"Lunga istorie a spionajului la ONU"
Ar putea parea paradoxal ca Organizatia Natiunilor Unite, care fusese conceputa tocmai pentru a contribui la apropierea intre state, la rezolvarea pe cale pasnica a conflictelor internationale si a mijloci libera circulatie a informatiilor, a fost folosita de unele dintre statele membre ale organizatiei, mai ales de Marile Puteri, pentru actiuni de spionaj, influentare si intoxicare. Transformarea ONU intr-o tinta predilecta a serviciilor de informatii si activitatea "diplomatilor spioni" se datora faptului ca organizatia oferea un mediu ideal pentru asemenea actiuni si oferea posibilitatea de a stabili prompt si eficient legaturi, inclusiv informative. In acelasi timp, nu trebuie trecut cu vederea ca asemenea actiuni au fost posibile si datorita precaritatii masurilor de protectie, chiar a unei anumite pasivitati a conducerii organizatiei si a organismelor de protectie, nu lipsita de o serie de implicatii informative.
In 2003, Ian Davis si David Isenberg publica lucrarea cu titlul incitant Lunga istorie a spionajului la ONU. De fapt, chiar de la inceputurile sale, ONU a constituit, asa cum s-au exprimat unii analisti, un adevarat "magnet", o "tinta" predilecta pentru actiunile de penetrare ale diferitelor servicii de informatii. Astfel, chiar in cursul desfasurarii Conferintei de la San Francisco din 1945, care a pus bazele organizatiei, serviciile de informatii ale SUA au reusit sa intercepteze comunicarile secrete prin cablu ale majoritatii delegatiilor participante.
In 1960, secretarului general al ONU, Dag Hammarskjold, i-au parvenit unele date dupa care, in timpul crizei politice din Congo, au existat "scurgeri" de informatii chiar din interiorul organizatiei. Investigatiile au dus la identificarea unui echipament de ascultare instalat chiar in spatiul Cabinetului Secretarului General, unde aveau loc convorbiri confidentiale. Desi cazul era foarte grav, el nu a fost facut public, fiind considerat ca "o parte normala a vietii diplomatice"(?!).
Potrivit informatiilor oferite de "Arhiva Mitrohin", la care am mai avut ocazia sa ne referim, in 1969 rezidentura de spionaj sovietica de la New York a declansat "operatiunea Pressing", care a constat in instalarea de aparatura de ascultare in birourile folosite de Consiliul de Securitate al ONU.
O alta actiune declansata de KGB a fost "operatiunea Krab" care consta in instalarea de aparatura de ascultare chiar in biroul secretarului general al ONU, U Thant.
In perioada care a urmat, constienti de existenta acestor actiuni, diplomatii care isi desfasurau activitatea la ONU nu au avut alta solutie decat sa se... adapteze. In plin avant al tehnicii electronice, in mod paradoxal, de cele mai multe ori, au fost gasite solutii din cele mai rudimentare. Astfel, adesea, atunci cand aveau de discutat chestiuni de mare confidentialitate, membrii delegatiilor recurgeau la solutia de a stabili contactele in exteriorul cladirii Natiunilor Unite, in spatiile verzi din New York, mai ales in Central Park, sau in restaurante. Dar se pare ca nici aceasta "contramasura" nu a mai fost suficienta: in 1975, "Church Commitee" din SUA a dezvaluit faptul ca CIA plasa agenti vorbitori de limba rusa in apropierea spatiilor unde se aflau delegati sovietici care erau in stare sa afle continutul discutiilor doar dupa... miscarea buzelor acestor persoane. Bineinteles ca o asemenea metoda a fost abandonata atunci cand a fost pusa la punct aparatura de ascultare la distanta.
ONU - "sanctuar al spionajului"
Aceasta expresie, care poate parea foarte dura, este insa argumentata de unul dintre specialistii americani ai domeniului, Charles M. Lichenstein, in articolul Spionaj: folosirea ONU impotriva SUA, aparut in 1985, deci intr-o perioada de varf a Razboiului Rece. In afara folosirii de tehnica de ascultare, activitatea "diplomatilor-spioni" a ramas un mijloc de baza pentru desfasurarea de actiuni informative in interiorul organizatiei. Dupa aprecierea autorului citat, unul din trei diplomati sovietici sau ai statelor socialiste desfasurau actiuni informative, iar la ONU lucrau nu mai putin de 1.204 persoane, potentiali "agenti, spioni".
Iata cateva cazuri de asemenea "diplomati-spioni" la ONU, unii dintre ei cu pozitii inalte in ierarhia organizatiei:
n In 1971, cotidianul New York Times il demasca pe Vladimir Pavlicenko, directorul relatiilor internationale din Biroul de informatii al ONU, ca ofiter KGB.
n In mai 1978, Valdik Enger si Rudolf Chernyaye, ambii diplomati, functionari in aparatul ONU, au fost arestati de FBI sub acuzatia de a fi obtinut informatii clasificate referitoare la armele antisubmarin.
n Victor Lesiovski, o perioada indelungata consilier personal al secretarului general al ONU, U Thant, a fost ofiter KGB. Ofiter KGB a fost si reprezentantul permanent al URSS la UNESCO, Serghei Kudriavtev.
Exista, in ultima instanta, o explicatie pentru faptul ca ONU devenise un adevarat "front secret". In vreme ce, in cazul diplomatilor din ambasade, exista posibilitatea de a se refuza acreditarea atunci cand existau informatii ca acestia sunt "agenti legali", conform statutului sau, ONU nu are aceasta posibilitate.
Spion roman la UNESCO
Nu numai ONU, ci si organizatiile aflate in subordinea Natiunilor Unite au constituit "tinte" ale serviciilor de informatii din statele socialiste, din acest "front" neputand lipsi si Romania. Dupa ce se aflase in subordinea colonelului Mihai Caraman, pe linia activitatilor de penetrare a organismelor NATO, in 1966, Ion Iacob (Iacobescu) a devenit functionar international la UNESCO. Activitatea sa in acest organism a fost facilitata de relatiile intime pe care le intretinea cu secretara sa. Este posibil ca aceasta sa-l fi recrutat pe Iacobescu pentru serviciul de informatii englez. In tot cazul, in 1969, Iacobescu defecteaza, stabilindu-se in SUA. Iacobescu nu a venit cu mana goala, ci cu o lista cuprinzand nu mai putin de 11 "diplomati-spioni" de la Ambasada Romaniei de la Paris.
"Plosnite" la ONU
Intr-un articol publicat intr-o influenta revista de studii politice, Ion Mihai Pacepa, fostul sef al spionajului romanesc, ii imputa secretarului general al Natiunilor Unite de la acel moment, Kofi Annan (despre care se spunea ca stie foarte bine ca "peretii la ONU au urechi"), ca "vrea sa reformeze organizatia cu ajutorul comunistilor".
Adevarul este ca, si in perioada de dupa caderea "Cortinei de Fier", cazurile de activitati informative sau de influentare in cadrul ONU nu au incetat, ele denotand o implicare sporita a serviciilor de informatii vestice, mai ales a celor americane, in noul context politic.
In martie 2004, publicatia engleza The Observer publica un raport de investigatii care dovedea ca "National Security Agency" a SUA a initiat operatii de supraveghere secreta a telefoanelor si comunicarilor electronice ale unor diplomati din cadrul Consiliului de Securitate al ONU. A fost vorba de delegati ai anumitor state (Angola, Camerun, Chile, Mexic, Pakistan), iar informatiile (un "munte de date") priveau nu numai pozitia acestora in ceea ce priveste cea de a doua rezolutie referitoare la razboiul din Golf, ci si "pozitii de negociere, aliante", initiate de aceste delegatii. Potrivit raportului mentionat, scopul principal al acestei actiuni era de a permite SUA "sa-si atinga scopurile si sa fie ferite de surprize" in ceea ce priveste mai ales razboiul din Golf.
De fapt, inca in martie 2003, fusesera demarate actiuni de ascultare a convorbirilor telefonice ale secretarului general al ONU Kofi Annan de catre "National Security Agency" a SUA, in colaborare cu serviciile de informatii din Marea Britanie si Australia, deci cei mai apropiati aliati ai SUA in razboiul din Golf.
In mai 2003, Clare Short, membru demisionat din Cabinetul Marii Britanii, s-a referit intr-un interviu, la faptul ca serviciul de informatii al acestui stat "a spionat in mod regulat oficiali ai ONU". Cazul a declansat un scandal in presa britanica, premierul Tony Blair considerand ca "iresponsabile" declaratiile lui Clare Short. In acest context, televiziunea elvetiana a facut cunoscut ca o serie de "plosnite" (aparatura miniaturizata de ascultare) au fost descoperite si la sediul "Palatului Natiunilor" de la Geneva, fostul sediu al "Ligii Natiunior".
Asadar, se poate spune ca "cercul se inchide", iar, asa cum vom vedea si in urmatorul episod, "Razboiul Rece diplomatic" continua...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
