Cu alt prilej, C. Stere (foto) întreba pe românii din Regat: „pentru ce mărginiţi lupta naţională numai la Ardeal? Credeţi superioară situaţia românilor din Basarabia care abia de vreo opt decenii sunt despărţiţi de Moldova, iar cei de la sud de mai puţin de cinsprezece ani de România liberă şi independentă?.. Credeţi că statul nostru poate avea rolul Piemontului pentru provinciile răzleţite?” Impresia lui Stere e că din cauza fricii de Rusia Basarabia era pe cale de a fi uitată în România liberă. Are un moment de speranţă odată cu izbucnirea războiului ruso-japonez în 1904. Redactează un memoriu pe care îl dă tuturor oamenilor importanţi ai societăţii româneşti avansând ideea că Rusia va fi înfrântă şi revoluţia va izbucni în imperiul vecin.
Scria aceasta într-un moment în care era unanimă părerea că Japonia va fi repede scoasă din joc. Era la mijloc o cunoaştere îndeaproape a situaţiei Rusiei, dar şi dorinţa înfrângerii ţarismului odios. Stere nu se mulţumeşte cu satisfacţia de a fi avut dreptate. El pleacă în Basarabia în decembrie 1905. Nu înainte de a fi cerut şi obţinut acordul lui IIC Brătianu şi al lui Gh. Grigore Cantacuzino, liderul conservator şi şeful guvernului în acel moment. Acesta din urmă îi dă şi un sprijin concret ca şef de guvern. Acest sprijin însemna suma de 100.000 lei şi o persoană de legătură, care era Barbu Catargiu, om politic conservator, deputat al acestui partid. Îl susţine şi N. Filipescu, care „a ţinut să mă însoţească până la gară şi la urcarea mea în tren, cu lacrimi în ochi, m-a îmbrăţişat şi mi-a urat să revin cu scut sau pe scut”. Nu mai puţin emoţionantă e despărţirea de Ionel Brătianu. Ceea ce face Stere în Basarabia în acei ani e remarcabil.
Ion Inculeţ îşi amintea cum noaptea, la lumina lumănărilor, ascunzându-se de agenţii ruşi C. Stere „ne-a învăţat pe tinerii băieţi de atunci ce să facem, ne-a învăţat că trebuie să ridicăm steagul revoluţiei împotriva Rusiei... Ne vorbea de originea noastră, că noi, atunci intelectualii mai ales băieţii ieşiţi din moldoveni, trebuie să ţinem cu poporul acesta, să-i apărăm limba şi datinile”. I-a îndemnat să editeze un ziar moldovenesc, să urmeze universităţile din România. Stere tipăreşte chiar el un ziar, chiar două, Basarabia şi Viaţa Basarabiei, după interzicerea primului, organizează transporturi de cărţi româneşti, organizează un partid ţărănesc, creează societăţi culturale, un grup de studenţi vin la Universitatea din Iaşi... Călătoreşte mereu de la Chişinău, la Iaşi şi Bucureşti. Ia legătura cu Emil Costinescu, cu fraţii Ionel şi Vintilă Brătianu, împreună cu care creează un comitet de patru (N. Filipescu, Em. Costinescu, Ionel Brătianu şi Gh. Gr. Cantacuzino, adică „din toate nuanţele conservatoare şi liberale”). Ceea ce înfăptuieşte C. Stere în acei ani pentru Basarabia e remarcabil. Credea cu adevărat că rolul ţarismului încetase. Părerea lui, formulată şi în memoriu lui din 1904, era că Franţa şi Anglia trebuiau să renunţe la politica de alianţă şi ajutorare a Rusiei. O spune şi unui socialist francez: „Nu înţeleg cum puteţi tolera alianţa Franţei cu o despoţie orientală... N-am în vedere numai tradiţiile marei voastre revoluţii, ci mai ales viitorul. Victoria Rusiei într-un eventual război poate întârzia cu secole revoluţia socială... Poate fi justificat asemenea risc de conflictul relativ mărunt pentru Alsacia şi Lorena?”
Pentru el era limpede: „alianţa trecătoare a celor două mari apusene cu Rusia nu poate schimba caracterul Rusiei ţariste ca forţă de căpetenie a reacţiunii mondiale” (Ornea, II, 64). Vedea politica antiţaristă îmbinată mână în mână cu aceea de democratizare a statului. Soluţia era, după el, crearea unei Confederaţii Carpato-Balcanice din toate naţionalităţile aşezate în bazinul Dunării. „Dar sub orice formă s-ar realiza acest organism politic, nu ne este indiferent dacă românii, grupul etnic cel mai numeros din întreaga Europă de sud-est, stăpân pe gurile marelui fluviu... şi pe citadela lui, zidul Carpaţilor, vor forma o masă compactă şi o unitate vie, sau vor fi sfâşiaţi în grupuri şi grupuleţe răzleţe şi înstrăinate sufleteşte...” Spunându-i toate acestea lui Ionel Brătianu, acesta îi replică: „E foarte frumos ce spui..., dar pentru un om de stat român, chestiunea nu se pune ca o problemă actuală... Şi pe un bărbat de stat nu-l pot interesa decât chestiuni actuale. – Şi pentru ce, îi răspunde Stere, pentru ce o problemă, de la a cărei soluţie atârnă însăşi fiinţa noastră de stat şi de neam, nu este actuală?. –Cum vrei, întreabă Brătianu, cum vrei ca un ministru al Majestăţii Sale, regele României să considere ca o problemă actuală transformarea României într-o republică, care să poată face parte dintr-un stat federal în felul Elveţiei sau al Statelor Unite, ori să propună subordonarea regelui nostru vreunui alt suveran, ca în imperiul confederativ german? Care ministru, oricine ar fi el, poate propune regelui vreuna din aceste formule? Atunci? Revoluţia? Poţi chiar dumneata considera revoluţia ca o chestiune de actualitate în România? – Nu bărbaţii de stat, izbucneşte Stere, fac din revoluţie o problemă de actualitate, ci Istoria. Brătianu îi pune mâinile pe umeri – A pus-o astăzi istoria. Şi în timbrul vocii sale vibrau multe subînţelesuri: Eu nu sunt istoria... Nici dumneata...”.
Când începe războiul mondial Stere continuă să vadă în faţa ochilor numai Basarabia, provincia lui natală uitată şi abandonată. Pentru ca România să facă o politică favorabilă unirii cu Basarabia el dă totul: şefia organizaţiei Partidului Naţional Liberal de la Iaşi (a doua pe ţară), postul de rector al Universităţii din Iaşi, prietenia cu atâţia şi atâţia oameni politici ai ţării, în primul rând cu Ionel Brătianu, cu atâţia intelectuali, poziţia de invidiat la care ajunsese în lumea românească. Atitudinea lui Stere faţă de soarta românismului rămâne legată de poziţia Bucureştiului faţă de Rusia şi de soarta Basarabiei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
