ZF Transilvania

Vanzarile Napomar stagneaza în 2009

21.01.2009, 19:29 49

Compania Napomar din Cluj-Napoca, producator de masini-unelte si subansambluri mecanice, estimeaza ca va realiza în acest an o cifra de afaceri de 8,5 mil. euro, ceea ce reprezinta o stagnare a indicatorilor financiari fata de anul trecut. In 2007, cifra de afaceri realizata de firma clujeana a fost de 7,8 mil. euro.

„Din tratativele avute cu principalii nostri clienti avem asigurarea ca vanzarile Napomar din acest an vor fi apropiate de cele realizate în 2008, însa aceasta afirmatie contine o doza de optimism, cel putin în acceptiunea ca nici propriii clienti nu stiu exact ce consecinte va mai ascunde criza globala. Ca orice companie care deruleaza afaceri pe pietele din Uniunea Europeana, si Napomar este afectata de criza financiara’’, a declarat Liviu Potra, directorul general al companiei Napomar.
Vanzarile firmei clujene au fost sustinute în 2008 de investitiile realizate în vederea cresterii capacitatilor de productie, contractele de colaborare pe termen mediu si lung, dar si diversificarea portofoliului de produse al companiei Napomar. Potrivit reprezentantilor companiei din Cluj, nu au fost efectuate pana în prezent disponibilizari, numarul total de angajati ai firmei clujene fiind de 375 de oameni.
„Purtam discutii cu actionarii în vederea stabilirii unor directii de atenuare a efectelor crizei financiare din acest an. Produsele companiei noastre se adreseaza în general pietei investitionale din diverse sectoare ale economiei, si nu consumului populatiei’’, a afirmat Liviu Potra.
Compania a anuntat în 2008 un program de investitii în valoare de aproximativ 12 milioane de euro, în vederea retehnologizarii fabricii din Cluj. Programul investitional se va derula în intervalul 2008-2011 si va genera, potrivit conducerii Napomar, o cifra de afaceri în anul 2012 de peste 14 milioane de euro si o crestere a ratei profitului de la 7% în prezent la 10%.
„Vom investi în urmatorii ani în înlocuirea utilajelor uzate si achizitionarea unor masinarii noi, productive, în vederea extinderii posibilitatilor tehnologice si cresterii calitatii executiei produselor. Programul investitional prevede si modernizarea utilajelor existente, sursele de finantare provenind din atragerea de fonduri structurale alocate’’, spune directorul companiei clujene.
 Compania Napomar produce masini de rectificat de dimensiuni mici si mijlocii, masini-unelte in colaborare cu firme din Belgia, Spania si Italia, subansambluri mecanice si piese componente pentru diferite utilaje tehnologice si efectueaza reparatii capitale si modernizari pentru orice tip de masini-unelte, activitatile firmei desfasurandu-se în cadrul fabricii din Cluj-Napoca.
 Ponderea exportului reprezenta anul trecut 95% din totalul cifrei de afaceri a firmei Napomar, principalii parteneri de desfacere a produselor companiei pe piata externa fiind din Italia, Spania, Olanda, Belgia si Germania.
Compania Napomar a fost infiintata in anul 1973, avand denumirea de ’’Fabrica de Masini de Rectificat’’, cu principal domeniu de activitate producerea masinilor de rectificat si a echipamentului hidraulic specific acestora. In 1991, firma s-a inregistrat la O.R.C. ca societate pe actiuni cu capital integral de stat, cu denumirea S.C. Napomar S.A, iar din anul 1998 majoritatea actiunilor companiei Napomar au fost preluate de catre SIF Banat-Crisana, firma devenind societate comerciala cu capital integral privat. Numarul de angajati Napomar este de 375 persoane.
Anul trecut, SIF Banat-Crisana (SIF1) a subscris actiuni în valoare de 3,6 mil. lei (aproape 1 mil. euro) în cadrul operatiunii de majorare a capitalului producatorului de unelte Napomar. Societatea de investitii financiare a subscris 1,4 milioane de titluri, la un pret de 2,5 lei pe unitate, Napomar fiind controlata în proportie de 99,1% de SIF Banat-Crisana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO