La începutul lunii mai, Sorin Dumitrescu (un personaj proteic - pictor, curator, editor, promotor de evenimente culturale) şi-a pus în joc prestanţa şi greutatea imaginii publice, organizând o expoziţie neobişnuită - în fapt, o remarcabilă suită de capodopere ale artei româneşti contemporane - "Pinacoteca interzisă", la sediul Muzeului Ţăranului Român. Vizitatorii MTR s-au bucurat doar cinci zile de ofertă (în fapt 20 de lucrări din cele 900 intrate în vistieria Fundaţiei Anastasia), pentru că evenimentul s-a dorit mai mult un semnal de alarmă decât un prilej de tihnită contemplare.
De ce "interzisă"? De ce "neobişnuită"? Iată, pe scurt, istoria acestui racursi prin arta românească a ultimilor decenii. Colecţia aparţine, cum spuneam, Fundaţiei Anastasia şi conţine opere semnate de 60 de artişti români reprezentativi pentru arta modernă şi contemporană: Corneliu Baba, George Apostu, Horia Bernea, Vasile Gorduz, Ion Murnu, Paul Neagu, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu şi mulţi alţii. Ea fost constituită între 1992 şi 2003, şi a ajuns să deţină 900 de picturi, desene şi sculpturi extrem de valoroase, care se află în pericol de degradare, pentru că, exceptând aceste momente când sunt aduse la lumină şi expuse ochiului public, lucrările zac într-un apartament de bloc bucureştean, unde sunt încercate de pericolul degradării.
"Eu consider că pinacoteca e interzisă, dacă, în 12 ani, încerc zadarnic să-i obţin un sediu. Ea se află acum depozitată în condiţii extrem de precare, la parterul unui bloc, putând fi în permanenţă ameninţată de hoţii, incendii, inundaţii şi nu-i normal", a spus Sorin Dumitrescu. Vreme de 10 ani, aceste lucrări au fost expuse la Catacomba, un spaţiu muzeal "underground", în sens propriu, aflat, dacă vă mai amintiţi, la subsolul Muzeului Colecţiilor şi care a dat mulţi ani la rând tonul în materie de selecţie valorică şi de aşezare a reperelor în spaţiul artei româneşti contemporane.
Închisă din motive care ar trebui, poate, analizate pe-ndelete, într-o dezbatere largă beneficiind de prezenţa implicată a Ministerului Culturii, Catacomba a oferit publicului ceea ce MNAC s-a tot străduit să construiască ulterior, cu eforturi uriaşe, dar fără rezultate pe măsură. Odată cu zăvorârea galeriei, capodoperele din patrimoniul ei au fost absorbite de uitare, iar Sorin Dumitrescu se străduieşte acum, cu un aer donquijotesc (vreau să spun cavaleresc, fără bufeuri vindicative şi fără să numească soluţiile care ţin de evidenţă, dar care sunt încăpăţânat ocolite de autorităţi), să le readucă în atenţia publicului. Deocamdată, lucrările s-au întors în bezna adăpostului lor improvizat, aşteptând vremuri şi oameni mai buni.
Asta în condiţiile în care în acest moment nu există pe simezele din ţară, în expunere permanentă, o panoramă exigentă a artei româneşti contemporane, utilă atât publicului autohton cât şi vizitatorilor străini. MNAC deţine, teoretic, spaţiile necesare pentru o asemenea sinteză necesară, dar le foloseşte în scopuri - întotdeauna nobile - dar niciodată aflate la înălţimea unui astfel de gest recuperatoriu. Nu spun că întreaga colecţie Anastasia ar trebui expusă ca atare şi că nu sunt posibile "cerneri" succesive, care să ia în considerare şi evaluare întregul fond de lucrări existente şi în alte depozite, inclusiv în cel al MNAC. Ci doar că este stânjenitor, bizar, anacronic, frustrant să nu avem, în acest moment, o imagine muzeală completă şi elocventă a ceea ce s-a petrecut notabil în artă noastră în ultimii, să zicem, cincizeci de ani. Ar fi nu doar o carte de vizită decorativă, ci şi un posibil început pentru cotarea adecvată a artiştilor români, atât a celor clasicizaţi, cât şi, prin ricoşeu, a celor emergenţi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
