ZF Transilvania

Compania de Apă Someş investeşte 12 mil. euro în modernizarea staţiei de tratare a apei din localitatea Gilău, judeţul Cluj

Compania de Apă Someş investeşte 12 mil. euro în modernizarea staţiei de tratare a apei din localitatea Gilău, judeţul Cluj

Autor: Laurentiu Cotu

08.04.2021, 17:48 92

Compania de Apă Someş, subordonată Consiliului Judeţean Cluj a demarat o investiţie de peste 57,8 mil. lei (aproximativ 12 mil. euro), susţinută din fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare - POIM 2014-2020, pentru reabilitarea şi modernizarea staţiei de tratare a apei din localitatea Gilău, judeţul Cluj. Lucrările de modernizare vor dura aproximativ 27 de luni.

’’Am demarat modernizarea acestei staţii care furnizează apă tratată, de cea mai bună calitate, pentru sute de mii de oameni. Fiind o investiţie semnificativă, de peste 12 milioane de euro, ne bucurăm că am reuşit să atragem banii necesari dintr-o finanţare europeană, degrevând în acest fel bugetul judeţului’’, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, într-un comunicat de presă.

În vederea îmbunătăţirii procesului de tratabilitate a apei, principalele intervenţii vor consta în reabilitarea micrositelor, a decantoarelor şi a staţiei de filtre, respectiv construirea a două noi laboratoare de analiză a calităţii apei. De asemenea, staţia de tratare a apei din Gilău va beneficia de un sistem de monitorizare complet automatizat, inclusiv de un sistem de reducere a presiunii apei la intrare, cu recuperare de energie. Staţia de tratare a apei Gilău a mai făcut, în ultimii 20 de ani, obiectul a două etape succesive de modernizare, realizate în cadrul programelor de investiţii din fonduri europene MUDP II (1997-2002) şi ISPA (2003-2009).

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO