ZF News

"Cel mai căutat" whisky din lume s-a vandut cu 2,7 milioane de dolari sticla

"Cel mai căutat" whisky din lume s-a vandut cu 2,7...

Autor: Daniel Belu

26.11.2023, 01:18 1749

Pentru cei care apreciază cele mai fine băuturi din viaţă, o sticlă din "cel mai căutat whisky scoţian din lume" s-a vândut cu peste 2,1 milioane de lire sterline (2,7 milioane de dolari) la casa Sotheby's din Londra, conform CNN.

Macallan 1926 este una dintre cele doar 40 de sticle scoase după ce au fost îmbătrânite în butoaie de sherry timp de 60 de ani, ceea ce o face cea mai veche sticlă de Macallan produsă vreodată, potrivit casei de licitaţii.

Sotheby's se aştepta ca aceasta să strângă între 750.000 şi 1,2 milioane de lire sterline (934.274 şi 1,4 milioane de dolari), dar a avut un şoc când preţioasa sticlă a ajuns la o sumă impresionantă de 2.187.500 de lire sterline (2.724.967 de dolari), ceea ce o face un "nou record pentru orice sticlă de băutură spirtoasă sau de vin vândută la licitaţie", a declarat casa de licitaţii pentru agenţia de presă AFP.

Înaintea vânzării, şeful departamentului de whisky al Sotheby's, Jonny Fowle, a declarat pentru AFP că a încercat un mic eşantion.

"Am gustat o picătură mică din acesta. Este foarte bogat, are multe fructe uscate, aşa cum te-ai aştepta, multe condimente, mult lemn", a spus el, numindu-l un whisky "incredibil" care nu trebuie luat uşor.

Din cele 40 de sticle umplute în 1986, niciuna nu a fost pusă la dispoziţie pentru cumpărare, unele fiind în schimb oferite clienţilor de top ai The Macallan, un lux care îi sporeşte atractivitatea, după cum reiese din vânzările anterioare ale sticlelor, se mai arată în descrierea sa de pe site-ul Sotheby's.

În 2019, Sotheby's a vândut o sticlă de The Macallan 1926, împodobită cu una dintre cele 14 etichete “Fine and Rare”, pentru 1,5 milioane de lire sterline (1,9 milioane de dolari), ceea ce a făcut-o la vremea respectivă cea mai scumpă sticlă de vin sau de băutură spirtoasă scoasă vreodată la licitaţie.

Sticla vândută a fost una dintre cele 12 sticle acoperite cu o etichetă desenată de pictorul italian Valerio Adami, despre care se crede că a fost distrusă şi în timpul cutremurului din Japonia din 2011. Această sticlă este, de asemenea, prima dintre sticlele The Macallan 1926 care a fost supusă unei recondiţionări, efectuată de către distileria The Macallan din Scoţia înainte de licitaţie.

Alte 12 sticle au fost etichetate de artistul pop Sir Peter Blake, în timp ce celelalte două au fost lansate fără etichetă. Dintre cele neetichetate, una a fost pictată manual de artistul irlandez Michael Dillon şi a devenit prima sticlă de whisky care a depăşit 1 milion de lire sterline (1,2 milioane de dolari) când a fost vândută în 2018 pentru 1,2 milioane de lire sterline (1,5 milioane de dolari), a precizat casa de licitaţii pe site-ul său.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO