Nascut in 1963, istoric (este autorul unui important studiu de etnografie, intitulat Modernizarea satului romanesc intre 1918 si 1989), ziarist la cunoscutul cotidian elvetian Berner Zeitung), Andreas Saurer este si un remarcabil poet. A publicat versuri in mai multe reviste din Elvetia, Germania si Romania. Este detinator a patru premii acordate de orasul Berna. In 2005, la Festivalul International de Poezie de la Sighetul Marmatiei, a primit Premiul de debut, pentru volumul bilingv Berg mit Madona/ Munte cu Madona (Biblioteca Revistei Familia, 2005).
- Ai venit de mai multe ori in Romania - prima data la 15 ani. Ce sentimente te incearca atunci cand revezi plaiurile romanesti?
- Cred ca o parte din inima mea este romana si asta ma bucura de fiecare data cand am ocazia sa vad, de aproape, realitatea romaneasca. Prima data am venit in 1978, la varsta de 15 ani. Nu stiam nici un cuvant romanesc, dar atunci a inceput dragostea mea pentru tara voastra si a ramas definitiv in inima mea. Mai tarziu, dupa ce am studiat istoria, am scris o carte de sociologie romaneasca.
- Vorbeste-ne putin despre tine, despre copilarie, studii...
- M-am nascut in 1963, in satul Andeer, din cantonul Graubunden. Aceasta parte din sud-estul Elvetiei este singura unde se vorbesc trei limbi: germana, italiana si romansa, ultimele doua vorbindu-se mult acolo. Mai tarziu, cunoasterea acestor limbi mi-a inlesnit apropierea de romana. Primele clase le-am urmat la Andeer. Apoi, am plecat la Berna, unde am urmat studii de istorie, de limba si literatura germana. In 1983, am stat doua luni in Banat. Era imediat dupa terminarea liceului. Stiam, la vremea aceea, ca in Romania voi intalni nemti (svabi) si ca astfel voi avea posibilitatea sa vorbesc si sa pricep mai bine realitatea romaneasca.
- Ce scriitori romani de expresie germana ai cunoscut atunci, in 1983 si in anii urmatori?
- Atunci am facut cunostinta cu cativa scriitori din Timisoara, printre care Wiliam Totok, Johann Lippet, Gerhardt Csejka si Horst Samson. Ultimul mi-a devenit bun prieten. A si tradus din poezia mea. Am ajuns la poezie prin scriitorii de limba germana din Banat. Tot despre Horst Samson trebuie sa spun ca eu il consider ca pe unul dintre poetii cei mai cultivati din spatiul de limba germana. Astazi, el nu este cu cel mai mare noroc si succes, dar eu cred ca lucreaza serios cu puterea cuvintelor.
- Cand si cum ai inceput sa-ti castigi painea din scris?
- La Berna am studiat istoria, limba si literatura germana (jurnalistica). In timpul facultatii, am facut un stagiu de pregatire la un cotidian, Bunder Zeitung, unde m-am si intors dupa terminarea studiilor, ca redactor de politica internationala. Eram singur si ma ocupam de toate. Asa inveti multe. Apoi am plecat la Berna, unde am gasit un post la Berner Zeitung. Redactia este putin mai mare. Ma ocup in mod permanent de Italia. Scriu si despre Romania, dar destul de rar. Asa e interesul. Nu eu fixez temele.
- Cand si unde ti-ai publicat primele versuri?
- Am citit cartile care trebuia citite, am cunoscut canoanele literaturii, fiindca la scoala despre prea putini scriitori am invatat si doar pana la cel de-al doilea razboi mondial. In schimb, autorii cunoscuti de mine in Romania aveau carti scoase la editurile "Dacia", "Facla" si "Kriterion". Toti autorii aveau un nivel valoric deosebit de inalt pentru o minoritate foarte restransa numeric. In circumstantele politice de atunci, continutul cartilor citite m-a impresionat puternic. Ei scriau despre o realitate care imi era putin ascunsa si trebuia cumva s-o gandesc. A durat destul de mult pana la publicarea primelor versuri. Am citit mult si m-am gandit mult. Am aflat ce fac scriitorii de limba germana in Romania, dar n-am stiut ce sa fac eu, ca elevetian, in Elvetia. Pentru ca la noi nu a fost niciun Ceausescu. Era o alta realitate. A durat ani de zile translarea, prin poezie, de la o realitate la alta. Prin anii '80, am inceput sa scriu. De publicat, am publicat in anii '90. Primele poeme au aparut in 1991, intr-o revista mica din Elvetia. Apoi am publicat si in alte reviste din Elvetia si din Germania. Versuri de-ale mele si-au gasit locul in diferite antologii. Traduceri din poezia mea au aparut in Romania - Luceafarul, Familia, Poezia, Feedback si altele.
- Te-ai gandit vreodata sa scrii direct in limba romana?
- O abordare in limba romana a celor vazute si simtite ar fi o cutezanta prea mare. Mai am mult de munca pana voi scrie direct in romaneste. Pana acum am scris doar despre Romania, dar si despre poezia care s-a facut si se face la voi. Un poet are un ochi putin ciudat. El intreaba viata si primeste raspunsuri.
- In biserica de lemn din Desesti, poetul si preotul Ioan Pintea a tinut o slujba de pomenire in amintirea lui Nichita Stanescu. Putem vorbi in acelasi timp despre poezie si moarte?
- Da. Poezia adevarata, dupa parerea mea, este existentiala. Dintotdeauna ea a vorbit despre viata, dragoste, iubire, moarte si alte teme, mereu aceleasi. In biserica, poezia are ceva sfant. Acolo sunt inceputul si sfarsitul. Acolo esti botezat, esti cununat, esti condus pe ultimul drum. Acolo evenimentul nu mai este banal. Poate fi banal ca text, depinde cine face textul. In cazul de fata conteaza si cadrul: biserica de lemn. Bisericile de lemn si casele de lemn sunt o bucurie pentru fiecare ochi care le vede aici, in Maramures. Nu am avut ocazia sa ma intalnesc cu Nichita Stanescu, dar am incercat sa-i cunosc poezia. Nu l-am tradus. Nimeni nu a reusit repede sa-l traduca pe Nichita si cred ca asa trebuie sa fie.
- Crezi in destinul tau de poet, crezi in poezie?
- Cred in poezia ca remediu, ca medicina pentru mine. Nu stiu daca sa cred in poezie ca o fateta a succesului. Cum am spus, este un leac pentru fiinta mea. Pentru igiena morala si interioara. Ma curata de raul veacului. Ajungi, la un moment dat, sa nu poti trai fara poezie. Important nu e sa publici, important e sa scrii. Nu e usor sa faci poezie. si apoi, scriitorul de poezie nu are prea multi cititori. In spatiul de limba germana, daca ai o carte in 3-4 sute de exemplare, e mult. Conteaza si ce presa are cartea respectiva. Lucrul, zi de zi, la un ziar, cum e cazul meu, iti rapeste mult timp. Si ce mai fac, aproximativ zilnic, e sa ma orientez si sa ma informez, pe internet, la paginile din Romania libera, Adevarul, sau paginile dintr-o revista literara sau alta.
- Cand te intorci acasa, in Elvetia, ce le spui prietenilor, cunoscutilor tai, despre Romania?
- Chiar zilele acestea m-am gandit la ce as putea scrie despre calatoria in Maramures, despre Festivalul International de Poezie, despre oamenii pe care i-am cunoscut. Sigur, voi vorbi cu prietenii mei despre toate cele vazute si intamplate. In primul rand, despre Memorialul de la Sighet. Sighetul, in acceptia mea, are o simbolistica aparte fata de alte orase. La despartire insa, raspunde-mi si tu la o intrebare: Ce mai fac tramvaiele noastre pe liniile voastre?
Interviu realizat de Vasile Proca
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
