Într-un interviu acordat „Ziarului de duminică” în urmă cu trei ani, scriitorul catalan Lluís-Anton Baulenas afirmă că face literatură, ficţiune, dar fără să se eschiveze de la angajamentul de a scoate la lumină teme sociale şi istorice. Mai susţinea că documentarea istorică e foarte importantă la scrierea unui roman – „mie îmi place să folosesc sursa istorică pentru a-mi exprima punctul de vedere şi pentru a-mi situa personajele. Documentarea este foarte importantă în reconstruirea vieţii cotidiene. Eu fac, desigur, o aproximare a acelei vieţi, dar e o aproximare aproape la centimetru, focalizez foarte de aproape şi asta dă viaţă personajelor. Fac un tip de documentare care coboară la un nivel foarte concret. Ca să fac să funcţioneze personajele mă interesez foarte mult de viaţa lor, vreau să ştiu cum trăia lumea în acea vreme, vreau ca personajele să aibă libertatea să trăiască.”
De aceste afirmaţii mi-am amintit citind romanul de faţă*), unul dintre acelea în care viaţa de acum un secol palpită cu o extraordinară suculenţă.
Lluís-Anton Baulenas s-a născut în 1958, la Barcelona, oraş căruia i-a închinat o adevărată cronică. A debutat ca dramaturg, dar a optat ulterior pentru naraţiune, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori catalani contemporani. Mai multe dintre romanele sale au fost traduse şi în româneşte, iar cel de faţă descrie oraşul din anii dinaintea „săptămânii tragice” din 1909. Atunci, între 25 iulie şi 2 august, au avut loc confruntări sângeroase între armata spaniolă şi sindicaliştii din Barcelona (şi alte oraşe catalane) sprijiniţi de anarhişti, cu un bilanţ cutremurător: zeci de mânăstiri şi şcoli bisericeşti arse, câteva sute de morţi printre militari şi civili şi peste 1.500 de răniţi. Întâmplător, acea perioadă era şi cea în care oraşul începuse să fie transformat într-unul modern, cartiere mizere întregi erau rase pentru a fi înlocuite cu artere largi, moderne şi clădiri demne de civilizaţia noului secol. Procesul de modernizare s-a numit Reforma. Era epoca în care i se comandaseră vizionarului Gaudi celebrele construcţii, în care se deschidea Via Laietana, se construiau primele metrouri şi buildinguri măreţe.
Principalele personaje ale cărţii sunt ele însele legate, într-un fel sau altul, de procesul distrugerii şi înnoirii oraşului. Nonnita Serrallac este un artist care lucrează într-un pavilion atins de mişcarea Reforma, prin urmare pe cale de a fi demolat. Nonnita îi adăposteşte pe cei care lucraseră cu ea, păstrează în adâncul sufletului o mare tragedie întâmplată cu nouă ani în urmă (fusese violată în grup în urma unui pariu) şi are darul de a vorbi cu morţii. Capul celor care o violaseră este Demi Gambus, un tânăr dintr-o familie bogată, a patra generaţie de hoţi prin vocaţie, prin orice fel de mijloace, care taie şi spânzură în societate. „Sunt un mare fan al romanului Naşul, declara Baulenas, şi am vrut să creez un personaj care să fie un del de Corleone catalan.” I-a reuşit de minune. Demi Gambus va fi răpit de cea care îi fusese victimă, dar e ucis în urma unui accident. Ce se va întâmpla cu eroina vor descoperi cititorii.
Romanul este unul istoric şi poliţist în egală măsură, are părţi care trenează şi părţi care subjugă cititorul, surprinde de la un moment dat, personajele sunt foarte vii şi convingătoare, trama e credibilă, amestecă hazardul cu pregătirea minuţioasă. Dar peste toate este admirabilă descrierea vieţii unui mare oraş acum o sută de ani, în care sunt pe cale să se producă mari transformări, cu amănunte ale vieţii cotidiene care presupun o documentare extrem de minuţioasă.
„Fericirea” e un roman de suspans, iubire şi ură, răzbunări şi iluzii.
Romanul sfârşeşte în ziua de dinaintea „săptămânii tragice”. Ale cărei distrugeri le presupui, după haosul creat în oraş de grevele zilelor dinainte.
*) Lluis-Anton Baulenas – Fericirea. Barcelona 1909. Meteor Publishing. Traducere din limba catalană de Maria-Sabina Draga Alexandru
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
