Editurile noastre publica sute de carti in fiecare luna, o enorma productie de carte, care copleseste de-a dreptul cititorul intrat intr-o librarie. Prin rubricile diverse ale „Ziarului de Duminica" care au ca subiect cartea ne-am propus sa fim un ghid pentru cel care doreste sa se informeze, incat, atunci cand ajunge intr-o librarie, sa se poata orienta mai usor. La „Cartea de literatura" sunt semnalate carti aflate deja pe rafturi, intre care facem, fireste, o selectie. Le sunt destinate cronici cartilor asupra carora merita sa ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. La fel se intampla cu cartea de istorie, de stiinta, de economie, de arta. Din noianul de volume in curs de aparitie sau in pregatire alegem, o data la doua saptamani, cate unul pe care il prezentam printr-un fragment, speram incitant, la rubrica „Avanpremiera". In sfarsit, in cadrul rubricii de fata, am invitat editurile sa ne semnaleze cate o carte aflata in pregatire, sa ne prezinte, pe scurt, de ce merita acea carte sa apara, sa fie cumparata si citita, si, in masura in care exista, avatarurile prin care a trecut editorul.
Inca un premiat
La Editura Cartea Romaneasca apare „Chipurile" de Stoian G.Bogdan
Stoian G. Bogdan(SGB) s-a nascut pe 29 octombrie 1983, la Comanesti. Este absolvent al Facultatii de Drept si masterand in Studii Juridice. A publicat poezie in revistele: „Vatra", „Luceafarul", „Tribuna", „Pana mea", „Romania literara". Este editor la revista „Pana mea"si avocat stagiar.
Volumul „Chipurile"a obtinut Premiul pentru Proza, la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din Romania - 2008.
Blogul volumului: http://chipurile.blogspot.com
„Nu vezi linia dintre realitate si fictiune in <Chipurile>, si e foarte bine. Poti presupune ca e ceva mai mult, acolo, decat poate duce o viata obisnuita. Trimiterea la Masters sugereaza fictionalizarea. Schimbarile de registru, la fel. Daca ai pe cine sa intrebi, intrebi, si afli ca ceva mai mult de jumatate e biografem. Cartea se leaga si curge, rugoasa, violenta si tandra, iar metafora te surprinde chiar si intr-un targ cenusiu, <orasul Comanesti>". „Eu nu sunt un poet. Eu sunt un poem", scrie SGB in alt text. Are si nu are dreptate. "SGB este poet si poem, undeva pe linia invizibila dintre realitate si fictiune." (Radu Andriescu)„Derbedeu teribilist si poet vanjos, SGB e la 25 de ani cam ce era la aceeasi varsta, dar intr-o lume complet diferita, Mircea Dinescu. Jemanfisist si haimana de provincie, el e nu mai putin un pagubos cu staif, care oscileaza intre cateva masti ce refuza conventionalismul si ipostazelecool ale contemporanilor: ba sentimental, ba macho, traind dupa un fel de cod al onoarei poetice, lui SGB ii reusesc poeme de mare forta in care fixeaza o mitologie a ratarii, nefiindu-i straina gratia perfida a decazutilor, a veritabililor <golani>. Un poet dat in paste!" (Claudiu Komartin)
„In vremuri in care mai toti tinerii anarhisti reclama figuri de Thoreau poetici renovati, SGB tine sa fie Fanfan. E aici o traditie care urca pana la mehenghiul Trimalchio (poet fara poezie) si vine incoace, prin Villon, pana hat, la Boris Vian, facand o mezalianta relativ minora pe teren autohton cu Dimitrie Stelaru. Cert e ca, oricat de zeflemisti am putea fi cu platosa de muschi a cuceritorului belfer Fanfan, SGB e poet, unul cu care nu-i cu niciun chip de gluma." (Radu Vancu)
„Chipurile" este un volum de debut. Este cartea unei lumi dense si contondente, extrasa din marginea marilor orase sau din centrul urbelor „in care nu se intimpla nimic". O lume care se defineste pe parcursul lecturii, lezand retine si dilatand capilare. O colectie de portrete executate „cam pe sub mana, dar nu mai putin, peste picior".
Iata si o mostra din poezia lui Stoian G.Bogdan:
Sunt. O lichea
noapte dupa noapte
ma visez intr-un castel de nisip
pe o plaja pustie
imi tin mintile cu mainile
sa nu-mi tasneasca
sa nu mi se scurga printre degete
ca niste monede vascoase
si-n urma lor sa paralizez intr-o balta de voma
cu ochii fixati pe cate-un rest de mancare
care ma duce departe departe
aici. tu nu esti
duhnesc
ca un om al canalelor la iesirea din iarna
duhnesc
ca un om al dragostei la iesirea din trup
aiurea
spun ca te iubesc ca sa obtin chestii
O carte despre neamul Noica
La Editura Cadmosurmeaza sa apara "Neamul Noica", de Nicolae St. Noica. Cuvant insotitor de Andrei Plesu.
Cel caruia cei din familia Noica ii datoreaza, generatii la rand, bunastarea, modul de a fi si a se comporta, a fost Iacovache Noica (1828-1890). Un portret al proprietarului funciar, agricultorului si deputatului care a fost il putem incropi cu ceva efort din documente. Macar o parte din insusirile stramosului meu s-au transmis, peste generatii, in neamul-familie Noica: seriozitatea, corectitudinea, spiritul intreprinzator. Caci, cum altfel am putea caracteriza ceea ce au facut multi din urmasii lui precum: profesorul doctor Dumitru Noica, Paraschiv Noica, Grigore Noica, Andrei Noica, filosoful Constantin Noica, Dan Noica, doctorul Stefan Noica, Mircea Noica, profesorul doctor Nicolae A. Noica si altii.
Despre toate acestea povesteste „Neamul Noica",volum prefatat de Andrei Plesu, care scrie: „Toti cei trei Noiculesti pe care i-am cunoscut aveau, in ciuda diferentelor nete dintre ei, cateva puncte comune: buna crestere, amenitatea, altruismul si incapatanarea de a face ce e de facut cat mai bine cu putinta. In cartea care se ofera, acum, cititorului asemenea portrete se gasesc din abundenta. E o carte plina de modele posibile. Ramane de vazut daca, astazi, modelele acestea mai pot fi repere pragmatice, sau sunt sortite sa ramana o galerie de utopii. In ce ma priveste, sunt sceptic. Pentru ca experienta curenta pare sa dea dreptate unei afirmatii a lui Constantin Ottescu, pe care o veti regasi in capitolul cinci, cel mai instructiv, poate, din intreaga lucrare: <Nu ne trebuie modele, decat ca sa avem ce darama!>"
Volumul cuprinde arborele genealogic, amintiri despre principalii membri ai neamului si o bogata iconografie.
Autorul, Nicolae St. Noica, s-a nascut la 7 iulie 1943, in Rosiorii de Vede. Este fiul lui Stefan Noica (1904-1983) si al Ancai (n. Costescu) (1912–1984). Dupa absolvirea liceului „Anastasiu" din Rosiori, urmeaza cursurile Facultatii de Constructii din Bucuresti, incheiate in 1969. A fost inginer proiectant, inspector de specialitate si este profesor asociat la Institutul de Constructii din Bucuresti (titularul cursului de Istoria Tehnicii Constructiilor). A elaborat cateva lucrari in specialitate: "Traditii in istoria constructiilor de lucrari publice"(1997), "Reforma si lucrarile publice in Romania ultimilor ani", 1997 – 2000 (2000), "Politici de locuire in Romania" (2003), "Emil Prager – un model"(2003), "Banca Nationala a Romaniei si personalitati din istoria constructiilor" (2006), "Lucrari publice in vremea lui Carol I"(2008), "Palatul Patriarhiei, fosta Camera a Deputatilor" (2008).
Nicolae St. Noica este membru al Comitetului Roman de Istoria si Filosofia stiintei si Tehnicii (din cadrul Academiei Romane), al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, al Asociatiei Inginerilor din Romania s.a. Este de asemenea vicepresedinte al Fundatiei Academia Civica. Dupa 1990, a desfasurat si o ampla si angajanta activitate politica si administrativa, ca fost parlamentar si ministru al Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (1996- 2000).
Taine scotocite dupa 70 de ani
La Editura Humanitas fiction apare „Casa de la Riverton" de Kate Morton. Traducere de Sinziana Dragos.
In vara anului 1924, in toiul unei petreceri organizate de familia Hartford la Riverton, poetul Robbie Hunter isi pune capat zilelor. Singurele martore ale tragediei sunt Hannah si Emmeline, doua surori nedespartite pana atunci, dar care din clipa aceea nu isi vor mai vorbi niciodata, ducand cu ele in mormant taina celor intamplate.
In iarna anului 1999, una dintre fostele slujnice din casa de la Riverton, Grace Bradley, acum in varsta de peste nouazeci de ani, este vizitata de o regizoare americana interesata sa faca un film despre evenimentele petrecute cu mai bine de saptezeci de ani in urma. Dar Grace stie mai multe lucruri decat ar dori si, in ciuda faptului ca a incercat mereu sa isi reprime aceste amintiri, povestea pare a capata vointa proprie, imaginile unei lumi de mult apuse prinzand din nou contur in fata cititorului. Grace, depozitara tainelor acestei vechi familii de nobili englezi, reconstituie istoria intunecata si plina de mistere a celor pe care i-a servit cu loialitate si al caror destin i-a marcat definitiv drumul in viata.
Kate Morton s-a nascut in 1976 in sudul Australiei. Primul sau roman, „Casa de la Riverton" („The House of Riverton", 2006), i-a adus un succes rasunator si recunoasterea internationala, fiind tradus in peste treizeci de tari. A fost desemnat de „Sunday Times" drept cea mai bine vanduta carte a anului 2007 in Marea Britanie si de „New York Times" drept cea mai bine vanduta carte a anului 2008 in Statele Unite ale Americii. Tot in 2007 a fost General Fiction Book of the Year in cadrul Australian Book Industry Awards, in 2008 fiind nominalizat la categoria Most Popular Book, in cadrul British Book Awards. Cel de-al doilea roman al sau, „The Forgotten Garden"(2008), a ajuns pe primul loc in topul bestsellerurilor din Australia si a fost desemnat de „Sunday Times" drept cea mai bine vanduta carte a anului in Marea Britanie.
De ce cred oamenii in bazaconii
LaEditura Humanitasapare „De ce cred oamenii in bazaconii.Pseudostiinta, superstitii si alte aiureli ale vremurilor noastre" de Michael Shermer. Traducere din engleza de Anca Florescu-Mitchell.
La 150 de ani de la aparitia „Originii speciilor" si dupa nenumarate confirmari aduse de genetica, exista inca destui oameni care nu cred in evolutionism. In ciuda tuturor dovezilor privind Holocaustul, apar voci care il neaga. Altii sustin ca Aristotel si-ar fi copiat sistemul de gandire de la ipotetici filozofi africani. Multi oameni cred in parapsihologie sau isi inchipuie ca au fost rapiti de extraterestri. Psihoterapeuti prea increzatori in tehnici discutabile sadesc in mintile femeilor false amintiri – cu consecinte tragice. Un cosmolog isi inchipuie ca teoria lui poate demonstra existenta lui Dumnezeu. Cum apar toate aceste bazaconii? Ce anume din alcatuirea noastra favorizeaza superstitiile si prejudecatile? Ce ne intuneca ratiunea si de ce o luam razna?
La aceste intrebari raspunde pe larg Michael Shermer, un istoric al stiintei cu studii de psihologie, scepticul numarul unu al Americii zilelor noastre. Iar rezultatul e o impecabila lectie de gandire critica, necesara chiar si mintilor celor mai lucide, pentru ca, la urma urmei, pe toti ne pandesc bazaconiile.
Michael Shermer s-a nascut in 1954 la Glendale, California. A inceput prin a studia teologia, dar a trecut apoi la psihologie, obtinand in 1976 licenta in psihologie experimentala la Universitatea de Stat din California. Din 1979, pasiunea pentru ciclism l-a facut sa participe la curse pe distante lungi, mai ales la cursa de 3.000 de mile care traverseaza America, iar vreme de cativa ani a incercat tot felul de metode neconventionale de a-si imbunatati performantele sportive si a descoperit „pe pielea lui" netemeinicia pseudostiintelor. In 1991 a obtinut un doctorat in istoria stiintei, a devenit profesor de istoria stiintei la Occidental College, iar un an mai tarziu a infiintat Societatea Scepticilor si a inceput sa editeze revista "Skeptic". A organizat de asemenea o serie de conferinte stiintifice la Institutul Tehnologic din California, avand invitati ilustri, intre care Richard Dawkins, Stephen Jay Gould, Daniel Dennett, Jared Diamond si Steven Pinker. Apare frecvent in dezbateri publice si la televiziune pentru a demasca impostura si frauda pseudostiintelor si are o rubrica permanenta in revista "Scientific American".
Carti:"Why People Believe Weird Things" (1997), "How We Believe: The Search for God in an Age of Science" (2001), "The Borderlands of Science: Where Sense Meets Nonsense" (2001), "The Science of Good and Evil "(2004), "Science Friction: Where the Known Meets the Unknown" (2005), "Why Darwin Matters" (2006), "The Mind of the Market "(2007).
Viata de gangster
La Editura Pandora Murmeaza sa apara"Yakuza Moon.Memoriile unei fiice de gangster" de Shoko Tendo. Traducere de Alexandra Hansa.
"Shoko Tendo este fiica de yakuza japonez. La maturitate s-a decis sa scrie o carte autobiografica in care dezvaluie subteranele vietii de yakuza si dezavantajele de a te naste intr-o astfel de familie. Este vorba despre o carte-document, cu impact puternic: dupa cum spune si titlul, autoarea a facut parte dintr-o familie de yakuza, acei mafioti-afaceristi japonezi care descind din ramura samurailor, mai exact un fel de samurai paria, cu statul social decazut. Aceasta inferioritate de rang cu care s-a asociat de-a lungul timpului gruparea yakuza s-a transmis pana astazi, astfel incat copiii de parinti jakuza sunt de obicei stigmatizati, marginalizati, aratati cu degetul, condamnati sau – in cel mai bun caz – temuti.
Shoko Tendo a avut o viata incendiara, desi – copil fiind – era o odrasla ascultatoare, genul de copil docil care reprezinta un sprijin pentu mama sa. Inca de la 12 ani a fost insa atrasa de sora ei mai mare intr-un cerc de prietenii rebele, un grup de tineri a caror marca era: vestimentatia neconventionala, consumul de peroxid, limbajul violent care se lasa adesea cu agresiuni si, evident, o atitudine generala de fronda fata de cei mari.
Acesta a fost pentru Tendo inceputul unei vieti dezastruoase. Cartea a scris-o dupa 30 de ani, atunci cand, epuizata cumva de incercarile prin care trecuse, a incercat sa-si gaseasca echilibrul sufletesc prin scris si sa-si vindece astfel amintirile traumatizante.
Trebuie sa ne reamintim ca in gruparile yakuza exista un cult al poeziei, pentru multi yakuza compunerea de haiku-uri fiind un titlu de cinste si glorie. Nu este decat unul dintre elementele picante si contradictorii ce caracterizeaza o comunitate care se bucura de stima sociala scazuta, dar care are totusi statut legal in Japonia; care comite cruzimi – ca orice grupare mafiota de altfel – dar care se organizeaza in interior potrivit unui cod al onoarei foarte strict (cu reguli derivate din codul Bushido).
Cartea lui Shoko Tendo nu este o opera literara, elementele ei forte sunt autenticitatea si veridicitatea.
Cele mai socante mi s-au parut scenele de dependenta pe care le descrie. Viata lui Tendo a devenit extrem de dura din momentul in care tatal ei a fost ruinat in afaceri si s-a trezit extrem de indatorat. Acest lucru a stricat teribil echilibrul familiei: tatal a devenit din ce in ce mai violent; au navalit creditorii care recuperau datoriile confiscand pur si simplu lucruri din casa (motiv pentru care familia avea sa devina realmente saraca, dupa ce in prealabil se bucurase de o bunastare considerabila); Shoko Tendo s-a trezit santajata de un alt yakuza, care o obliga sa fie amanta lui, sub amenintarea ca-l distruge pe tatal ei. In schimb, a invatat-o sa consume shabu, un drog injectabil extrem de tare, compus din metamfetamine si heroina. Acest drog exacerbeaza sexualitatea femeilor, care devin nestapanit de senzuale si inrobite sexual. Este un mod infiorator de puternic de manipulare a unei femei, care devine dependenta de drog si, implicit, dependenta de excesele sexuale. Acest lucru a impiedicat-o pe Shoko sa se elibereze din aceasta relatie cu yakuza care o folosea. Chiar si atunci cand s-a indragostit, a fost retinuta de el sub amenintarea cu bataile extrem de dure pe care i le administra." (Magdalena Marculescu)
Cartea tradusa contine si un PS format dintr-un text scris de Shoko Tendo si o descriere a vietii de yakuza facuta de scriitorul japonex Manubu Miyazaki.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
