O respectabilă doamnă, cu nume plat ca malurile Tamisei,Jacqueline Wilson (foto 1), este, în Marea Britanie, la fel decitită ca J.K. Rowling. A scris, e drept, mult mai mult decâtilustra mămică a lui Harry Potter (care, până una-alta, după ceşi-a făcut plinul de glorie & bani, pare să fi renunţat lascris) şi a publicat circa 100 de volume din care a vândut, doar înUK, 25 de milioane de exemplare.
Secretul ei? Scrie, de cel puţin un deceniu încoace, contracurentului. Adică, în timp ce toată lumea scriitoriceascăpreocupată să fascineze copiii, preadolescenţii şi adolescenţii(cea mai importantă categorie de cititori ai lumii, în momentul defaţă) foloseşte resursele genului fantasy până la saturaţie,domnia-sa rămâne, deliberat, "old fashioned", producând istoriifără. Fără vampiri, fără vrăjitori, fără salturi temporale şi lumiparalele, fără morţi-vii, fără hobbiţi şi trolli, fără montgolfierepostmoderne care se deplasează cu viteza gândului şi fără personajecare devin invizibile. Pe scurt, fără magie. Încearcă săconstruiască poveşti clasice, orientate însă după problemele lumiimoderne.
Protagonistele ei, adolescente care se numesc Jenny, Millie,Charlotte, Avril, Hellen, sau Mary, se confruntă cu divorţulpărinţilor, cu anorexia, cu venirea Zburătorului, cuhomosexualitatea, cu bolile mentale, cu intrigile din mediul şcolarsau cu adopţia. Toate dramele lor sunt tratate cu o remarcabilăfineţe, cu empatie (şi, desigur, vicleşug scriitoricesc), izbutindsă cucerească publicul minor şi să-l seducă până la dependenţă.
"Atunci când scriu povestea unei fetiţe de zece ani, în capulmeu am vârsta de zece de ani. Păstrez o amintire vie a fetiţei caream fost, îmi aduc aminte de toate sentimentele, dorinţele şitemerile mele de-atunci. Încercând, în acelaşi timp, să rămân înepoca de azi, cea în care trăiesc cititorii mei. Nu dau greşniciodată. Până într-atâta încât copiii care îmi scriu mi seconfesează de parcă aş fi de vârsta lor." Doamna Wilson a găsit decuviinţă să-şi însoţească, mereu, textele cu ilustraţiile şicoperţile semnate de de Nick Sharratt. Simple, vesele cromatic,imaginile par de la grupa mică în raport cu problemele apăsătoarepe care vor să le ilustreze, dar nu-şi descurajează (ba chiardimpotrivă) publicul (vezi foto 2).
Tot spre deosebire de confraţii ei care scriu noua literaturăpentru copii încheindu-şi poveştile, dacă nu chiar ca Andersen,măcar în coadă de peşte sau de dragon, dna Wilson preferăfinalurile tonice, cu focuri de artificii. Cărţile ei se terminăîntotdeauna bine şi sunt atât de pline de înţelepciune şi deoptimism efervescent, încât dascălii din Marea Britanie au făcutdin ele nişte repere ale programei şcolare. Condiţie pe careJacqueline Wilson (65 de ani împliniţi pe 17 decembrie) o întreţinecu tenacitate (în ciuda unui recent infarct), mergând adesea înşcoli (precum Jamie Oliver) şi susţinând prelegeri desprebinefacerile lecturii. De fiecare cu dată cu efect, pentru căJacqueline îşi cunoaşte perfect copiii: "Astăzi, ei ştiu o grămadăde lucruri. În acelaşi timp, nu mai au o clipă liberă. Părinţii lorsunt constant îngrijoraţi şi preocupaţi, şi vor să le organizezetoate activităţile şi viaţa socială. De fapt, au mult mai puţinălibertate decât pe vremuri. Când eram copil, eram lăsaţi să mergemla şcoală împreună cu colegii, ieşeam afară fără să dăm socoteală,ne jucam până osteneam. Astăzi, copiii sunt obligaţi, parcă, săcrească mai repede. Ceea ce, pentru ei, reprezintă o mare sursă deangoasă." Pe care Jacqueline încearcă şi izbuteşte cel mai adeseas-o risipească. Lucru ce nu a trecut nebăgat în seamă de casaregală. În 2008, J. Wilson a fost înnobilată de Regină cu titlul de"DameCommander of the Order of the British Empire".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
