• Leu / EUR4.7786
  • Leu / GBP5.7198
  • Leu / USD4.2746
Ziarul de Duminică

CRONICA LITERARA/ Cercurile iadului domestic

16.02.2010, 15:01 104
E, aş spune, ceamai lucrată carte a unui prozator atât de original, aflat lamijlocul anilor '80 in plenitudinea forţelor lui; şi in interiorulacelei lumi ficţionale obţinute (cu Tache de catifea şiTobit) prin intrarea intr-un plan istoric dat şi răsucirealui intr-un prezent amorf, golit de evenimente mari, vidat deorice.
La Sara, prima lecturăare un efect hipnotic, deloc propice sistematizării raţionale amateriei cărţii şi restructurării ei din unghi critic. Perspectivadetaşată a unui comentariu aplicat este blocată, pur şi simplu,prin dubla viclenie a scriitorului rutinat. Acesta oferă, pe de oparte, explicaţii in exces care mai mult complică desenulromanului; iar pe de alta, creează din fraze scene şi din miciscene fraze intregi, somptuoase, navetând derutant intreconstrucţie şi stilistică, arhitectura cărţii şi expresivităţileei. Abia cu a doua lectură, cea in care sesizăm simetriile şianalogiile secrete, ne apropiem, dacă nu de centrul simbolic alromanului, cel puţin de identificarea unui principiu de generare şimultiplicare fantasmatică.
Un strat biblic acoperă un stratezoteric care inveleşte un strat oniric, in care se infăşoarăpelicula subţire a intâlnirilor şi dialogurilor dintre personaje.Aceleaşi câteva mari acţiuni şi coordonatele lor (conflictul dintrepartida catolică şi cea luterană, reverberat in Sibiul anului 1703,dominaţia imperială in Transilvania, revolta lui Rakoczi), la carese adaugă acele intervenţii făcute, la scara romanului, pentru a lecontinua sau a le intrerupe au rezonanţa dramatică a unui fundalistoric minuţios documentat şi desenat de către autor. Prin toateaceste cercuri, uneori distanţate şi devenite vizibile, insă decele mai multe ori suprapuse, Sara işi dublează (triplează)substanţa narativă. Dar efectul de sporită densitate e dublat, larândul său, de unul contrar: dematerializarea realului ficţional şiinscrierea unor personaje centrale (Sara, doctorul Israel Hübner,copilul Simon Talaba) in şirul alcătuirilor spectrale.
Paradoxal, cea mai "centrată" şimai "strânsă" apariţie, in roman, este a ingerului Rafail preluatdin Cartea lui Tobit cu tot cu natura lui supraumană şiintervenţiile benefice in ajutorul unui ales al Domnului.Fragmentele in care Acela apare şi grăieşte nu ilproiectează in planuri diferite, duplicate ori ingemănate,intersectate sau coincidente, aşa cum se intâmplă in cazul unoreroi oscilanţi, disputaţi intre viaţă şi moarte, realitatepalpabilă şi spirit pur, lumea visului lor şi visul lumii noastre.Sara şi Tobit vin tot de acolo, din apocrifa carte biblică,laolaltă cu eliberarea, curăţirea interioară a demonizatei şirecuperarea, de către fiul călător, a banilor tatălui săudreptcredincios.
In plin ceauşism, Ştefan Agopianscrie şi publică un roman mustind de spiritualitate iudaică şicreştină; şi saturat de procese alchimice şi implicaţiicabalistice. Pe cât de liber este autorul faţă de comandamenteleideologice ale epocii trecute, in selecţia subiectelor şiarticularea unei problematici personale, pe atât de autonom,artistic, işi configurează proza in chiar interiorul ei.Cadrul istoric, rama biblică, schema cercurilor din arboreleSephiroth rămân un cadru, o ramă şi o schemă ce nu impovăreazămateria romanescă. Faptele personajelor, gesturile şi replicile lortrimit către aceste sfere mai indepărtate sau, invers, potconstitui un ecou al lor. Dar, cum observa Eugen Negrici, autorulnostru nu cade in eroarea "de a adopta spre ilustrare datele unuimit sau ale unei mari poveşti". In ramele ei diferite şi instraturile ce o invelesc, lumea din Sara işi păstreazăcoeficientul inalt de originalitate.
Autorul focalizează multipluintâmplările şi avatarurile personajelor sale, văzându-le de lanivelul lor, din fluxul experienţelor pe care le parcurg; şi inacelaşi timp de la o distanţă apreciabilă, dintr-un punct mai inaltde observaţie. Prima perspectivă ar trebui să fie mai confuză şimai complicată, iar a doua, limpezită prin distanţare şiobiectivare. Ştefan Agopian pare insă că are oroare de soluţiileepice previzibile şi de acele mecanisme generatoare care, o datăinstalate in scrierea unui roman, il fac să urmeze numai anumitetrasee. Prin urmare, pentru a anula funcţia predictivă a lecturii,el o atribuie pe aceasta personajelor inseşi, edificate, mai toate,asupra viitorului lor. Cititorul nu are ce ghici după acumulareafaptelor expuse, conform algoritmului unui roman realist. Căcitotul este deja (bine) ştiut, anticipat şi marcat in detaliu decătre umanitatea diversă din Sara. Revelaţiile furnizate deun agent omniscient sunt inutile.
Persoana intâi plural pe careAutorul o utilizează e mai degrabă autoironică. Noi nu ştimmai mult decât ştiu cei din carte, şi aceasta, Cartea, sedesfăşoară de la sine, curgând spre un final cunoscut de toatălumea. Iar finalul nu e impus "de sus", ci conţinut, amprentat indinamica internă a intâmplărilor, de la cele mai obişnuite la celemai aiuritoare. Pluralul majestăţii auctoriale insoţeşte deci cu oanume umilinţă episoadele prin care trec eroii, venind cu un alttip de focalizare: mai puţin lămuritoare decât ne-am fi aşteptatiniţial, mai mult aproximativă, intuitivă, imperfectă. "Ni-l puteminchipui" pe cutare personaj făcând cutare gest, "ne putem gândi"că el a spus atunci nişte lucruri esenţiale. Esenţa vieţii şi amorţii din Sara nu mai stă in mâinile Romancierului.Acestuia i-au rămas in schimb inchipuirea, amintirea, parafrazalor, puse intr-o sintaxă fragmentată: "Surâse. Ne putem gândică:
Toate aceste lucruri s-auintâmplat atunci sau acum. O noapte călduţă şi liniştea iiinvăluiesc trupul grăsuliu şi mintea. Gânduri vagi ca nişte micibeţişoare plutesc prin aer. Se scoală, ia sfeşnicul, lumânărilepâlpâie şi fumegă, aşază sfeşnicul pe pervaz, inchide fereastra şi,prin vitraliul ei, o lumină verzuie şi nesfârşită il inconjoară,pielea lui albă devine uşor cadaverică şi spectrală, i se vădvenele pulsând şi dinţii. Pare că se gândeşte la clipocitul apeiintr-un mic vas şi la aburii ce se ridică din el.(...)
Ni-l putem inchipui grăsuliu şialb şi aşteptând incordat şi destins totodată, fără gânduri şi cutrupul infruntând scurgerea anapoda şi continuă a acelei nopţinesfârşite şi incăpătoare ca burta vreunui peşte uriaş şinăscător.
- Orice creier, ii va spune cucâteva zile inainte să se sinucidă lui Tobit, este ca o burtăpreaincăpătoare şi flască, şi in această burtă pluteşte fiul nostruadormit şi visând şi ştiind.
Tobit l-a ascultat şi l-a privitşi nu a răspuns nimic. Undeva in străfundurile fiinţei lui, ştia,de acolo unde e veşnic un intuneric mocirlos, il privea, cu ochiilarg căscaţi şi cu balele curgându-i puturoase pe la colţurilegurii, fiul lui" (pp. 80-81).
Dacă prezenţa Ingerului este maicoagulată decât prestaţia absentă, visătoare, cu ochii privind ingol, a bărbaţilor şi femeilor din Sara, există câtevareflexe ale intimităţii ce insoţesc majoritatea apariţiiloracestora. In fragmentul de mai sus, viziunea fiului nenăscut, cubalele curgându-i pe la colţurile gurii, e terifiantă. Alte scenevor avea un efect aproape liniştitor - deşi a-l vedea pe vârstniculconsilier Gross (unul dintre personajele antologice ale romanului)"cu dinţii galbeni ieşiţi pe jumătate din alveole", "fluturându-şimaxilarul", consumându-şi ritualic terciul, "râcâindu-şi cu degetulcerul gurii" şi executând diferite serii onomatopeic-fiziologice(ghiorţăieli, râgâieli) nu e din cale afară de plăcut. Fărăexcepţie, secvenţele de ingurgitare a solidelor şi lichidelor auceva involuntar animalic. Gurile se umplu de salivă la vedereamâncării aburinde sau a fructelor proaspete, fire subţiri sepreling pe bărbii după consum, o şuviţă de grăsime porneşte dinorificiul bucal şi se arată lumii inconjurătoare, ca un semnconcret al viului. In Cimitirul Buna-Vestire, Arghezi faceadevărate şarje moral-biologice cu asemenea detalii de ingurgitareşi regurgitare, subliniind apăsat animalicul degradat şi depravatal unor oameni numai cu numele. Agopian, dimpotrivă, procedează caun poet al lucrurilor şi gesturilor mici, la inceput stridente,apoi fireşti prin repetitivitatea lor; şi urmărite, aşa zicând, insucul şi sosul lor omenesc. Berea bună şi multă e acompaniată derâgâieli ce nu dezonorează, iar o bucată picurătoare de carne deporc lasă chiar şi pe bărbia sticloasei, spectralei Sara o şuviţăde liniştitoare grăsime...
De aici insă, la fel de firesc,se deschide şi o trapă spre infernul domestic. Secvenţele diurnepot deveni, subit, infricoşătoare, prin percepţiile amplificate alepersonajelor. Puternicul Tobit se clatină după ce goleşte o cană culapte, fiindcă lichidul rămas pe pereţii vasului se prelinge"intr-un alb cretos, inspăimântător". Ioan Sachs de Harteneck,comite al naţiunii săseşti şi jude regal al oraşului Sibiu, vede,au ralenti, cum pieliţa unei vişine plesneşte: "câteva scamealbe se zbătură prin aer ca nişte cili şi orbecăind prin lumină şiumbră, le văzu şi o greaţă nespusă il cuprinse, galbenul şi fricalegii in care nu mai credea de mult" (p. 51). Deasupra apei dinciubărul unde se spală micul Simon Talaba plutesc clăbuci şi jeg,iar "jegul poate fi asemuit cu nişte pete de mucegai, clăbucii suntalbi şi din când in când pocnesc, improşcând cu stropi finiduşumeaua" (p. 115). Că nu e vorba de amănunte oarecare, ci denişte detalii cu sens (de semn plus ori semn minus), se poateobserva şi din compararea paginilor in care doctorul Hubner e gazdaunor vizitatori din notabilităţile oraşului. Scena intâi, cucomitele şi cu primarul, este a unui prânz rafinat şi graţios ca unmenuet. Felurile de mâncare şi băuturile apar şi dispargradat-moderat, efectele sunt atent preparate, iar stomacurilorpline ale musafirilor ceremonioşi li se aduce - cu indemânare devrăjitor - uşurare prin alcooluri bine plasate. Scena a doua, dinfinalul apăsător al romanului, este la antipod: vizitainvingătorilor din sângeroasa luptă politică, Koork Grell şiEberhard Kinder, apare ca monstruoasă la modul kafkian. Berea curgedintr-un butoi pe covorul din cabinetul doctorului, făcând obăltoacă in dreptul pupitrului. După ce distruge cu picioareleastrolabul lui Hubner, Kinder inchină cana cu bere "pentru moarteaăstora!" şi se imbată rapid. La fel de ticălosul, dar mai lucidulGrell, icnind, varsă tot ce băuse; după care, luând cana de jos,din băltoaca de bere, o umple din nou şi inchină la rândul său:"Tot ce a fost a fost o minciună!". Şi, zbierând, răstoarnă bereape covor: "Iată burta mea!".
După numai o pagină, acest romanuimitor se incheie. Nu insă şi interpretarea lui.

*) Ştefan Agopian, Sara,in Opere II, Editura Polirom, Iaşi, 2009, 592p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n.19 februarie 1974) este conferenţiar universitar la Facultatea deLitere, Universitatea Bucureşti şi consilier editorial la EdituraPolirom. A ţinut cronica literară in Adevărul literar şiartistic (1997-2005), apoi in Romania literară(2005-2009). Colaborări la Cultura, Suplimentul decultură, Idei in dialog, Bucureştiulcultural,Caiete critice, precum şi la ziareleEvenimentul zilei şi Adevărul. Are o rubrică la RadioRomania Cultural şi una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctorin Filologie (summa cum laude) al Universităţii Bucureşti,cu o teză despre Ion D. Sirbu. Volume publicate: Concert dedeschidere (Premiul de Debut al Romaniei literare,Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania şi Premiul"Titu Maiorescu" al Academiei Romane); Ileana Mălăncioiu,Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;Sertarul Scriitorului Roman. Dialoguri pe hartie;Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură romană; Un omdin Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară alAsociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literaturăromană.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7786
Diferență: -0,0105
Ieri: 4.7791
Azi: 4.2746
Diferență: -0,4309
Ieri: 4.2931
Azi: 5.7198
Diferență: 0,9584
Ieri: 5.6655
Azi: 4.3448
Diferență: -0,5835
Ieri: 4.3703