Horea Paştina, "Ascult şi privesc", Editura Reîntregirea, AlbaIulia 2010-10-17
Aşa cum, probabil, îşi începe orice tablou ori cum porneşte să facălucrurile acelea ale spiritului pe care le doreşte aşezate subsemnul durabilului, Horea Paştina îşi desferecă gândurile dinaceastă carte rostind mai întâi o rugăciune. "Doamne şi Stăpânulvieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi algrăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gânduluismerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale.Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şisă nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în veciivecilor. Amin".
E un ritual de purificare (această rugăciune a lui Efrem Sirul esterostită, de luni până vineri, în toată perioada Postului Mare), darşi o pavăză împotriva deşertăciunii. Oricât de plin de har ar fiartistul şi oricât de înţelept ar fi dascălul, ei trebuie să sedecătuşeze de "duhul trândăviei" şi de "ispita grăirii în deşert",cu ajutorul Celui de Sus. Urmează - parcă o văd cu ochii minţii - ometanie şi apoi truda bucuroasă, cu tot ce înseamnă aceasta pentruHorea Paştina: trasarea liniilor şi aşezarea culorilor pe pânză,trasarea liniilor şi aşezarea luminii în sufleteleînvăţăceilor.
Cartea sa este jurnalul unei duble experienţe, pe de-o parte cea acreaţiei şi a atelierului, iar, de cealaltă, aventura didactică(paliere anunţate, de altfel, în subtitlul cărţii: "Rostul şcolii;privire în atelierul meu şi în atelierul şcolii; elev şiprofesor").
Sensurile se acumulează harnic, gândurile cotidiene vin şi seaşază, trainic, pe o osatură care nu este atât cea a unui program,cât a unei credinţe. Deşi am folosit cuvinte care evocă densitatea,consecvenţa şi materia, trebuie înţeles că toate acestea nu suntdecât atribute convenţionale, aşa cum convenţională şi materialăeste şi pasta din care pictorul Paştina îşi alcătuieştecompoziţiile evanescente. Ca şi lucrările sale picturale, celeclădite din cuvinte descătuşează sugestia şi lasă să circule, liberşi stenic, pneuma.
Cu figura sa de eremit, abstras din contingent, artistul-dascălconsemnează lumea dinlăuntru dar, atenţie, şi pe cea din jur, fărăa-i ocoli, acesteia din urmă, mizeriile, asperităţile, duritateacontondentă şi transformându-le când nu în bijuterii sapienţiale,măcar în pagini de proză adevărată.
Iată, în câteva tuşe, trecerea de la perioada stalinistă la cea apseudodescătuşării dejiste şi apoi ceauşiste: "În şcoală,portretele celor patru evanghelişti ai comunismului: Marx, Engels,Lenin, Stalin. Alături, Comitetul central. Steagul roşu, secera şiciocanul, spicele de grâu. Steaua cu puterea ei. Steaua în cincicolţuri, cât cinci continente. Febra ei s-a răspândit. Ura. Urale.Aplauze prelungite! În timp, steaua îşi schimbă culoarea. Cândlucrurile s-au mai dezgheţat, cei patru au fost scoşi. Mai apoi arămas numai preşedintele republicii."
Cel mai adesea, însă, omul, cel de sub vremi, gândeşte cu ochiul(larg deschis): "Puterea ca un roşu magenta." Sau: "Elev la şcoală,te murdăreai cu cerneală. Mâini, haine, caiete. Vărsai cerneala.Făceai porci. Picături de cerneală vărsate. Stângăcii. Învăţai sălucrezi mai curat, să desenezi litere, apoi cuvinte sau propoziţii.Acum, dacă încerci să te păstrezi curat, varsă alţii cerneală pestetine. Cerneală e peste tot."
Obsesia curăţeniei morale dă năvală în pagină printr-o metaforăextrasă din lumea făuritorilor de imagini... Şi apoi, din nou,mereu, lauda muncii: "Lucrul, lucrarea, desenul de zi cu zi, estecel mai bun doctorat. Grădina te hrăneşte dacă o hrăneşti şi tu peea. Dacă te osteneşti neîncetat. Afli măsura ta. A spus un nepotbunicului său mai în vârstă: "Nu te mai osteni atâta, nu lucra aşade mult! Ar trebui la anii pe care ââîi ai să te mai odihneşti. Şii-a oferit un scaun. - Lasă, nepoate, să lucrez, ca să am după cemă odihni."
Pictorul, însă, profesor cu acte în regulă, nu doar în ordineaautorităţii profesionale şi morale, are şi un doctorat cu patalama.Ce înseamnă el? "Doctoratul este o noutate pentru un pictor. Ca înpovestea cu cămila, pentru cei care o văd pentru prima dată.Uimiţi, spun: «Aceasta ori vine de undeva, ori se duce undeva.»Cămila, acest mamifer rumegător, din Africa de Nord şi din Asia, cuuna sau două cocoaşe; folosită la cărat poveri. Ea poate să poarte«bogăţii»; puţini se «îmbogăţesc», alţii se vor împovăra. Cămilauşor trece. Dar cu ea pot veni poverile. Sărăcia din bogăţii şibogăţia din poveri."
Pendularea lui Horea Paştina între chilie şi agora, întresingurătatea atelierului şi zarva comunicării cu discipolii, îlface să vadă mereu altfel lucrurile pe care le noi le vedem mereula fel, să ocolească locul comun şi expresia tocită şi să nepoftească, alături de el, într-o fascinată călătorie prin lumeaplină de sunete (sensuri) inaudibile de lângă noi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
