Ziarul de Duminică

Aman, între conştiinţa istorică şi hedonism/ de dr. Adrian-Silvan Ionescu

Aman, între conştiinţa istorică şi hedonism/ de dr. Adrian-Silvan Ionescu

Aman, între conştiinţa istorică şi hedonism/ de dr. Adrian-Silvan Ionescu

Autor: Adrian Silvan Ionescu

06.04.2011, 23:56 1334

La Muzeul Naţional Cotroceni s-a deschis o amplă expoziţiededicată operei lui Theodor Aman. Este prima manifestare deanvergură pe plan naţional de la marea retrospectivă organizată denoi cu ocazia centenarului morţii maestrului, în 1991, la MuzeulNaţional de Artă al României şi apoi itinerată la Craiova, TurnuSeverin, Timişoara, Arad, Deva, Cluj, Târgu Mureş, Iaşi, Bacău şiConstanţa.

Prezentarea creaţiei lui Aman, atât de variată ca gen şitehnică, este totdeauna un eveniment. Iar manifestarea de laPalatul Cotroceni - aşezată sub genericul "Theodor Aman,pictorşi gravor" - este, cu certitudine, unasemenea eveniment prin selecţia de lucrări reprezentativeprovenind de la mai multe instituţii importante ale ţării, precumMuzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional de Istorie a României,Muzeul de Artă Craiova, Biblioteca Academiei Române, Muzeul"Theodor Aman", Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi, Muzeul de Artă Constanţa,Muzeul Naţional Brukenthal, Complexul Muzeal Arad şi Muzeul de ArtăBraşov.

De la întoarcerea de la studiile pariziene, în 1857, şi până lamoartea survenită în 1891, Theodor Aman a fost animatorul vieţiiartistice bucureştene. Iar, timp de mai bine de un deceniu,începând din 1864, a fost cel mai bine cotat artist român, cel maides premiat şi beneficiar al celor mai substanţiale achiziţiipentru pinacotecile din Bucureşti şi Iaşi. El rămâne, totuşi, ofigură singulară şi de excepţie în arta românească a secolului alXIX-lea.

Din suita de lucrări de pe simeză pot fi distinse, cuclaritate, traiectele creaţiei lui Aman, începând cu picturaistorică - atât de dragă maestrului, care o considera "genul major"-, urmată de portret (genul care-i aducea un câştig constant), detematica orientală, de cea rurală, de scena de gen (în careprezenta, ca într-un jurnal ilustrat, existenţa sa construită peprecepte estetice), de peisaj şi de natură statică.Neintenţionându-se organizarea unei retrospective ce ar firepetat-o pe cea a centenarului, de data aceasta au fost alese doarcâteva pânze din fiecare gen enumerat. Este lăudabil că au fostexpuse lucrări care, din diverse motive (unele legate chiar dedimensiunea ce le făcea netransportabile), data trecută nufiguraseră între opţiunile organizatorului.

Astfel, a fost adusă de la Iaşi Bătălia de la Plonin,impozantă pictură bataillistă ce face deosebită cinste artistuluiaflat la începuturile carierei. Sau, de la Ploieşti, marele portretfigură întreagă (290 x 175 cm), al Spătarului MihailCantacuzino, fondatorul Spitalului Colţea, tablou pictat în1862 la comanda Eforia Spitalelor, în care se relevă marilecunoştinţe ale artistului de a reda preţiozitatea texturilor(mătasea, caşmirul, blana, postavul). Tot de acolo provine o piesărarisimă pentru creaţia lui Aman - o ladă de zestre cu ferecăturide metal argintat, dăruită la căsătoria lui Petre Grădişteanu, în1887, pe care a aşternut mai multe dintre genurile în care el eraneîntrecut: pe capac o horă ţărănească, pe laturile mici, flori(liliac în stânga şi trandafiri în dreapta), la blatul din spatedouă ghirlande de flori între care a plasat dedicaţia, iar peblatul din faţă o duioasă compoziţie cu un cuplu ce se plimbă, labraţ, prin parcul unei case de ţară, pe a cărei alee, în prim-plan,stă un căţel. Acesta este un foarte bun exemplu de artăaplicată.

În prima sală, cea dedicată picturii istorice, nu suntpanotate multe lucrări, dar toate sunt emblematice pentru operaartistului: compoziţia alegorică Unirea Principatelor,Proclamarea Unirii (Votul de la 24 Ianuarie 1859),Bătălia de la Plonin, Bătălia cu facle a lui VladŢepeş, Mihai Viteazul primind solii turcicu daruri din partea sultanului, Tudor Vladimirescu şiportretul în acvaforte al domnitorului Carol I alături deacuarela De strajă la Coroana României în care sunt figurateînsemnele regale, coroana şi sceptrul, aşezate pe o pernă decatifea roşie, lângă care stau de santinelă un dorobanţ şi unmarinar. În 1881, maestrul Aman fusese desemnat să facă parte dincomisia ce trebuia să stabilească forma şi elementele simbolice aleacestor însemne atunci când principele devenise primul rege alRomâniei. Şi tot el a fost însărcinat cu schiţarea lor - esteregretabil că acel desen în peniţă, cunoscut de prea puţină lume şiaflat în patrimoniul Muzeului Theodor Aman, nu a putut fiîmprumutat pentru manifestarea de faţă. Ar fi fost o potrivitărestituire pentru Palatul Cotroceni care, până la construireaCastelului Peleş, a fost reşedinţa de vară a regelui Carol.



Urmează o sală cu portrete ale celor apropiaţi, rude şi prieteni:mama artistului, Pepica Aman, fratele Alexandru Amanşi cumnata Aristia, familia Racoviţă -Grigore, Nicolae, Cleopatra şi Jean -, Anica Filipescu,Nicolae Mavros, micul George Capşa.Păcat că nu se întâlneşte vreun autoportret în ulei, ci doar piesede mici dimensiuni, o acuarelă şi două gravuri. După marele numărde portrete rămase de la el, atât în muzee cât şi în colecţiiparticulare, şi după modul de lucru, se vede că artistului îi făceaplăcere să se apropie de chipul uman, să descopere trăsăturile decaracter, să intre în dialog intim - şi mut - cu modelul, dupăpaginare şi, astfel, să dea viaţă pânzei pe care îlimortalizase.

Peisajul şi natura statică - panotate în sălile următoare- apar ca teme de sine stătătoare în a doua parte a cariereimaestrului, atunci când tematica istorică îşi pierduse dinînsemnătate ca mijloc de luptă şi de propagandă în favoareaidealurilor de unitate şi independenţă ale ţării ce-şi găsise, însfârşit, calea pe care urma să se dezvolte. Şi în această privinţăera un pionier pentru arta românească. În marile sale pânze cuscene de bătălie, peisajul era doar fundal al încleştării; la fel,viziunea asupra armelor, odoarelor şi detaliilor de veşminte dinlucrările cu tematică istorică, ce se desfăşurau în interior, eradoar un auxiliar pentru conferirea fastului aulic respectivelorcadre. Vizite la ţărmul Mării Negre, după ce Dobrogea fuseseanexată teritoriului României în 1878, călătorii în străinătate sauvacanţe odihnitoare la Sinaia ori la ţară îi oferă tot atăteamotive de peisajare. În expoziţie pot fi admirate: Vara laţară, Canoniera Griviţa în portulConstanţa, Pe malul Lacului Herăstrău,Stejarul, O vedere din Bughea. Multe dintre acesteaau o mare încărcătură autobiografică - par a fi un jurnal înimagini al vieţii liniştite şi opulente pe care o ducea el şisoţia, înconjuraţi de rude, prieteni şi admiratori. Curtea dinspatele casei artistului, plină de flori şi de verdeaţă, cu rondurişi alei îngrijite, sau curtea largă a conacului de la moşiafamiliei, erau spaţii ideale de petrecere a după-amiezelor torideale verii (Petrecere cu lăutari, În grădină, Femei în grădină,Vara laţară).

Având o firească aplecare spre traiul rafinat, spre petrecerilede societate pe care le organiza în casa lui - serate, supeuri,onomastici, baluri costumate şi concerte, pe care apoi le aşternecu penelul în mici tablouri de mare forţă evocatoare - artistuldevine cronicar monden al timpului şi al lumii sale, înscriindu-sepe aceeaşi linie cu francezul James Jacques Joseph Tissot, cubelgianul Afred Emile Léopold Stevens, cu italianul GiovanniBoldini, cu spaniolul Mariano Fortuny y Carbo şi cu americanulWilliam Merritt Chase. Această mondenitate a lui Aman putea fiperceptibilă "ca un element de modernitate". Toate lucrările dinaceastă suită emană aceeaşi bucurie suscitată de motivul uşor,frivol chiar, în care artistul se simte neinhibat de seriozitateatemei ca atunci când aborda "genul major" al istoriei.

Interioarele de atelier, prezentate fie într-o viziune denaturmortist, cu atenţie pentru fiecare obiect care compuneambianţa, fie în aceea de cronicar monden, interesat de evoluţiaunei petreceri sau serate muzicale sunt, de fapt nişte autoportretespirituale. În acest fel, pictura devine un memento alpropriului eu, o biografie în linie şi pată, un jurnal scris întonuri strălucitoare sau întunecate, destinat să păstreze, pesteani, amintirea unor clipe de excepţie. Ele îl reprezintă peplastician în cel mai înalt grad în evoluţia sa artistică şistilistică prin rafinamentul închegării interiorului ce constituiaspaţiul matrice în care trăia, visa şi creea. În acest mediusomptuos, cu notă acuzat aulică menit a evidenţia stirpea nobilă acreatorului, maestrul oficiază actul artistic, cu gesturi solemne,senioriale, aşezat în faţa şevaletului, cu spatele la invitaţii pecare pare a-i ignora tocmai pentru a le dovedi concentrarea şiarderea interioară din timpul lucrului; oaspeţii îl înconjoară cuadmiraţie şi stimă. Atelierul era locul său cel mai drag şi, deaceea, acolo şi-a imortalizat trăsăturile în autoportrete pline deforţă şi demnitate - cadrul cunoscut, peretele tapetat, rameleaurite, lambriurile şi mulurile neogotice ale canaturilor uşii sedisting în fundal.

Naturile statice sunt, pentru Theodor Aman, excelente exerciţiide culoare şi materialitate. Artistul nu se avântă în experimentede mărunţire a tuşei şi de divizionism, pe linia contemporanilorsăi impresionişti, ci rămâne fidel unei redări fotografice amodelului. În unele dintre lucrări unde stropii de apă de peboabele de struguri sau sucul unei felii de pepene lucesc înlumină, se citeşte lecţia micilor maeştri din Secolul de Aur alpicturii olandeze. Pe lângă naturile statice în care sunt aranjate,inspirat, fructe sau flori (cu precădere liliac, trandafiri şi,uneori, ghiocei), se disting câteva în care, alături de vaze suntaşezate obiecte ce definesc un portret sau chiar unautoportret.

Aşa este Pomiera cu cireşe unde, înprim-plan, este o scrumieră cu o ţigaretă fumegândă şi o fotografietip cabinet ce depăşeşte marginea mesei, la fel ca mânerele decuţite sau talgerele din picturile lui Willem Kalf sau WillemClaesz Heda. În aceeaşi lucrare apar, în plan secund, niştepreţioase obiecte de porţelan chinezesc din colecţia autorului.Lângă Buchetul de liliac se află o casetă de bijuterii,deschisă, o mănuşă lungă, de bal, şi două epistole peste careodihneşte un condei de argint. Pe plicuri se vede scris numele şiadresa artistului sau a soţiei sale iubite. Într-o altă Naturăstatică cu flori, artistul a inserat fotografia înrămată afiicei sale adoptive, Zoe - viitoarea soprană de renume Zina deNorÿ -, purtând o pălărie în formă de paletă cu peneluri în chip depenaj, pe care însuşi artistul o desenase pentru a-şi găti odraslala un bal costumat. Toate aceste compoziţii aveau valoare mnemonicăpentru autor şi familia sa. Iar prelungirea realităţii prin metodaimaginii în imagine, respectiv fotografia inclusă în tablou era onoutate absolută în plastica naţională.

Tematica rurală apare tot în a doua parte a vieţii. Prin felulîn care abordează subiectele câmpeneşti este evident că obiectivulurmărit era acela al revelării hedonismului vieţii de la ţară.Lucrări precum Horă, Copii jucând hora, Glume depesteOlt, Hora de la Aninoasa, Horă laţară - toate figurând în expoziţie - sunt peremptoriiîn acest sens. În cadrul operei sale, aceste lucrări par undivertisment necesar prin care reuşea să se distanţeze de scenelede gen şi de portretele cotidiene, majoritatea dominate deacromatisme. Era un fel de evadare, de întoarcere la natură, pentrua regăsi curăţenia şi puritatea, sinceritatea şi naivitatea,bucuria simplă şi voioşia sănătoasă a omului de la ţară, nealteratde civilizaţia urbană, mult diferite de sofisticatele petreceri desalon cu care era el obişnuit şi pe care, adesea, le prilejuia înatelier.

În schimb, tematica orientală l-a preocupat întreagaviaţă, Aman fiind atras - pe filiera romanticilor - de cromaticaintensă şi de lumina strălucitoare a spaţiului meridional, demisterul haremului şi de viaţa aparent tihnită a odaliscelor careciteau, leneveau pe sofa, cântau la mandolină sau se plimbau pringrădini înmiresmate.

Una dintre sălile mai mici a fost rezervată graficii lui Aman,gravura în acvaforte - căreia i-a consacrat efortul creator timp deo decadă, cu începere din 1871 - ocupând un loc important. Amaneste primul peintre-graveur român de anvergură, din aceaşidistinsă familie cu Whistler, Corot şi Pissaro. În 1875 devenisechiar membru într-o organizaţie pariziană de specialitate,Societatea Acvafortiştilor.

Într-o vitrină fuseseră adunate câteva dintre obiectelepersonale ale artistului: peneluri, o parafă, trei portretefotografice luate la diverse vârste, precum şi o coroană de laurişi o paletă dăruite cu ocazia zilei onomastice, de Sf. TeodorTiron, pe 17 februarie al anului 1891, de elevii săi de la Şcoalade Belle-Arte al cărei fondator şi prim director a fost timp de 27de ani.

După vernisarea expoziţiei "Theodor Aman, pictorşi gravor", în seara de 24 martie 2011, a urmat unconcert al cărui repertoriu a urmat programul unei serate muzicaledată în casa Aman pe 28 februarie 1979, eveniment la care aparticipat însăşi doamna ţării, principesa Elisabeta, marecunoscătoare şi amatoare de muzică. Spre satisfacţia publiculuiactual, numeros şi entuziast, au fost interpetate piese vocale şiinstrumentale de Verdi, Vieuxtemps, Mozart, Bach, Schumann şiChopin.

Theodor Aman este primul artist modern în adevăratulînţeles al cuvântului din istoria plasticii româneşti. Prin viaţaşi activitatea sa, el a influenţat şi a grăbit deschiderea spremodernitate a artelor din ţara noastră marcând, în acelaşi timp,evoluţia ulterioară a mişcării instituţionale până la izbucnireaRăzboiului cel Mare.

Acum, în 2011, la împlinirea a 180 de ani de la naştere şi la120 de la moarte, se cuvine să-i aducem Maestrului Theodor Aman unprinos de recunoştinţă pentru proteica sa activitate organizatoricăşi pentru opera de artă aflată sub semnul modernismului.

ADRIAN-SILVANIONESCU (n. 1952) a studiat la Liceul de Arte Plastice"N. Tonitza" şi apoi la Institutul de Arte Plastice "N.Grigorescu",secţia Istoria şi Teoria Artei, pe care a absolvit-o în 1975. Alucrat ca muzeograf la Muzeul Naţional de Artă, apoi la MuzeulMunicipiului Bucureşti, unde a fost chiar director adjunct(1990-1993), după care a fost consilier cultural la Inspectoratulpentru Cultură al Municipiului Bucureşti (1994-1995). S-a dedicatcercetării şi, din 1995 până în prezent, este cercetător ştiinţificI la Institutul de Istorie "N. Iorga". Doctor în ştiinţe istorice(1997). Din 1996, a început să predea. Actualmente este profesorasociat la Universitatea Naţională de Arte şi la UniversitateaBucureşti, Facultatea de Istorie, unde susţine cursuri de istoriafotografiei şi a filmului, istoria artei şi a costumului. Estecritic şi istoric de artă cu o lungă activitate de cronicar plasticşi organizator de expoziţii. A publicat 12 cărţi şi a editat alte3. Pentru lucrările sale, a fost distins cu Premiul AcademieiRomâne (1992), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru critică(2002) şi Premiile "Simion Mehedinţi" (2003), "Nicolae Bălcescu"(2008) şi "I.C. Filitti" (2009) ale Fundaţiei Culturale "MagazinIstoric". Este cavaler al Ordinului Meritul Cultural(2004).

AFACERI DE LA ZERO