Ziarul de Duminică

Din istoria universală a spionajului (XI). Al doilea război mondial/ de Dr. Alexandru Popescu

Fritz Kolbe, cel mai important spion al celui de-al doilea război mondial

Din istoria universală a spionajului (XI). Al doilea război mondial/ de Dr. Alexandru Popescu

Autor: Dr. Alexandru Popescu

01.07.2011, 00:07 1911

De la "Cicero" la "OperaţiuneaAutonomus"

PuterileAxei

Germania

Dispunând de un complex de servicii de informaţii, dintre care,cel al armatei, Abwehr, s-a distins în ceea ce priveşte spionajul,iar Gestapoul şi alte structuri poliţieneşti, în cel alcontrainformaţiilor, Germania a avut, ca şi în prima parte arăzboiului, iniţiativa pe "frontul secret", dar treptat a fostdepăşită de serviciile Aliaţilor, mai ales atunci când acesteaţi-au conjugat acţiunile.

Spioni străini pentru Germania

Unii din cei mai importanţi agenţi ai Germaniei aparţineau altornaţionalităţi, fiind recrutaţi sau oferindu-şi serviciile dinconsiderente pecuniare.

Este, spre exemplu, cazul turcului Elyesa Bazna(1904-1970) care, ca valet al ambasadorului Marii Britanii laAnkara, din octombrie 1943, a fotografiat documente secrete dincadrul misiunii, transmise în schimbul unor mari sume de bani ( afost cel mai bine plătit spion din istorie până în acel moment)unui ataşat al Ambasadei Germaniei, Ludwig Moyzisch care i-a datnumele de cod de "Cicero", datorită "elocvenţei" informaţiilorfurnizate. Nu mică a fost surpriza lui Bazna atunci când aconstatat, după război, că bancnotele cu care fusese plătit eraufalse, ele fiind "produse" în cadrul "Operaţiunii Bernhardt", careavea drept scop destabilizarea economiei engleze prin punerea încirculaţie a unor bani falsificaţi.

Deşi de origine evreiască, prinţesa Stephanie Hohenlohe(1891-1972) a spionat pentru Germania în Statele Unite, însuşipreşedintele Franklin D. Roosevelt considerând-o o agentă "maipericuloasă decât o mie de bărbaţi.

De origine rusă, balerina Malvina Lee a furat planurile deatac din cartierul general al forţei Aliate însărcinate cueliberarea Norvegiei, invadată de armata germană, la 9 aprilie1940, şi le-a transmis apoi Germaniei.

Agenţi din convingere

Spre deosebire de cei de mai sus, persoanele care au spionatpentru Aliaţi în Germania au făcut-o din convingeri antifasciste,umanitare.

Maria Tănase, cântăreaţă şi agentăDocumentedesecretizate în ultima vreme au dovedit că diplomatul Fritz Kolbe(1903 - 1971) a fost "cel mai important spion al celui de al DoileaRăzboi Mondial", cel puţin pentru Aliaţi, datorită ariei decuprindere şi importanţei documentelor (peste 1.600), pe care, dinproprie iniţiativă le-a transmis rezidentului serviciului deinformaţii american în Elveţia (OSS), Allan Dulles, privitoare,între altele, la rachetele V1, V2 şi alte arme, lista agenţilorgermani din diferite ţări, planurile Japoniei în Asia de sud-est.În ciuda acestor servicii aduse cauzei democraţiei ("Am fost unspion cu faţă umană", a declarat el), după război, Kolbe nu a fostreintegrat în Ministerul de Externe german, recunoaşterea meritelorsale survenind abia în 2004...

Tot din considerente deautentic patriotism, au acţionat pentru Aliaţi actriţa MarleneDietrich, ca agentă de influenţare, precum şi diplomaţii Rudolf vonSchlieha (1897-1942) şi ofiţerul Hans-Thilo Schmidt (1888-1943),care a transmis informaţii importante privind sistemul criptograficgerman, ceea ce va oferi posibilitatea "spargerii" maşinii decifrat "Enigma", plătind cu viaţa aceste acţiuni.

Japonia

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO