Mircea Mihaies este profesor de literatura engleza si americana la Universitatea de Vest din Timisoara. Este si redactorul-sef al revistei Orizont. A publicat, singur sau in colaborare, mai multe carti. E o constanta prezenta publicistica in presa noastra culturala si nu numai. De cateva luni, este si director adjunct al Institutului Cultural Roman.
- Ar fi binevenita o modificare de strategie a programelor culturale in Romania? Ce-ar fi de schimbat?
- Ar trebui schimbat totul, si chiar de acum, imediat. Cu fiecare minut de intarziere, ratam ocazii. Discutam zilele trecute cu un prieten, unul dintre cei mai importanti editori romani, intors recent de la Targul de Carte care a avut loc la Paris. Remarca lui era ca in Occident, in domeniul cartii, se pot promova cel mult valori recente, autori romani publicati in 2004, 2005 sau care vor aparea in 2006. Intre editorii romani si cei din strainatate exista deocamdata o relatie de colonie: traducem enorm din literatura universala, dar scriitorii romani nu au aceeasi cautare. E necesara o scurtare a timpilor istorici. Traim cu totii sub regimul urgentelor, al clipei, suntem in era videoclipului, nu mai avem rabdare sa ne concentram pe spatii largi. Ca la MTV, e de preferat sa se deruleze totul in cinci secunde, intr-o succesiune de imagini, intensitati, sunete, formule de comunicare. Deci totul trebuie schimbat, tot timpul. Si aici intram intr-un paradox - ideea unuia dintre romanele mele preferate, "Ghepardul" lui Lampedusa: pentru ca totul sa ramana la fel, totul trebuie sa se schimbe. Traim de fapt derizoriu. E amprenta care apasa asupra noastra si careia nu ne putem opune.
- Ati realizat una dintre cele mai spectaculoase institutii de cultura, dupa 1990, Fundatia A Treia Europa, prin programele careia au venit in Romania mari personalitati ale spatiului central-european, s-au lansat colectii de carti fundamnetale, au fost promovati scriitori importanti...
- Inima si creierul acestei fundatii, spiritul ei sunt Adriana Babeti si Cornel Ungureanu, pe care i-am secondat cand si cat am putut. Fireste, sunt parte din aceasta miscare, sunt parte din incercarea de a intelege lumea in care traim. Am plecat de la niste perceptii de bun simt - stiam sau ni se parea noua ca stiam mai bine ce se intampla la Paris, la New York, la Londra sau la Berlin, dar de fapt nu stiam ce se intampla in imediata noastra apropiere. Ori noi, traind la Timisoara, am avut avantajul unui spatiu multilingv, am avut capacitatea de a accesa, ca sa folosesc un barbarism, mai usor culturile din aceasta zona si am profitat de aceasta unicitate a noastra, de aceasta diversitate pe care istoria si evolutia culturala ne-au oferit-o pe tava. A Treia Europa semnifica spiritul unei comunicari rapide, imediate cu lumea pe care o ignoram, e parte a identitatii noastre, o identitate cu mult mai puternica decat ne-am fi imaginat.
- Cu atat mai mult as vrea sa va rog sa vorbiti despre integrarea noastra in Europa.
- Exista doua tipuri de discurs care se dezvolta in acest moment in Romania: unul al integrarii cu orice chip, neaparat si indiferent de consecinte, si altul, orgolios, ba chiar arogant, care spune ca nu avem nevoie sa ne integram in Europa, pentru ca noi suntem in Europa de foarte multa vreme, ba chiar ca noi suntem mai europeni decat grecii. Nici unul dintre ele nu este normal si rational. Prima varianta, a integrarii neconditionate, dovedeste o mentalitate de comerciant, mai degraba decat de fiinta umana, iar a doua dovedeste o existenta in afara istoriei. Europa in care noi vrem sa ne integram e cu totul altfel decat Europa minunata a lui Platon, a lui Aristotel, chiar a lui Beckenbauer. Noi vrem sa ne integram in Europa mileniului al III-lea, care functioneaza, ea insasi, prin comparatie cu propria-i identitate de acum zece sau cincisprezece ani, in mod radical diferita. Nu mai e o Europa a unei insumari de tari, ci o Europa a unei pluralitati de identitati si atunci integrarea normala s-ar face pastrandu-ne identitatea nu la modul nationalist, patriotard, festivist, rapsodic, de mici serii de autolaudari pe care ni le aplicam noua insine, ci venind asa cum suntem: uneori mai odihniti, alteori mai obositi, uneori cu mai multi bani in buzunar, alteori cu mai putini, trebuie sa intram cu firescul nostru si, sigur, cu o anumita atentie la comportament, ca asta-i baza oricarui tip de relatie. Exista cateva reguli de care trebuie sa tinem cont - in momentul in care mergi intr-un club, nu te imbraci ca la cules de papusoi, pentru un spectacol nu te imbraci ca la fotbal. Dar discursul integrarii e compromis mai ales de cei care in mod institutional ar trebui sa-l aiba, de politicieni, in care eu am o neincredere structurala. Sa lasam oamenii sa intre in Europa si sa lasam Europa sa intre in noi. Nu e un secret si nici o filosofie in toate astea.
- Pana prin 2000, se citeau foarte multe jurnale sau memorii. In ultima vreme, preferinta publicului pare sa se fi schimbat. Editurile si-au inmultit colectiile si seriile de romane si cartile se vand.
- Eu cred ca e un moment de asezare. Interesul pentru literatura memorialistica a venit din lipsa de acces la istoria adevarata, la documente adevarate. Aceasta sete de informatie s-a manifestat vreme de aproape zece ani si a corespuns nevoii umane de curiozitate: cum erau in papuci personajele mitizate de noi, de la politicieni la actori, la scriitori. Faptul ca in ultimii trei-patru ani s-a revenit la roman, la fictiune, la vis e un semn de insanatosire a insasi societatii romanesti. Apar carti de o extraordinara calitate.
- Care sunt principalele obiective si strategii ale Institutului Cultural Roman?
- Institutul Cultural Roman este in plin proces de restructurare, rearanjare, de batere in cuie a strategiei. Am venit insotindu-l pe H.-R. Patapievici, apoi ni s-a alaturat cu mult entuziasm Tania Radu, pentru a incerca sa ne unim eforturile pe o idee mare: cum sa facem cunoscuta cultura romana in strainatate. E o veche obsesie a noastra si din pacate e un lucru obiectiv - cultura romana nu e cunoscuta in identitatea ei reala, e cunoscuta prin acele maladii pe care le avem si contra carora trebuie sa luptam cu valorile care exista in Romania. Din acest punct de vedere, ICR va trebui sa exporte valori ale culturii romane, ale identitatii romanesti in strainatate, lucru mai mult sau mai putin complicat. Lucram cu institutele culturale romanesti din strainatate, edituri, galerii, parteneri specializati in domeniul promovarii, personalitati. Din perspectiva publicului-tinta, abordarea noastra e fundamental diferita de ce s-a intamplat pana azi. Adesea am exportat cultura romana in strainatate, dar ne-am adresat tot romanilor care traiesc acolo. Sigur ca e minunat, dar acei romani din exil, din diaspora ar trebui sa devina partenerii nostri, pentru ca ei au deja conexiuni, traiesc in acea lume si ar trebui sa ne impinga mai departe, nu sa fie destinatia finala. Exista piedici, exista o anumita inertie, dar noi stim precis ce avem de facut si speram sa putem concretiza aceste programe. Avem dificultati, nu sunt bani, nu e intotdeaua buna-credinta, nu e entuziasm; dar n-am mai vrut sa alegem aceeasi idee a originalitatii, ci am vrut sa imitam experienta polonezilor, a ungurilor, a cehilor, care au devenit infinit mai cunoscuti pentru ca au ales ideea profesionalismului si nu a unui clientelism nesfarsit care domina societatea romaneasca de sus pana jos. Identificam oameni care au capacitatea de a se face ascultati, de a transmite un mesaj si ne dorim sa lucram cu ei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
