Razvan Mazilu a impus in Romania spectacolele de teatru-dans, intr-o vreme cand aceasta forma de arta era prea putin familiara publicului nostru. La doar 22 de ani, castiga Premiul pentru interpretare al Operei din Paris, la Concursul International de Balet din capitala Frantei, iar apoi devenea protagonistul primului one-man show al unui dansator roman. Dupa numeroase alte experiente si succese in tara si in strainatate, Razvan Mazilu revine pe scena Operei Nationale bucurestene, intr-un spectacol-eveniment, "Simfonia fantastica", bazat pe cunoscuta partitura omonima a lui Berlioz.
- Care este noutatea pe care o aduce "Simfonia fantastica" fata de spectacolele dvs. de pana acum?
- Orice spectacol bun prilejuieste o noutate, pentru ca, de fiecare data, un artist incearca sa nu se repete, dar sa ramana in esenta acelasi, sa isi afirme personalitatea in mod inconfundabil, fiind altul, de fapt. "Simfonia fantastica" aduce un stil nou in peisajul artistic romanesc, stilul inconfundabil al lui Gigi Caciuleanu, recognoscibil insa pentru iubitorii dansului: este vorba de un "teatru coregrafic" - asa isi numeste Gigi Caciuleanu modul in care isi concepe spectacolele. Ca sa intram in sfera diferentierilor intre genuri artistice, ceea ce face Gigi Caciuleanu nu este nici teatru-dans, nici dans contemporan in sens strict, ci o forma de spectacol prin care se evidentiaza stilul lui. Noutatea adusa de "Simfonia fantastica" este data si de faptul ca e o creatie diferita de ceea ce se vede in mod frecvent pe scena Operei Romane, unde pot fi urmarite cu precadere spectacole clasice, de factura academica, pe cand Caciuleanu propune un spectacol gandit in spiritul baletului contemporan.
- Ati mai lucrat cu Gigi Caciuleanu? Ce ne puteti spune despre colaborarea cu el?
- Da, am mai lucrat cu Gigi Caciuleanu, dar nu la un proiect de anvergura spectacolului "Simfonia fantastica". Am colaborat in 1998, cu ocazia unui eveniment - un mare spectacol gazduit de Teatrul National, la care au participat invitati din strainatate. De atunci ne-am mai intalnit prin lume si ne-am promis de fiecare data ca vom lucra impreuna si iata ca intalnirea a fost prilejuita de...Hector Berlioz si de a sa "Simfonie fantastica". Imi place foarte mult sa lucrez cu Gigi Caciuleanu, pentru ca stilul sau este in acelasi timp abstract si teatral, patosul si teatralitatea fiind camuflate de stratul de abstractizare a miscarii, intr-un mod foarte rafinat, foarte subtil.
- Cum ar suna cea mai potrivita invitatie adresata publicului pentru a veni la "Simfonia fantastica"?
- Veniti pentru ca veti asista la un spectacol inedit, atipic pentru scena Operei Nationale Romane, rezultat al colaborarii unor personalitati artistice precum coregraful Gigi Caciuleanu, prim-solista Operei Nationale Corina Dumitrescu, actorul Dan Puric si, daca vreti, Razvan Mazilu. Asa cum, la aparitia sa, in 1830, "Simfonia fantastica" a lui Berlioz a fost considerata un manifest al perioadei romantice in muzica clasica, tot astfel acest spectacol poate fi considerat un manifest al baletului contemporan, avand in vedere si faptul ca Gigi Caciuleanu a creat propria sa poveste, propriul sau libret. Spectatorii vor asista la un spectacol-eveniment, la o creatie inedita, cum rar se vede pe scenele noastre.
- Ati consacrat in peisajul artistic romanesc fenomenul teatru-dans. De ce considerati ca va reprezinta acest gen de spectacol?
- Eu gandesc arta spectacolului ca pe un spatiu al intalnirilor dintre arte, al interdisciplinaritatii. Ma simt foarte apropiat nu doar de dans, ci si de teatru si cred ca spectacolul contemporan nu poate fi gandit decat ca o sinteza intre arte. Consider ca o creatie autentica trebuie sa se bazeze pe polisemantism si pe o armonizare a ceea ce fiecare arta isi propune sa transmita. Artele nu pot exista izolat, ele se potenteaza reciproc si eu cred ca, in forma de arta numita teatru-dans, acest fenomen este foarte clar, motiv pentru care am si optat pentru aceasta modalitate de exprimare artistica.
- Cum se poate face totusi arta de calitate in Romania in conditiile in care nu exista niciodata bani suficienti pentru asta?
- Se poate pentru ca ceea ce conteaza intai de toate este substanta, suportul ideatic al unei creatii si pasiunea care constituie motorul construirii unui spectacol. Dupa aceea vin celelalte aspecte, adiacente, care aduc spectacolul respectiv in luminile rampei. Cred chiar ca exista destui bani in Romania care sa fie directionati spre scopuri artistice, dar nu exista, poate, intotdeauna, interesul si convingerea ca ei merita investiti in arta, ca aceasta ar fi o investitie profitabila.
- Aveti vreun regret in plan artistic? Exista vreun proiect pe care vi l-ati dorit foarte mult si care nu s-a materializat inca?
- Sunt doua lucruri complet diferite: nu am regrete majore din punct de vedere artistic, intrucat mi-am asumat tot ce am facut. Chiar si momentele mai putin reusite ale traseului meu artistic (pentru ca nu pot spune ca am avut insuccese ori caderi) au fost impulsuri pentru a merge mai departe. Asadar, vorba cantecului, chiar nu regret nimic. In ceea ce priveste proiectele nematerializate, am inteles ca nu trebuie sa imi doresc cu orice pret un proiect, fiindca exista posibilitatea ca un lucru sa nu se indeplineasca tocmai atunci cand iti doresti mai mult. Astfel, am invatat sa astept ca proiectele la care tin sa se nasca, sa prinda forma atunci cand le vine vremea. Cred ca ideile si spectacolele au propria lor viata, le vad ca si cum ar exista latent in jurul nostru si nu e bine sa fortam realizarea lor, ci sa le lasam sa vina ele spre noi, pentru ca ele isi aleg singure momentul oportun al materializarii.
- Care este personalitatea artistica preferata, nu neaparat in sens idolatru, ci ca sursa de inspiratie?
- Daca ramanem in perimetrul dansului, sunt foarte multi coregrafi a caror opera imi declanseaza modul de a gandi dansul, pentru ca, studiind spectacole sau analizand inregistrari, incepe sa devina clar sistemul de gandire, modalitatea de a crea a unui artist. Nu as zice ca e vorba de o forma de inspiratie, ci mai degraba de producerea unor declicuri. Va pot da nume foarte importante pentru istoria dansului, personalitati din pacate prea putin cunoscute la noi. Ma gandesc, in primul rand, la marele coregraf suedez Mats Ek, apoi la Pina Bausch, la Jiri Kilian si la Josef Nadj. Acesti artisti au schimbat, au marcat ceea ce inseamna universul si limbajul coregrafic; ajunge sa spun ca Mats Ek a reinventat baletul clasic, iar Pina Bausch a inventat si a impus definitiv in cultura contemporana ceea ce numim fenomenul teatru-dans. Repet, insa: din pacate, publicul romanesc nu a avut sansa sa se familiarizeze cu creatiile lor.
- In cateva cuvinte, cum este Razvan Mazilu vazut de el insusi?
- Daca ar fi sa dau o definitie atat a omului, cat si a artistului Razvan Mazilu - aceste doua aspecte sunt inseparabile, pentru ca viata artistica se confunda cu existenta mea -, l-as caracteriza drept un om plin de paradoxuri si de extreme, drept o persoana care incearca in permanenta sa gaseasca un echilibru si sa evolueze in fiecare zi, pe toate planurile.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
