"Ofensiva" atasatului militar
Primul Razboi Mondial a adus cu sine nu numai o intensificare a actiunilor informative desfasurate de diplomati, ci si o organizare, diversificare a lor.
Dintre persoanele care isi desfasurau activitatea in cadrul oficiilor diplomatice, cele in ale caror atributii de serviciu se aflau activitatile informative erau atasatii militari, caci chiar formatia si cunostintele lor ii fac apti de a desfasura actiuni de culegere a datelor strategice si, uneori, chiar operative. De altfel, aceasta situatie s-a mentinut pana in perioada contemporana.
Desigur, in conditiile premergatoare sau in cursul conflagratiilor, asemenea activitati se intensifica si capata un caracter decisiv pentru desfasurarea ostilitatilor. De cele mai multe ori, succesul acestor actiuni informative depinde si de gradul de organizare, riposta a armatelor adverse, a serviciilor lor secrete, de atmosfera care domneste in randurile sale, chiar de profilul moral al spionilor-diplomati si al agentilor recrutati.
In conditiile in care un conflict militar intre Austro-Ungaria si Rusia era iminent, spionajul militar rus (asa-numita Raswedka) a initiat o serie de actiuni care vizau procurarea de informatii, dar, mai ales, recrutarea de persoane care puteau deveni utile in momentul izbucnirii conflagratiei.
In aceasta perspectiva, atasatul militar al reprezentantei diplomatice a Rusiei la Viena, colonelul Martschenko, a trecut la "ofensiva", organizand o serie de "lovituri" cu succes real pe "frontul secret". Reusita acestora s-a datorat si faptului ca Martschenko a stiut sa foloseasca atmosfera si starea de spirit din randurile ofiterimii austriece pentru a-si recruta agenti. De cele mai multe ori, motivele erau dintre cele mai "pamantene": datorii la joc, dezamagire fata de felul in care se faceau avansarile in armata chezaro-craiasca, pasiuni interzise...
Lista agentilor recrutati de Martschenko si agentii sai inca in perioada imediat urmatoare inceputului de secol a fost destul de lunga, cuprinzand ofiteri de informatii, din justitia militara, din corpurile de comanda nu numai din Viena, ci si din diferite provincii ale Imperiului care i-au furnizat informatii pretioase despre sistemul de aprovizionare a armatei, date personale despre ofiterii superiori, deosebit de interesante in vederea recrutarii lor viitoare, structura diferitelor corpuri de armata, mai ales a artileriei.
Una dintre cele mai indraznete "lovituri" pe care le-a pus la cale atasatul militar rus a fost legata de procurarea planurilor fortificatiilor austro-ungare. Afland ca, din cauza lipsei de spatiu din Ministerul de Razboi, aceste planuri fusesera depozitate intr-o cladire alaturata, atasatul militar rus a inchiriat o locuinta vecina si a reusit sa recruteze pe unul dintre servitorii, care se ingrijeau de acest imobil, reusind astfel sa intre in posesia pretioaselor planuri.
Si "spionul secolului" a facut greseli
Recrutarea cea mai importanta a lui Martschenko a fost omul care a fost considerat, cel putin in acea perioada, drept "spionul secolului" (mai tarziu, acest calificativ va fi disputat si de alti "superspioni, dintre care unii vor fi amintiti in acest serial), 'tradatorul clasic' - colonelul Alfred Redl. In tot cazul, unii istorici ai perioadei l-au considerat pe colonelul Redl "probabil, cel mai important agent din intreaga Europa a generatiei dinaintea Primului Razboi Mondial".
La sfarsitul secolului XIX, tanarul absolvent al Scolii de Razboi, capitanul Alfred Redl, intreprinde mai multe calatorii in Rusia pentru a se familiariza cu limba si mai ales cu organizarea armatei tariste. In 1900, Redl este incadrat in "Biroul de evidenta", care desfasura activitati informative, in sectia care se ocupa de Rusia, unde avea posibilitatea sa cunoasca cele mai secrete documente ale "spionajului ofensiv".
Deja serviciul militar de informatii al tarului il avea in vedere. Aceasta initiativa nu intarzie sa isi arate roadele si spionajul rus descopera inclinatiile homosexuale ale lui Redl, care atunci erau considerate un "pacat de moarte", ceea ce l-a facut sa fie vulnerabil la santajul agentilor lui Martschenko, la care se adauga si lacomia sa pecuniara. In 1906, atasatul militar rus raporteaza recrutarea lui Redl ("un cinic care iubeste distrugerea", dupa caracterizarea sa) care nu isi va dezamagi noii "superiori". Astfel, intre altele, Redl transmite lista agentilor austrieci din Rusia, ceea ce duce la ?caderea? intregii retele, precum si date personale despre ofiterii de informatii din armata chezaro-craiasca. Va mai furniza si informatii militare de mare interes, provenind de la Statul Major: planuri de mobilizare, harti referitoare la sistemul de aparare etc.
In mod paradoxal, nu numai cariera de spion a lui Redl inregistreaza succese, ci si aceea de "vanator de agenti", ajungand, la un moment, dat sa fie considerat drept cel mai bun expert in chestiuni de spionaj pe care il avea Austro-Ungaria.
Nu mai putin de 12 ani a spionat Redl pentru Rusia, rastimp in care sumele pe care le-a primit din partea rusilor au fost mai mari decat bugetul "Biroului de evidenta", astfel incat a ajuns sa duca o existenta de lux care, in mod normal, ar fi trebuit sa atarga atentia superiorilor sai, ceea ce nu s-a intamplat, caci coruptia era de multa vreme la "moda" in Imperiul chezaro-craiesc. Mai mult decat atat, atunci cand un agent englez a transmis la Viena informatia confidentiala ca in Statul major al armatei austro-ungare se afla un agent (o "cartita"), aceasta avertizare a fost ignorata de conducerea "Biroului de evidenta" care avea o incredere desavarsita in Redl, promovat chiar intr-un post al Statului Major.
Se pare ca aceste succese pe toate "fronturile razboiului secret" i-au slabit vigilenta. De fapt, chiar modalitatile de comunicare erau vulnerabile. Intr-adevar, pentru a evita contactul direct cu agentii rusi, Redl recurgea la un mijloc care astazi ar parea de neconceput: trimitea informatiile si primea recompensele banesti prin posta, la post-restant, desigur pe nume fictive.
In tot cazul, primii pasi in demascarea lui Redl nu s-au facut in Austro-Ungaria, ci in Germania, unde vigilenta si profesionalismul maiorului Walter Nicolai, seful serviciului de informatii al armatei germane, nu au mai putut fi inselate atunci cand, din intamplare, pe biroul lui a ajuns unul dintre plicurile cu nume fictiv pe care Redl le ridica personal de la posta. Acesta l-a informat pe colegul sau maiorul Ronge, seful contraspionajului austro-ungar. Alertat, Ronge organizeaza ceea ce astazi se numeste un "flagrant": posta din Viena este supravegheata pentru a fi identificata persoana care va ridica plicul cu bani. Supravegherea dureaza destul de mult pana cand, la 25 mai 1913, in sfarsit, se prezinta la ghiseu aceasta persoana. O simpla functionara de la ghiseu, Betty Osterreicher, devenita astfel celebra, reuseste, in timp util, sa anunte agentii de supraveghere. Este urmarit taxiul in care se urcase, dar i se pierde urma, dupa o urmarire "ca in filme" ("cazul Redl" a constituit, de altfel, subiectul mai multor pelicule de succes). In sfarsit, se reuseste identificarea hotelului in care se refugiase Redl.
In momentul in care agentii, condusi de insusi colonelul Ronge, au patruns in camera hotelului, Redl nu a incercat in nici un fel sa protesteze: "Domnilor, stiu de ce ati venit. Mi-am distrus existenta si va rog sa imi dati posibilitatea sa ma despart de viata. Sunt victima unei pasiuni cumplite". Cere un revolver. Dorinta ii este indeplinita. La ora 4 a diminetii urmatoare, agentii aflati intr-o incapere alaturata au auzit zgomotul impuscaturii. Revenind in incaperea in care il lasasera pe Redl il gasesc mort in fata oglinzii. Se impuscase in gura... Desi autoritatile incearca sa pastreze secretul asupra cazului, chiar a doua zi dupa demascarea lui Redl, apar informatii in presa.
Extrem de afectat a fost imparatul Franz Joseph, caruia nu i-a venit sa creada ca, in Imperiul sau, s-a putut petrece acest caz. Asemenea dezamagiri va mai avea insa batranul monarh inainte de a muri. Mai energic s-a comportat printul mostenitor Franz Ferdinand, dar si el avea sa fie victima unui atentat de care iarasi nu a fost strain "spionajul diplomatic" rusesc.
"Cazul Redl" a declansat o adevarata psihoza in Austro-Ungaria si a deschis calea unei intense vanatori de spioni. Era insa prea tarziu: peste un an, Austro-Ungaria a intrat in razboi cu Rusia, care deja ii cunostea cele mai importante planuri militare.
"Legenda Redl" avea sa fie destramata de investigatii mai atente. S-a dovedit ca, de fapt, "spionul secolului" actionase in unele situatii ca un diletant, nerespectand cu strictete regulile conspirativitatii. Pe masa sa de lucru s-au gasit, la vedere, listele de agenti, coduri. Nu era prea abil nici in fotografierea documentelor, astfel incat unele dintre fotografiile transmise i-au fost returnate de la Petersburg.
De unde se vede ca "nici un spion nu este perfect"...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
