Nota se termină brusc, de parcă efortul autorului fusese îndreptat exclusiv către descrierea profilului acestui ziarist central, bun prieten cu Oscar.
...Dar toate aceste completări sunt aluviuni necesare pentru culoare, atmosferă. Poate şi pentru adevăr. Partea dură a biografiei lui Cezar - autenticul vânat al bunicului! -, care este şi unul dintre momentele dramatice ale poveştii optzeciste, abia acum urmează.
A doua zi, pe 3 iunie, au ieşit ziarele principale ale A-ului. Gazeta din A şi Tribuna Veche. Ambele aveau câte o bombă informaţională legată, fiecare în parte, de câte o latură a personalităţii lui Cezar Fecioru.
Oscar publicase documente privind o colaborare, se pretindea, a lui Cezar Fecioru cu Securitatea României comuniste, iar Vraciu dăduse la iveală dovezi ale calităţii de urmărit de către Securitate al "stindardului Revoluţiei", cum era numit Cezar. Se iscase o uluială colosală în tot A-ul, şi nu numai. Informaţiile ajunseseră imediat la Abadovici care le respinsese pe cele cu colaborarea, clasificându-le drept diversiuni, dar le păstrase pe cele privind urmărirea, titrând pe prima pagină a Faptelor zilei: Povestea unui erou.
Doar Nae Lefterache, uimit şi nu prea, chinuit de neajunsurile zilnice ale unei familii numeroase - trei copii! -, se pare că spusese stoic, intuitiv:
- Amândoi au dreptate...
Dar să nu mai întârzii şi să dau la iveală nota nr. 6.325 referitoare la conţinutul articolului lui Carol Vraciu: Creierul Revoluţiei din A, ascultat, turnat, urmărit, întemniţat. Redau articolul ca atare.
"Iar cum a început totul. Nota informativă strict secret nr. 11/1/03.09.1981 ne prezintă momentul în care Cezar Fecioru discută cu un ins din Sibiu, M.B., ambii participanţi la un festival de folk din Galaţi, despre posibilitatea de a publica o carte la care lucra. Ea se numea Contradicţiile irezolvabile ale socialismului şisentimentul absurdului existenţialist. Sursa care se află la baza notei informative spune că numitul Cezar Fecioru şi-a exprimat dorinţa de a pleca din A, poate în Bucureşti, unde cunoştea un om de cultură. Planul era să-şi publice cartea, un eseu original, spunea el. În acelaşi timp, sursa precizează că lui Cezar Fecioru nu-i mai plăcea nimic în A, ca şi în întreaga Românie. Totul, zicea el, îţi inspiră un sentiment defetist, de neîncredere, de stranietate a existenţei. Te simţi suspendat între dorinţe vagi de realizare şi lipsa mijloacelor de a o face concret. Te mişti într-o clisă murdară, originară, de neînlăturat, în care picioarele-ţi sunt etern prizoniere, iar mintea, sub presiunea lipsei de orizont, este acoperită de o ceaţă pâcloasă dincolo de care, dacă te străduieşti, poţi intui ceva, dar nu ceva anume, o formă clară, ci o incertitudine şi-o imprecizie: o «fata morgana». Viziunea apocaliptică pe care dl. Cezar Fecioru o avea de-atunci pentru A, dar şi pentru România, s-ar putea origina psihanalitic în expresia unui fost profesor de-al lui - despre care-şi amintea, uneori -, care, pentru că mai mereu era nemulţumit de cum mergeau lucrurile, răspundea la banala întrebare ce mai faceţi? cu absconsa formulă "Ceaţă pe Tamisa, băieţi!" Atunci, povestea Cezar, toţi ştiau că pentru profesor, lumea, încă o dată, nu era cum ar fi trebuit să fie...
Cu acest fond sufletesc, Cezar Fecioru nu putea ajunge decât în temniţele comuniste.
Din temniţă în temniţă, prin Aiud, Jilava, şi toate celelalte, tânărul Cezar Fecioru ajunge, din fericire, într-un salon special cu nebuni. Erau nebuni calmi, sustraşi lumii socialiste. Motivaţia comuniştilor asasini fusese justă, din punctul lor de vedere: să protestezi faţă de Dictator în Gara de Nord, să nu-ţi trădezi complicele (astăzi ştim că-n gară au fost doi, iar al doilea, Daniel Astatin, scăpase ca printre urechile acului), să-ţi rişti tot destinul tău de tânăr înzestrat - toate astea nu te puteau recomanda decât ca un nebun de legat.
Membrii Comisiei de expertiză a cazului l-au examinat şi, în urma dialogului cu proaspătul pacient, au trecut în fişă un diagnostic obişnuit pentru deţinuţii politici: atitudineisteroidă pe fond sociopat, instabil, frenetic, cu discernământ. Omenia acestei comisii a dus, în scurtă vreme, la eliberarea sa, după ce a mai făcut un popas, în zeghe, desigur, la penitenciarul Rahova.
Şi acum vin întrebările fatale! În acel timp al ororii ce făceau, oare, oamenii zilei de azi, Oscar Priceputu şi Riscu Mirel? Sufereau ei? Aveau ei lipsuri? Nu. Erau ei ameninţaţi, controlaţi, sabotaţi, supravegheaţi? Nu. Cu toată forţa, nu! Viaţa lor, dimpotrivă, era ca un vis frumos, visul democraţiei socialiste, care a zdrobit viaţa a milioane şi milioane de români."
Articol de camarad. Al unui îndrăgostit de cauză.
Dincoace însă, în Tribuna Veche, Oscar Priceputu publicase şi el un amplu articol privind calitatea de colaborator al Poliţiei Politice a lui Cezar Fecioru. Astfel, spunea comentariul lui Oscar, ce dăduse fiori reci aiştilor, citând surse "sigure" ale CNSAS-ului, Cezar Fecioru turnase la Securitate încă din liceu, de bună voie, cu mare dăruire, sub multe nume de cod, între care principalul fusese Vlad Ţepeş. Vlad Ţepeş, spuneau informaţiile lui Oscar, era supărat pe toţi cei care se abăteau de la normele eticii şi echităţii socialiste: puşti care copiau, cei care aveau rude în străinătate, cei care erau evrei, cei care avuseseră în familiile lor legionari, cei care aveau tendinţe de evaziune, cei care aveau intenţii de părăsire a ţării, cei care, în fine, aveau stări de spirit ale tinerilor aserviţi plăcerilor sexuale capitaliste, cum era cazul amicului lui, N.T., ce răsfoia reviste străine, de-a dreptul porno, primite pe sub mână.
... Sub tirul demolator al celor două tunuri informaţionale, aiştii nu ştiau ce să mai creadă...
Însă revoluţionarii fideli lui Cezar Fecioru au protestat public, unii prin greva foamei, faţă de "restauraţia" ce-o aduseseră Oscar şi Riscu în avangardistul A. Mai mult, Vraciu a scos un număr excepţional în Gazeta lui, dedicat deconspirării celor doi, cărora li se publicaseră vechile lor omagii aduse "Tovarăşului" şi "Tovarăşei", fotografiile ce-i înfăţişau în cercurile puterii comuniste de dinaintea lui 1989, sub genericul: Umbrele Ceauşeştilor în A: Oscar Priceputu şi Riscu Mirel.
Însă corolarul acestei acţiuni de apărare prin atac a Gazetei, îl reprezentase un text devenit clasic al lui Cezar, un manifest dur, publicat cu literă de 14, pe prima pagină, intitulat: Apel către strigoi. Iată-l, cu tot conţinutul, păstrat de bunicul, ţinut ascuns, mai bine zis.
"Avortoni ai fiecărei clipe de la facerea lumii, netrebnici trăitori ai preabunului Pământ, năpârci laşe ale unui nou timp, pentru care mulţi s-au jertfit - ascultaţi!
Nu mai păşiţi cu îngâmfare în lumea noastră!
Sunteţi prea vizibili!
Nu mai vorbiţi tare şi strident, pentru a fi auziţi!
Sunteţi prea audibili!
Nu mai râdeţi în faţa noastră, ca semn al solidarităţii!
Sunteţi cavalerii tristeţii acestui popor!
Nu mai daţi lecţii de morală sălilor pline, inclusiv copiilor voştri!
Sunteţi prea murdari!
Priviţi-vă doar în oglindă, de trei ori pe zi, atât cât un bolnav îşi administrează tratamentul, şi spuneţi cu voce tare: Sunt un strigoi!
Ascultaţi: eu sunt dreptatea.
Veniţi şi spovediţi-vă la cel pe care l-aţi răstignit cu notele voastre. Poate că aşa vă veţi recăpăta, printr-o minune, statutul de oameni, poate vi se va acorda redempţiunea.
Aşadar, pe următorii vă aştept trei zile de azi încolo, la ultimul apel: Bazavan, Ilie, Muntean, Vasi, Sandu, Vică, Mişu, Ioan, Veronica, Surdu, Pripăşitu, Oana, Dumitrache, Dobrin, Bălăşoiu, Ialomiţean, Rac.
Acestea v-au fost numele măsluite, nume de instrumente.
Dacă nu veniţi în trei zile, vă voi striga public pe numele voastre adevărate, nefericite, pentru ca lumea să cunoască numele unor unelte oarbe ale Necuratului.
Veniţi la tătucul vostru şi mărturisiţi, la ultimul apel!
Veniţi la Judecata din urmă !"
Din volumul în pregătire la Editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
