Toamna este cel mai straşnic sezon literar în Franţa. De-o partesunt premiile, de la Goncourt şi Renaudot la Femina şi Medicis, decealaltă "la rentrée littéraire", care înseamnă o avalanşă de cărţinoi şi de nume mari în vitrinele librăriilor. Criză sau nu,apetitul pentru lectură este încă viguros, dovadă că, la începutultoamnei 2010, vor ieşi pe piaţa franceză nu mai puţin de 700 detitluri - literatură autohtonă şi străină. Atenţie, nu oricinepublică toamna. Apariţia în standuri sub semnul faimoasei "rentrée"reprezintă şi un certificat de calitate.
Amélie Nothomb, bunăoară, iese, la sfârşit de august, cu un nouroman. Prolifica doamnă a făcut din asta o datină: acum 19 ani, apublicat "Igiena asasinului". Între timp a mai scos 19 romane. Unulpe an, la sfârşit de vară/ început de toamnă. Acum, lumea se vaîmbulzi să cumpere "Une forme de vie" (Ed. Albin Michel), cea mainouă producţie a extravagantei scriitoare veşnic îmbrăcate înnegru, şi să salute româneşte ("S'il vous plaît, Madame..."),cerşind autografe. O paranteză: anul trecut am asistat la o astfelde sesiune de dedicaţii nothombiene la Virgin Megastore, pe ChampsElysées. Deşi mega, librăria devenise absolut neîncăpătoare pentrucele câteva sute de fani isterizaţi care se buluceau, greţos, să oatingă cu privirea pe belgiancă mai ceva ca pe o vedetă de cinema.Am renunţat să mă amestec în furnicar, nu, Doamne fereşte, pişcatde sentimentul că sunt "au dessus de la mêlée", ci din pragmatism(lene?), dându-mi seama că nu am nicio şansă să mă apropii detronul misterioasei autoare a romanului "Stupeur et tremblements"(500.000 de exemplare vândute).
Din ultimul ei roman aflăm, întâi de toate, că Amélie Nothomb nueste doar autoare de literatură, ci şi de epistole. Scrie, potrivitunor declaraţii făcute în presă, de o bună bucată de vreme, circa 8scrisori pe zi. Aproape toate reprezintă dialogul cu cititorii săi(cu vreo două mii dintre ei întreţine o corespondenţă susţinută),iar acum s-a hotărât să topească această experienţă în paginileunui roman despre care critica franceză s-a grăbit deja să spună căeste cea mai izbutită carte a sa.
Personajul principal al romanului "Une forme de vie" este oscriitoare care seamănă leit cu Amélie Nothomb îşi analizeazăaventura epistolară, labirinturile şi implicaţiile ei existenţiale,sub presiunea unei concluzii de fond zguduitoare ("Sunt acea fiinţăporoasă căreia oamenii îi conferă un rol copleşitor în viaţa lor")şi a unui accident epistolar: primirea unei unei scrisori de la unGI american, aflat la datorie pe frontul din Irak:
"Dragă Amélie Nothomb,
Sunt soldat în armata americană, numele meu este Melvin Mapple, aţiputea să-mi spuneţi Mel. Sunt încartiruit la Bagdad încă de laînceputul acestui nenorocit de război, să tot fie şase anide-atunci. Vă scriu pentru că sufăr ca un câine. Am nevoie să fiuînţeles, iar dumneavoastră, ştiu sigur, mă veţi înţelege. Vă rogsă-mi răspundeţi.
Melvin Mapple
Bagdad, 18 decembrie 2008"
Amélie Nothomb, scriitoarea pusă în scenă de Amélie Nothomb,reacţionează: "Am crezut la început că e o glumă proastă.Presupunând că acest Melvin Mapple există, avea el oare dreptulsă-mi scrie asemenea lucruri? Nu exista oare o cenzură militarăcare n-ar fi lăsat niciodată să treacă vorba «fucking» înainte de«war»?
Am examinat scrisoarea. Dacă era un fals, realizarea lui eraremarcabilă. Avea timbru american şi ştampilă irakiană. Iar lucrulcel mai adevărat părea caligrafia: scrisul acela american de bază,simplu şi stereotip, pe care în atâtea rânduri am avut prilejulsă-l observ în decursul şederilor mele în State. Precum şi tonuldirect, de o indiscutabilă legitimitate. Atunci când am încetat sămă mai îndoiesc de autenticitatea misivei, am fost izbită dedimensiunea incredibilă a mesajului: deşi nu era nimic uimitor caun soldat american care trăia în acest război să sufere ca uncâine, era în schimb halucinant ca acesta să mi se adreseze mie.Cum auzise oare de mine?" Din mirare în mirare, Notomb continuăschimbul de idei, sfaturi şi sentimente cu obezul soldat (caresuferea de bulimie de stres) şi încearcă să-i desluşească biografiaşi psihologia, depăşind o frontieră sacră: cea care separă arta deviaţă. Scriitoarea încearcă să-l găsească pe Mel, cel în carne (mărog, grăsime) şi oase, sedusă fiind de faptul că acesta i-a citittoate cărţile şi că "vrea să existe doar pentru ea".
Dincolo de problemele americanului, ale războiului şi ale genuluiepistolar, Amélie Nothomb va risipi, pe întreg parcursul romanului,redutabilele ei sfaturi şi cogitaţii despre univers, morală şiliteratură, din seva cărora nu mă pot împiedica să vă ofer omostră: "Nu există decât un singur mod de a rezolva un blocaj legatde scris: scriind. Reflecţia eficientă şi dinamică nu apare decâtîn momentul redactării". Lăsând gluma la o parte, doamna în negruchiar are mare dreptate. O mai spusese şi Heliade Rădulescu, dar nuprea a fost luat în serios: "Scrieţi, băieţi, orice, numaiscrieţi!"
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti,Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactorprincipal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la EdituraEminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronicăplastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. Asemnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Dinanul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
