• Leu / EUR4.8079
  • Leu / GBP5.7552
  • Leu / USD4.4355
ZF Transilvania

Proiect de 37 mil. euro pentru extinderea academiei de muzică din Cluj-Napoca

Proiect de 37 mil. euro pentru extinderea academiei de muzică din Cluj-Napoca

Autor: Laurentiu Cotu

07.01.2020, 17:29 69

Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, parte a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), va implementa un proiect de investiţii de aproximativ 176,5 mil. lei (37 mil. euro), finanţat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), pentru extindere şi modernizare.

Investiţia presupune extinderea şi etajarea corpului C1, conversie funcţională în academia de muzică, extindere corp C2 şi conversie funcţională în ateliere de întreţinere pentru clădirea principală, extindere şi amenajare sală de sport în corp C4. Durata de realizare a proiectului este de 24 de luni.  

Obiectivul va fi realizat prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social – subprogramul ’’Instituţii de învăţământ superior de stat’’, derulat de MLPDA, prin CNI.

Numărul de studenţi ai academiei din Cluj-Napoca a crescut de aproximativ 8 ori în ultimii 20 de ani, ajungând în prezent la peste 1.000 de persoane.

Investiţia vine în întâmpinarea nevoii educaţionale identificate atât la nivel local, cât şi regional, de creare a unei infrastructuri moderne, care să dezvolte educaţia muzicală şi să satisfacă cerinţele de pregătire a studenţilor şi de organizare a evenimentelor artistice, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8079
Diferență: 0,1145
Ieri: 4.8024
Azi: 4.4355
Diferență: -0,0901
Ieri: 4.4395
Azi: 5.7552
Diferență: 0,4731
Ieri: 5.7281
Azi: 4.5355
Diferență: 0,2165
Ieri: 4.5257