Ziarul de Duminică

Ce caut eu la colţ de stradă?/Călin Hentea

Ce caut eu la colţ de stradă?/Călin Hentea

Fotografii de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea

01.07.2011, 00:01 68

Deşi sunt născut în Braşov (pe vremea aceea se numea încă OraşulStalin), de la vârsta de şase luni sunt bucureştean. Am avut parteşi de centru şi de periferie, nici prea, prea, nici foarte, foarte:de la zona Mântuleasa la bulevardul Dinicu Golescu, de la poaleleChirigiului în umbra căii Dorobanţi şi, în fine, la PiaţaGorjului... În funcţie de ceea ce s-a întâmplat în viaţa mea câtăvreme am locuit acolo, îmi place sau nu să trec prin respectivulcartier, de care însă parcă nu m-am ataşat niciodată cu adevărat,aşa cum ceva indefinit mă leagă de casa de la poalele Tâmpei, de pestrada Castelului, unde ştiu că m-am născut, dar nu-mi amintescabsolut nimic. Încă ceva: nu-mi place deloc la ţară, pe pământ,printre copaci, muşte, miasme, vaci, căţei şi găini. Amalergie.

Cuun astfel de pedigree citadin încărcat în memoria mea afectivă,m-am hotărât să scriu despre ceea ce simt şi văd şi miros şi aud înBucureşti de câteva zeci de ani încoace, dintr-o cruntă exasperareşi o irecuperabilă tristeţe: nimic, sau aproape nimic din ceea cesimt, văd, miros şi aud în Bucureşti nu-mi mai place - o entitatedevenită obeză şi diformă, care consumă la întâmplare, fără să-imai pese de nimic. Mă simt străin şi de acei oameni care se numescbucureşteni, sau poate în primul rând de ei şi de mizeria, degălăgia, de urâtul şi de putoarea pe care le produc. Sunt perfectconştient că nu am nici o şansă de a evada - unde, Doamne? - dinBucureşti, cum nici nu întrevăd vreo cale de împăcare a mea cuoraşul în care sunt condamnat să trăiesc. De aceea m-am hotărât săscriu. Nu pentru a "pângări" tendenţios şi nepatriotic scumpanoastră Capitală şi nu doar pentru a-mi exorciza Urâtul, ci pentrua-l confrunta cu acel Urât sau Frumos al altora şi astfel, poate,pentru a-l vindeca... într-o bună zi.

Pastilele care vor urma pot fi citite şi ca un ghidanti-turistic. De fapt, acum îmi dau seama că în acestă retoricăalb / negru mi-am însoţit şi puţinii musafiri occidentali pe carei-am primit în Bucureşti, ne-ocolind bălţile multilaterale şirahatul uscat din mijlocul trotuarului sau clădirile emfatice(inevitabila curiozitate pentru "Casa lui Ceauşescu" pe care cugreu o pot accepta drept Palatul Parlamentului), pentru a-i puteaconvinge de măcar un colţ de stradă cu adevărat frumos, care arputea sugera, cumva, ceva legat de ideea de "Micul Paris". N-amştiut niciodată să etalez explicaţii arhitectonice docte, săargumentez sincronisme culturale cool sau să înşir poveşti şianecdote istorice fără sfârşit. Am spus atunci şi scriu acum ceeace, cu amar şi furie, simt, văd, miros, aud, pândind, fără vreungând rău ascuns, la fel precum "Omuleţul din canal" - mascota dinbronz a oraşului Bratislava (foto 1), sau poate precum acel"Paparazzo", tot din bronz şi tot din centrul vechi al capitaleislovace (foto 2), paşii oamenilor, temelia zidurilor şi praful depe stradă.

AFACERI DE LA ZERO