"Spioni onorabili"
Daca, inca de la inceputurile diplomatiei, functia de ambasador, ca reprezentant de rang inalt al tarii sale, desemneaza o persoana onorabila, competenta, prestigioasa, motiv pentru care asemenea posturi au fost ocupate adesea de personalitati ale vietii politice, dar si culturale ale vremii lor, asocierea sa cu spionajul poate sa surprinda. Si totusi, este un fapt demonstrat de documente, desigur nu intotdeauna accesibile publicului, ca, inca din perioada Renasterii, dar mai ales in cea moderna, diplomatia s-a asociat cu activitatile informative, deci a presupus, in afara de transmiterea de date si demersuri pe cai legale, si "penetrarea", chiar manevrarea, influentarea mediilor din tara in care slujitorii sai erau acreditati, prin mijloace nu tocmai conforme cu statutul diplomatic, chiar cu normele de etica. Motivatia rezida in complicarea relatiilor internationale, in necesitatea resimtita mai ales de Marile Puteri de a-si asigura superioritatea, hegemonia, prin surprinderea, mistificarea partenerului, astfel incat, pentru a evita confruntari directe sau a obtine castig de cauza pe fronturile militare, diplomatii trebuiau sa devina si combatanti ai "frontului secret".
De altfel, inca in secolele XVI-XVII circula un termen special pentru desemnarea ambasadorilor: "spioni onorabili", iar unuia dintre cei mai importanti practicanti ai "diplomatiei secrete", Casanova, ii apartine dictonul: "Singurii spioni marturisiti sunt ambasadorii".
Treptat, asemenea considerente isi fac loc si in lucrari ale vremii, consacrate diplomatiei. Potrivit istoriculului francez Philippe de Commines, ambasadorii "nu abuzeaza de calitatea lor atunci cand recurg la spionaj si cumpara constiinte", iar Francois de Callieres, membru al Academiei franceze, secretar privat al lui Ludovic XIV, acredita ideea dupa care diplomatul poate fi considerat un "spion legal". Si in perioadele ulterioare se gasesc formulari care desemneaza atributiile secrete ale ambasadorilor. Astfel, in Dictionarul politic al lui Piggot, se arata ca ambasadorul este un "spion privilegiat", iar in Dictionarul de sinonime al unuia dintre cei mai importanti reprezentanti ai iluminismului, Condillac, se consemneaza ca "Un ambasador este un spion autorizat de legile internationale".
Curand, realismul crud, cinismul unor asemenea afirmatii se va concretiza in conduita unora dintre cei mai cunoscuti diplomati ai perioadei, ca si ocazia unor reuniuni, negocieri internationale.
Giordano Bruno si Rubens - agenti diplomatici
Inca in timpul Renasterii si mai tarziu, unele misiuni de diplomatie secreta si chiar informative au fost incredintate unor personalitati culturale si artistice ale vremii, datorita si faptului ca prestigiul lor le oferea o "acoperire" ideala. Astfel, intre agentii diplomatici, care nu o data aveau si misiuni de spionaj, s-au numarat inventatori (Samuel Morland), lingvisti (William Herle), cantareti (Atto Melani) si chiar... marinari (John Deane). Este desigur putin cunoscut faptul ca insusi Giordano Bruno a indeplinit misiuni de diplomatie secreta: in 1583, soseste la Londra pentru a transmite ambasadorului Frantei, Michel de Castelnau, un mesaj confidential. Cat de secreta era misiunea viitorului "martir" pe altarul stiintei reiese si din faptul ca se deplasa sub un "nume de cod" (Henry Fagot) si ca era... mascat.
Despre Peter Paul Rubens biografii sai au afirmat ca a fost, in acelasi timp, "pictor si diplomat international", dar si un "agent politic ideal". Intr-adevar, intre altele, el a indeplinit o serie de insarcinari de diplomatie secreta in Spania, a partcipat la negocierile confidentiale de dupa Razboiul de 12 ani si s-a aflat in serviciul diplomatic al Habsburgilor.
Si despre contele de Saint Germain s-a afirmat ca a fost, in acelasi timp, "aventurier, alchimist si diplomat", fiind considerat ca "omul care nu a murit niciodata si a cunoscut orice", dupa cum l-a caracterizat Voltaire, fiind posesorul "elixirului vietii" si al "pietrei filozofale". Pe planul diplomatiei secrete, contele a fost implicat in negocierile dintre Franta si Anglia. Fiind acuzat ca a actionat ca spion englez, contele de Saint Germain trebuie sa se refugieze in Olanda si, probabil, in Rusia in timpul imparatesei Ecaterina cea Mare.
"Printul diplomatilor" - spion
Un exemplu elocvent in acest sens este activitatea celui care a condus o perioada indelungata diplomatia franceza, Charles Maurice de Talleyrand Perigord. De fapt, "printul diplomatilor", cum a fost denumit, s-a dovedit a fi... un spion in toata puterea cuvantului si inca unul "dublu" si aceasta chiar in conditiile in care indeplinea functia de ministru de externe.
Este un fapt dovedit ca Talleyrand primea importante sume de bani din partea tarului Rusiei. In corespondenta diplomatica secreta rusa, el aparea sub diferite nume de cod: "jurisconsultul", "librarul nostru", "varul Henri" sau "Anna Ivanova".
Dar principalul "client" al lui Talleyrand a fost, mai ales in conditiile pericolului reprezentat de ascensiunea lui Napoleon, Imperiul Habsburgic, iar cel mai important "colaborator" al sau - contele Klemens von Metternich-Winnerburg, in perioada in care indeplinea functia de ambasador la Paris, dar si mai tarziu, cand acesta a devenit cancelar al Imperiului.
Astfel, o buna parte a informatiilor transmise de Metternich de la Paris proveneau chiar de la Talleyrand. Nu a fost nevoie de mari eforturi pentru a-l recruta pe acesta, caci era cunoscuta "setea" sa de bani. In documentele care ajungeau la Viena, Talleyrand purta numele de cod "X". S-ar putea ca despartirea dintre Talleyrand si Napoleon sa fi fost cauzata si de faptul ca imparatul ajunsese sa cunoasca unele dintre masinatiunile cameleonicului sau ministru de externe.
In ceea ce priveste profilul moral si... informativ al lui Talleyrand este semnificativa una dintre frazele ce i se atribuie. "Era un prieten atat de bun, incat ar fi trecut prin toate apele numai din placerea de a pescui mai departe".
Congresul... spioneaza
Dar perioada lor de glorie in ceea ce priveste acest "pescuit in ape tulburi", care este "diplomatia secreta", o vor trai Talleyrand si Metternich la Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), intalnirea capetelor incoronate si a diplomatilor ce urma sa hotarasca soarta Europei dupa perioada razboaielor napoleonene. De fapt, aceasta intalnire a fost si o confruntare a diplomatilor de cel mai inalt rang, dintre care unii si-au asumat si functii de... spioni. Despre aceasta reuniune din capitala Imperiului Habsburgic s-a spus, avandu-se in vedere multimea de intalniri protocolare, mai ales a balurilor: "Congresul danseaza". Tot asa de bine, datorita combinatiilor informative si chiar a actiunilor de spionaj, desfasurate cu aceasta ocazie, se poate spune: "Congresul... spioneaza"!
Nu se poate trece cu vederea ca, in afara preocuparilor sale informative, Talleyrand a avut un rol important in conturarea si adoptarea hotararilor Congresului de la Viena care au contribuit si la statuarea "diplomatiei secrete", lasand un spatiu amplu si "spionajului diplomatic". Intre altele, Congresul a contribuit la cristalizarea unor forme stabile si a unor reguli ce caracterizeaza "diplomatia clasica": autonomia, caracterul secret. Congresul de la Viena - avea sa observe mai tarziu Nicolae Titulescu - are meritul de a fi recunoscut "cele doua ipostaze ale diplomatiei clasice, cea deschisa si cea secreta".
Iar, in ceea ce il priveste pe Metternich, se poate afirma ca, avand in vedere cum a reusit sa isi desfasoare manevrele sale nu numai politico-diplomatice, ci si informative, el a devenit un adevarat "spion-sef" al Continentului.
In primul rand, este de amintit ca, in colaborare cu politia, a fost organizat un corp de agenti care ii supravegheau si ii spionau pe diplomatii straini. In 1815, s-a ajuns ca acest corp de agenti sa urmareasca cate 30 de diplomati pe zi! Imparatul Franz va da chiar un decret referitor la atributiile "politiei de stat diplomatice"!
Nici nu incepuse bine Congresul de la Viena si o serie de personalitati politice, diplomati, nobili din diferite tari si provincii (Prusia, Italia) l-au anuntat pe ministrul politiei, Hager, si pe insusi Metternich, de intentia lor de a furniza informatii. Bineinteles, fostul ministru de externe, acum reprezentant diplomatic al Frantei, Talleyrand, si-a continuat "colaborarea" informativa cu Metternich inceputa la Paris.
O activitate deosebita pe plan informativ a desfasurat unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Metternich, Friederich von Gentz, in calitatea sa de "secretar al congresului" si, ulterior, secretar de stat. Von Gentz organizeaza chiar un birou care se ocupa cu interceptarea si descifrarea corespondentei diplomatice. Asemenea activitati va initia von Gentz si in corespondenta cu tarile romane.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
