ZF News

Statul vrea 300 mil. € pentru Oltchim

Statul vrea 300 mil. € pentru Oltchim

Gheorghe Piperea

Autor: Ioan Dornescu

25.02.2015, 00:04 321

"Metoda prin care încercăm să obţinem un succes al acestui plan de reorganizare este crearea acelui SPV, acelui Oltchim 2, în care să se treacă toate activele, licenţele, autorizaţiile, plus personalul, în aşa fel încât să poată fi cumpărate părţile sociale de un investitor", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Piperea, partener coordonator al RomInsolv SPRL, unul din administratorii judiciari ai combinatului din Râmnicu Vâlcea.

Piperea a afirmat că situaţia actuală a companiei s-a îmbunătăţit semnificativ, iar Oltchim nu mai este "un pacient bolnav, în stare de comă", ci unul "în convalescenţă".

Combinatul funcţionează în prezent la 30% din capacitate şi generează lunar un rulaj de 15 milioane euro şi un EBITDA de peste 700.000 euro, iar peste 70% din producţie pleacă la export.

Comparativ, în vara anului 2012, când funcţiona la o capacitate de 80%, compania avea pierderi lunare de cinci milioane de euro, potrivit sursei citate.

"Eu personal am văzut lucrurile acestea, în aşa fel încât să nu fiu considerat un fel de Dănilă Prepeleac. Nu m-am dus cu mârţoaga la iarmaroc ca s-o vând pe trei gâşte. Dacă am văzut că nu există posibilitatea să vinzi mârţoaga, am zis că mă întorc acasă şi încerc s-o fac să arate mult mai bine, ca să pot să o vând la un preţ corect", a spus Piperea.

El a precizat că adunarea creditorilor a fost convocată la 9 martie pentru votul asupra planului de reorganizare, asumat de întreaga echipă implicată în acest proces.

"Pe 9 martie sperăm să obţinem votul celor cinci categorii de creditori", a afirmat avocatul.

Dacă va fi aprobat, planul prevede o perioadă de reorganizare de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă un an.

Suma recomandată de un evaluator pentru vânzarea business-ului Oltchim, în baza planului de reorganizare, este de 307 milioane euro, a arătat avocatul, care speră ca o tranzacţie să fie finalizată până la sfârşitul acestui an.

Costurile necesare pentru crearea SPV sunt estimate la aproape 1,5 milioane euro.

"Am acordat un grad de recuperare de 70% creditorilor garantaţi, 100% pentru creanţele salariale, cu 30% m-am dus la creditorii esenţiali, indispensabili, iar pentru bugetari este o diferenţă care se calculează luând în calcul toate aceste valori. Creditorii chirografari nu primesc nimic în această ipoteză, pentru că toate celelalte creanţe sunt semnificative", a arătat Niculae Bălan, partener coordonator în cadrul BDO Business Restructuring SPRL, celălalt administrator judicar al Otchim.

Tabelul creanţelor totalizează 800 milioane euro, primii trei creditori fiind AAAS, Electrica şi BCR.

Oltchim a anunţat în ianuarie că planul de reorganizare a companiei va prevede vânzarea către un cumpărător eligibil.

Autorităţile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eşuat, cel mai recent anul trecut, din lipsă de oferte.

Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013.

Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane euro, în principal ca urmare a majorării exporturilor, dar şi reducerii preţurilor la ţiţei, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima dată în ultimii trei ani.

AFACERI DE LA ZERO