ZF Transilvania

Investiţie de peste 48 mil. lei pentru modernizarea aeroportului din Satu Mare

Investiţie de peste 48 mil. lei pentru modernizarea...

Autor: Laurentiu Cotu

13.02.2023, 17:20 114

Consiliul Judeţean Satu Mare a demarat o investiţie de peste 48 mil. lei (9,7 mil. euro), bani asiguraţi din fonduri europene, alocări de la bugetul de stat şi din bugetul local al judeţului Satu Mare, pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportului sătmărean, prin îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă.

Prin intermediul acestei investiţii se va construi un drum tehnologic perimetral cu o lungime de peste 8 km, o remiză PSI, un gard perimetral inteligent, se va achiziţiona o autospecială de intervenţie, o ambulanţă şi se vor instala echipamente moderne pentru efectuarea controlului de securitate. Acest lucrări fac parte dintr-o investiţie mai amplă care vizează extinderea şi modernizarea întregului aeroport, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Satu Mare.

’’În acest an avem şansa istorică să investim peste 80 de milioane de euro în infrastructura aeroportului din Satu Mare. Este o investiţie pentru viitor, care va duce la dezvoltarea economică a judeţului Satu Mare. Astăzi am făcut un pas foarte important prin semnarea primului contract de lucrări, care alături de investiţia de bază, cea de extindere şi modernizare a aeroportului, vor constitui fundamentul unor servicii mult mai bune axate pe siguranţa traficului şi pe confortul pasagerilor’’, a declarat Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, într-un comunicat de presă.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit’24
AFACERI DE LA ZERO