împrumuturile cu franci elveţieni, le este brusc foarte teamă de o repetare şi de un rezultat şi mai rău cu Wibor”, spune Czupajło.
Deşi nu are nici-o dovadă că Wibor a fost manipulat în acelaşi mod ca Libor, Czupajło spune că nu are nici-un motiv să creadă că nu a fost aşa.
“Wibor a fost construit într-un mod similar cu Libor, deci de ce nu ar fi avut şi Wibor aceeaşi problemă?”, se întreabă el. “Când te uiţi în străinătate, există multe ţări în care oamenilor li se oferă un credit ipotecar cu o rată fixă, dar niciodată în Polonia. De ce? Cred că din cauză că băncile pot câştiga mai mult cu o rată variabilă, pentru că au reuşit să controleze nivelul ratei de referinţă.”
Dacă avocaţi precum Czupajło conving judecătorii să anuleze contractele bazate pe Wibor, bancherii spun că efectul asupra băncilor poloneze ar putea fi catastrofal.
Tomasz Mironczuk, fost director executiv al BGK Bank, spune că acest lucru ar trimite Polonia “pe acelaşi drum ca în criza de la începutul anilor 1990”, când sectorul bancar a trecut printr-o rundă masivă de consolidare pentru a evita ca instituţiile mai slabe să se prăbuşească din cauza creditelor neperformante.
La un nivel mai larg, sistemul judiciar riscă să afecteze pactul dintre autorităţile de reglementare, instituţiile financiare şi clienţii acestora. “Persoanele responsabile de gestionarea prudenţială a Poloniei nu au luat niciodată în considerare în mod corespunzător riscul dacă consumatorii îşi contestă cu succes băncile”, spune Mironczuk. “Odată ce ratele de schimb sau ratele dobânzilor cresc, acest lucru sporeşte motivaţia clienţilor de a merge în instanţă, precum şi remuneraţia avocaţilor lor.”
Modul în care a escaladat bătălia pentru francul elveţian face greu de spus ce se va întâmpla în continuare, spune Bartkiewicz de la ING. “Am început prin a ne certa asupra a ceea ce înseamnă vânzare abuzivă până la a decide că orice ipotecă într-o monedă străină este abuzivă”, spune el. “Nu ştiu cu adevărat cum am făcut această călătorie”.
Dar pentru cumpărătorii de locuinţe precum soţii Rzewuskis, al căror fiu este acum adolescent, instanţele au oferit singura cale de scăpare de povara nesustenabilă a unei ipoteci în franci elveţieni.
Chiar şi după ce au câştigat prima rundă a bătăliei lor juridice, soţii Rzewuskis se confruntă în continuare cu un apel din partea băncii şi cu o altă luptă privind dobânzile la datoria lor restantă pentru locuinţă.
“Am cumpărat o casă pentru a ne aşeza ca familie, nu pentru a începe o luptă lungă şi dificilă cu bancherii”, spune Marek Rzewuski. “Nu putem decât să sperăm că această poveste se va încheia înainte ca fiul nostru să plece de acasă.”
