Cum este cu putinţă actul vederii? Este una din întrebările dela care porneşte cercetătoarea Anca Vasiliu într-o carte de unnivel ştiinţific şi filozofic rareori întâlnit în cazul autorilorromâni contemporani: "Despre diafan" (Ed. Polirom, 2010). Conformlui Aristotel, pentru ca lumea să poată fi văzută aşa cum există,alături de lumină şi "solid", mai este nevoie de "ceva", mai este"diafanul". Diafanul este acel ceva care leagă lucrurile şi le"deschide", integrându-le lumii şi făcându-le accesibile lumii."Diafanul nu este nimic prin el însuşi, fiind în schimb prezent înfiece lucru la contactul exterior pe care îl determină, şi în oricearticulaţie extrinsecă, în orice ieşire din sine, pe scurt, îndialogul şi alteritatea instituită de vedere şi de gândire" (p.320) precizează Anca Vasiliu. După ce trece în revistă analizaistorică a doctrinelor, estetica, multitudinea de sensuri alecuvântului "diafan", rezultă, aşa cum subliniază profesorul JeanJolivet, autorul prefeţei, "o reflecţie despre sensul teoretic şispiritual al icoanei"...
Anca Vasiliu este astăzi cercetător şi profesor la Sorbona. Dupăce a fost cercetător la Institutul de Istoria Artei al AcademieiRomâne, Anca Vasiliu s-a stabilit din 1990 la Paris, unde apublicat câteva volume pe aceeaşi temă - imaginea - la prestigioaseedituri. Timp de doisprezece ani a activat ca cercetător la CentrulNaţional al Cercetării Ştiinţifice (C.N.C.S.). În 1998 a publicatunul dintre cele mai importante albume despre frescelemoldoveneşti: "Architectures de l' image. Monasteres de Moldavie,XIV - XVI siecles" (co-editori: Paris-Mediterranee şi Jaca Book,Paris, Milano, 1998, volum tradus în italiană şi germană).Actualmente este cercetător principal şi conducător de lucrări încadrul unei unităţi afiliate Facultăţii de Filosofie aUniversităţii Paris IV Sorbonne (Centre Léon Robin de recherches enphilosophie antique). Este doctor în filosofie, abilitat să conducădoctorate. În acelaşi timp ţine cursuri de istoria filosofieiantice la Universitatea Paris I, Panthéon-Sorbonne. A fost directorde program la Collège international de philosophie (Paris,1998‑2004). Este codirector al revistei de filosofie antică şimedievală "Chôra".
Întrucât acesta este primul volum tradus şi publicat în limbaromână, este important să amintim şi celelalte cărţi scrise de AncaVasiliu, publicate la prestigioase edituri franceze: "Latraversée de l'image" (Desclée deBrouwer, Paris, 1994); "Dire et voir. La parole visible duSophiste" (Vrin, Paris, 2008), volum distins cu premiul defilosofie al Societatii de Studii Greceşti; "Eikôn. L'imagedans le discours des trois Cappadociens" (PressesUniversitaires de France, Paris, 2010).
Efortul doamnei Anca Vasiliu a fost acela de a depăşi nuanţeleliterare ale termenului "diafan", încununate de Flaubert, de pildă,care vorbeşte despre obrazul diafan al unei fete în sensul destrăveziu, de evanescent. Chiar dacă este un eseu de filosofie,Anca Vasiliu nu uită să-l citeze pe James Joyce care utilizează în"Ulise" un alt sens al diafanului punându-l în relaţie cu percepţialumii. De altfel, într-un interviu pe care mi l-a acordat acumcâţiva ani, Anca Vasiliu a explicat, dincolo de exigenţelefilosofice, poate greu digerabile pentru unii, căutările şisensurile acestei cărţi: "Termenul «diafan» are azi o notorietatestrict literară şi oarecum învechită, dând limbajului o nuanţă uşorpreţioasă. În antichitatea greacă el avea un caracter stricttehnic. Făcea parte din vocabularul ştiinţific utilizat pentru aformula teoria luminii şi a percepţiei luminoase graţie unui mediuspecific care dispunea fenomenul luminos în aşa fel încât el săpoată aduce posibilitatea vederii la actualizare. Aristotelconsacra un întreg capitol diafanului în cartea a doua a tratatuluisău despre suflet (De anima II, 7), capitol în careabordează problema definiţiei percepţiei vizuale şi a condiţieiacesteia, şi anume lumina. Cum nu poate spune ce este lumina,Aristotel defineşte diafanul ca «entelehie» luminoasă şi fenomenulculorii drept o «limită» a luminii. Una din trăsăturilefundamentale ale gândirii antice este aceea a pertinenţei şi apreciziei terminologice. Cu cât fenomenul abordat este mai dificilde definit şi pare mai misterios, cu atât terminologia utilizatăcaută precizia şi face dovada unei meditaţii de fineţe lingvisticăprivitoare la alegerea cutărui termen în defavoarea altui termen.Aşa s-a întâmplat şi cu diafanul, pe care Aristotel nu l-ainventat, dar, moştenindu-l de la Platon (există o singură ocurenţa«tehnică» a acestui termen în Timaios), îl redefineşte şiîi asigură astfel o posteritate prestigioasă. Toţi comentatoriiStagiritului şi toţi filozofii până la Kepler, care s-au ocupat deproblema definirii percepţiei, a teoriilor optice şi a fenomenuluiluminii, au utilizat terminologia aristoteliciană şi respectivtermenul de «diafan», pe care l-au tradus în latină fie prindecalcul «diafanum», fie prin neologismul«transparens», apărut la sfârşitul secolului al XII-lea şicare a dat apoi «transparenţa», în limbile moderne de originelatină". ("Adevărul literar şi artistic", nr. 798 /13 decembrie2005) Ceea ce rezultă, alcătuind o fascinantă şi foarte închegatăcarte, este realmente un "riguros tratat de ontologie" (conform luiAlexander Baumgarten)
Traseul prin istorie al înţelesului termenului "diafan" estesavuros şi plin de surprize intelectuale şi spirituale. Pornindfiresc de la Aristotel, cel pentru care imaterialitatea luminiicertifica unitatea dialectică dintre experienţa sensibilă şicunoaşterea intelectuală, întreaga tradiţie filosofică şiştiinţifică antică şi medievală vorbeşte despre diafan în siajulStagiritului ca mediu de manifestare a luminii, ca şansă depercepţie a spaţiului şi a culorilor. Toate domeniile cunoaşteriisunt alimentate de aici: filosofia, fizica, arta, estetica,cosmologia etc.
Dar Anca Vasiliu vine cu o lectură originală şi proaspătă laPlaton ("Timaios") astfel încât "chora" este tocmai "diafanul" -definit drept loc în care se petrece întâlnirea dintre modelulinteligibil al realităţii şi lucrurile aflate sub instanţadevenirii. Diafanul devine astfel un creuzet al tuturorreprezentărilor şi al formelor. Autoarea se explică astfel: "Ceeace cred însă că este important de reţinut, dincolo de anecdoticaterminologică, este că teoria vederii nu implică în concepţiaantică şi medievală transparenţa fizică a mediului luminos în carese desfăşoară actul percepţiei, ci presupune o natură comună întremediu, fenomen şi facultatea senzorială legată de conştiinţaactului. Aceasta este definiţia propriu-zisă a diafanului. Câtăvreme fenomenul luminos nu este cunoscut nici sub modalitateaondulatorie, nici sub modalitatea corpusculară, diafanul, care nueste nici corp, nici materie, nici calitate a acestora, ci naturăcomună existentului, "koinè physis",permite definirea percepţiei imanente fără a recurge la omaterializare a actului, inacceptabilă din punct de vederefilozofic. Obiectul vederii este din această pricină el însuşipurtător al unui anumit grad de manifestare a acestei naturi comunediafane, condiţie care îi permite să fie perceput. Traducereaconceptuală corectă a diafanului nu este nici transparenţa(aerului), nici străvezimea (unui obraz), ci vizibilitateafundamentală ca o condiţie (în)datorată luminii, vizibilitatea catrans-aparenţă, cu alte cuvinte, ca o evidenţă existenţială, omărturie a vieţii." ("Adevărul literar şi artistic", nr. 798 /13decembrie 2005). Dubla deschidere a acestei cărţi, către imagine şicătre filosofie deopotrivă, aduce, consideră exegeţii profesonişti,noutăţi atât în domenul filosofiei, cât şi în cel alştiinţelor.
Există un opus al diafanului? - s-a întrebat Aristotel.Răspunsul este: obscuritatea care este opusul diafanului prinretragerea luminii. Tocmai fiindcă diafanul este acel ceva în carelumina este prezentă. De unde şi necesitatea ca diafanul să seconstituie drept natură comună şi a privirii, dar şi ainteligenţei. Dar cartea de faţă aduce o multitudine de deschideri- de unde şi necesitatea imediată de a fi studiată atât decercetători într-ale filosofiei, cât şi de oricine se foloseşte deimagine (artiştii şi esteticienii în primul rând). Vectoriidesluşiţi în această lucrare de excepţie ar putea aduce lămuririedificatoare. Ne amintim aici de sensul de-a dreptul iniţiatic alcuvântului "lămurire" datorat lui Constantin Noica, sens foarteapropiat de întreg demersul acestei cărţi...
De altfel, natura intervalului luminos este încă o dimensiuneimportantă a studiului făcut de Anca Vasiliu care porneşte de laanaliza receptacolului ("chora"). Rezultă o altfel de perspectivăasupra intervalului, problematică analizată şi folosită la noi deAndrei Pleşu în lucrarea sa "Despre îngeri". Dacă Andrei Pleşuporneşte de la mistica islamică de nuanţă iraniană şi de la HenryCorbin, Anca Vasiliu, pornind de la "Timaios", ontologizeazăproblematica intervalului. Apoi, pe măsură ce ne apropiem, în timp,de zilele noastre, cercetarea doamnei Anca Vasiliu devine oinegalabilă şi de neocolit reverenţă către sensul teoretic şispiritual al icoanei.
O carte de excepţie şi un fericit exemplu de cercetareacademică.
MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în GuraHumorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (UniversitateaBucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru(Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 este doctorandal Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temăinterdisciplinară în care continuă studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor deistoria religiilor în învăţământul preuniversitar. A ţinut cursurişi seminarii de introducere în istoria şi antropologia religiilorla Universitatea Bucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "IonMincu". A susţinut o bogată activitate în presă: studii, articole,eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - înjurnale, reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şirealizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principaleleteleviziuni centrale. A fost redactor-şef al revisteiAdevărul literar şi artistic. Apublicat cartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profanîn epoca foiletonistică" (Editura Paralela 45,2008).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
