ZF News

Ştefan Poienaru a pierdut în instanţă 8.400 ha pe care le disputa cu firma A&S International 2000

Ştefan Poienaru a pierdut în instanţă 8.400 ha pe care le disputa cu firma A&S International 2000

Autor: Gabriel Razi

03.02.2013, 19:00 461

Ştefan Poienaru a pierdut în instanţă 8.400 ha pe care le disputa cu firma A&S International 2000

Grupul Agrofam Holding, controlat de omul de afaceri Ştefan Poienaru şi care exploatează 16.000 de hectare de teren arabil în apropierea oraşului Feteşti, judeţul Ialomiţa, a pierdut în instanţă procesul prin care îşi disputa arendarea de la Agenţia Domeniilor Statului a 8.400 de hectare cu firma A&S International 2000, condusă de Sorin Paul Stănescu.

"Mai există căi de atac în conti­nuare. Am depus o cerere extra­ordi­nară de reviziurie", a declarat Ştefan Poienaru (66 de ani), care conduce afacerile Agrofam de 19 ani.

Reprezentanţii A&S International 2000 nu au răspuns ieri unei solicitări telefonice a ZF pentru a face comentarii pe marginea acestui litigiu.

Cele 8.400 de hectare de teren ale fostei ferme de stat Agrozootehnica Stelnica din Ialomiţa au iscat între firma A&S International şi Agrofam Holding un lung şir de procese care s-a întins pe parcursul a circa opt ani. În procese a fost implicată şi Agenţia Domeniilor Statului, instituţia care deţine aceste suprafeţe de teren.

Conflictul dintre cei doi producători agricoli arată miza pe care o au tere­nurile ADS pentru companiile din agri­cultură în condiţiile în care aceste te­renuri sunt în cea mai mare parte coma­sate şi pot aduce imediat randa­mente crescute pentru producţiile agricole.

"Activele fermei (clădiri, drumuri -n. red.) de la Stelnica valorează aproxi­mativ 2-3 milioane de euro", a mai spus Ştefan Poienaru.

Pe lângă aceste active, valoarea de piaţă a celor 8.400 de hectare de teren se ridică la 16-17 milioane de euro, potrivit calculelor ZF, ce au în vedere preţurile medii din piaţă din prezent.

Aceste suprafeţe de teren pot aduce unei companii care le exploatează într-o fermă de tip industrial aproximativ 9 milioane de euro/an din producţia de grâu sau circa 12 mil. euro dintr-o recoltă de porumb. La aceste rulaje se adaugă şi subvenţii de 1,2-1,3 milioane de euro pe care compania ce exploa­tează suprafeţele ar urma să le primească în fiecare an.

Exploatarea suprafeţelor din ferma de la Stelnica înseamnă pentru A&S International creşterea de aproapre 2,4 ori a suprafeţelor la 14.400 de hectare în condiţiile în care compania mai exploa­tează acum alte 6.000 de hectare în judeţul Călărăşi.

La sfârşitul anului 2011 A&S Inter­national 2000 avea afaceri de 6,8 milioane de euro şi 115 angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor (MF).

De cealaltă parte, Agrofam Hol­ding exploatează 16.000 de hectare de teren, iar preluarea fermei din Stelnica ar fi însemnat majorarea cu 50% a suprafeţelor companiei. Grupul Agro­fam face an de an afaceri ce variază între 20 şi 25 milioane de euro.

Agricultura a fost anul trecut un business de 15 miliarde de euro la nivel de economie, în scădere cu 16% faţă de vârful din 2011, potrivit estimărilor Eurostat. Primele semne din agricultură arată că producţia va înregistra în acest an creşteri în condiţiile în care culturi precum grâul, rapiţa şi orzul au intrat în condiţii bune în iarnă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO